Atonement

Romanul Atonement (scris în 2001) a aparut pentru prima dată la noi la doi ani după ce a fost publicat în Anglia. Din păcate pentru mine, cartea a rămas neobservată până am văzut ecranizarea ei (cu James McAvoy si Keira Knightley în rolurile principale) şi deşi asta nu e ordinea firească a lucrurilor, romanul mi s-a părut la fel de interesant.

 

 

Atonement ar fi imposibil de prezentat chiar şi la un nivel de recenzie fără a face câteva dezvăluiri, însă voi încerca să-mi impun anumite limite mai bine decât cei care au scris paragraful de pe primele pagini ale ediţiei a II-a (pe care vă sfătuiesc să îl săriţi deoarece conţine un spoiler mare, în opinia mea).

Acţiunea primei jumătăţi a romanului se desfăşoară în anul 1935, la reşedinţa familiei Tallis. Briony este o tânără în vârstă de 13 ani care încearcă să pună în scenă o piesă de teatru cu ocazia întoarcerii lui Leon, fratele ei, de la oraş. Deşi extrem de tânără, Briony pare încă din primele pagini că va fi o viitoare dramaturgă. Pasiunea ei pentru scris se manifestă în orice ocazie şi toate gândurile îi sunt îndreptate către dezvoltarea propriului stil, ceea ce o face să pară mereu sigură pe sine, însă micile obsesii – nevoia unei ordini a lucrurilor, înstrăinarea neintenţionată a părinţilor care o fac să caute afecţiune în sora mai mare – ne dezvăluie în mod treptat adevărata imagine a lui Briony, şi anume o tânără nesigură.

 

În acest timp, Cecilia Tallis – sora mai mare cu zece ani a lui Briony, are de înfruntat proprii demoni. Revenită de la facultate într-o casă a carei principală caracteristică este lipsa oricărui eveniment, coordonată cu o prezenţa fadă a părinţilor, dezordonata şi oarecum impulsiva Cecilia descoperă şi îşi canalizează atenţia pe tensiunile nou apărute între ea şi Robbie Turner. Robbie este fiul uneia dintre menajere, un tânăr cu mult potenţial care este sprijinit financiar de familia Tallis în perioada facultăţii.

 

McEwan dezvoltă acest început de roman ca un dramaturg – scena, personajele şi relaţiile dintre ele. Semne şi simboluri care apar la tot pasul. Câteva accidente, cum ar fi spargerea mânerului unei vaze atunci când este atinsă de Robbie şi Cecilia. Tensiunea între cei doi, care se simte în aer laolaltă cu căldura verii. Mai importante pentru firul narativ sunt acele scene care văzute din perspective diferite lasă un mare gol pentru interpretare (şi imaginaţia activă a lui Briony). O scăpare evidentă. Robbie compune două scrisori către Cecilia, dar o trimite pe cea greşită. Toate acestea prevăd o desfăşurare dramatică pentru seara în familie dedicată întoarcerii lui Leon. Perspectiva lui Briony este punctul cel mai important pentru evenimentele care au loc. Motivele sunt clare: simţul dreptăţii şi a siguranţei de sine în înţelegerea semnelor o determină pe Briony să facă o alegere dramatică, deşi răul fusese săvârşit de către altcineva. În acelaşi timp, deasupra întregii poveşti pluteşte sentimentul de inevitabilitate: toate detaliile duc către aceeaşi greşeală.

 

Această greşeală se dovedeşte a schimba fundamental două vieţi, una dintre ele extrem de apropiată de Briony. O dramă ce se dezvoltă destul de încet şi îşi atinge apogeul la mijlocul romanului.

La mijlocul romanului?

Aici surprinde McEwan, fiindcă o dată cu răul făcut de Briony se termină doar prima parte a cărţii.

 

Adevărata desfăşurare a evenimentelor cauzate de acest fapt are loc în anii ce urmează.

A doua parte a romanului are loc în Franţa, cinci ani mai târziu, unde în centrul evenimentelor se află Robbie. Schimbarea decorului este aproape la fel de dramatică. În locul atmosferei din Anglia, McEwan ne pune în faţă o imagine extrem de dură a războiului: Robbie Turner este acum soldat britanic şi prins în retragerea din faţa armatelor germane. Ce s-a petrecut în ultimii ani aflăm în drumul lui Robbie către Dunkerque.

 

A treia parte a romanului ne aduce în Londra, unde Briony (acum în vârstă de 18 ani) lucrează ca soră medicală – aceeaşi meserie pe care o alege Cecilia în locul finalizării studiilor după întâmplarea din vara anului 1935. Deşi continuă să scrie, Briony începe să realizeze implicaţiile faptei sale abia în ultimii ani. Imaginile din spital sunt un ecou al imaginilor de pe front, nu mai puţin cutremurătoare. Viaţa ca soră medicală pare o ispăşire pentru ce a făcut Briony, însă lucrurile nu se termină aici.

 

Cu toate că ne este prezentat un final posibil pentru dramele celor trei personaje principale implicate în poveste, McEwan foloseşte şi această ocazie pentru a demonstra că destinul unui personaj nu se termină o dată cu sfârşitul paginilor din care face parte. Concluzia este extrem de simplă. Autorul decide ce se întâmplă.

O altă concluzie pe care McEwan o pune foarte frumos în scenă este motivul pentru care scriitorii creează literatură – ficţiunea nu oferă răspunsuri certe.

 

Filmul despre care am pomenit în prima parte a recenziei este o excepţie la regula generală care spune că filmele inspirate din cărţi nu se pot ridica la nivelul lor.

Scenariul este bine adaptat şi fidel romanului, şi deşi este imposibil să pui in scenă toate trăirile interioare prezentate pe hârtie, actorii fac o treabă excelentă: Keira Knightley este poate cea mai bună alegere pentru rolul Ceciliei, James McAvoy este un actor de mare perspectivă, iar Saoirse Ronan a fost nominalizată la Oscar pentru rolul lui Briony.

Recenzie aparuta pe Bookblog

Pe o nota similara, astazi Keira Knightley implineste 23 de ani.

 

Alin