Ză noir

Să vorbim puţin despre unul din cele mai cunoscute stiluri cinematografice, şi anume filmul noir.

Cu toţii am auzit acest termen sau am văzut cel puţin un film noir sau neo-noir, însa care îi sunt caracteristicile?

The Seven Sins

De curand am revazut Se7en, probabil cel mai bun thriller al anilor ‘90, si vorbeam cu cineva despre cateva dintre temele filmului. M-am intrebat ce filme am gasi (dintre cele pe care le-am vazut) care sa aiba ca tema unul din cele 7 pacate. In continuare puteti vedea ce am gasit noi.

Atonement

Romanul Atonement (scris în 2001) a aparut pentru prima dată la noi la doi ani după ce a fost publicat în Anglia. Din păcate pentru mine, cartea a rămas neobservată până am văzut ecranizarea ei (cu James McAvoy si Keira Knightley în rolurile principale) şi deşi asta nu e ordinea firească a lucrurilor, romanul mi s-a părut la fel de interesant.

 

i’m in ‘ur oil patch, drinking your milkshakes

There will be blood (2007)

Ce am uitat sa mentionez aici (probabil pentru ca nu am mai mentionat nimic in ultima vreme) este ca in ultimele 2 luni am vazut si revazut o serie intreaga de filme (vechi si noi) despre care nu planuiam sa vorbesc.
In timp ce ma uitam duminica noaptea la Oscaruri se pare ca m-am razgandit. Pentru cine nu a stat de la ora 3 sa vada in direct (ca mine) pentru ca nu planuia sa faca altceva a doua zi, cateva cuvinte despre eveniment.

Contrar parerii mele generale ca in ziua de azi nu apar decat prostioare comerciale la duzina (comedii tampitele cu aceleasi glume, teen movies, horroruri ieftine, remake-uri proaste si 1000 de filme facute dupa benzi desenate), in 2007 au aparut cel putin 5 filme foarte bune, si anume: Eastern Promises, There will be blood, No country for old men, American Gangster si Atonement.

Revenind la Oscaruri, mi se pare ciudat cum American Gangster, 3:10 to Yuma si Eastern Promises au avut atat de putine nominalizari (cate 2 fiecare si Eastern promises doar una), fiind depasite aici de Bourne Ultimatum, Juno (care a castigat la cel mai bun scenariu original. wtf?) sau Transformers (!?).

In fine, cel putin premiile au fost corecte. Fratii Coen au ras cam tot cu No country for old men, iar cele 4 oscaruri pentru actori au fost luate de catre europeni (how un-american!)

Cel mai usor de ghicit oscar a fost cel castigat de Daniel Day-Lewis pentru rolul jucat in There will be blood si cred ca toti cei care au vazut filmul sunt de acord, desi Viggo Mortensen a avut o interpretare excelenta in Eastern Promises.
Dar nu vorbim despre asta acum, ci despre Oil! Cel putin asta este numele romanului folosit ca sursa de inspiratie pentru film.

Povestea este 100% americana (atat de americana incat au trebuit sa foloseasca un actor britanic). A fost numit chiar “one of the most wholly original American movies ever made.”
Sunt de acord. De fapt, tot filmul are acea atmosfera apasata, intunecata si incarcata a inceputului de secol XX, dominata de o foame de imbogatire aproape primitiva si o tensiune permanenta in jurul pamantului care poate fi exploatat pentru petrol (desi toata istoria asta pare o poveste de dragoste pe langa strategiile cu petrol de azi).

Mi se pare grozav posterul de mai sus, sub aspectul unei Biblii vechi. Pentru ca religia (sau o forma ciudata si batuta de caldura desertului a ei) este principalul aspect de care se loveste Daniel Plainview atunci cand cumpara pamantul oamenilor pentru a-l exploata.

Atmosfera incarcata de care spuneam mai sus se simte inca din primul minut, de fapt primele 15, marcate prin lipsa de dialog. Tensiunile cresc treptat pana in momentul in care sare petrol (muzica are un rol f important pentru atmosfera - in ultima vreme am vazut din ce in ce mai multe filme noi care prind esenta unei scene prin sunete). Din acel moment, ei bine, nu are rost sa spun eu, vedeti filmul. Finalul, desi dramatic, e cel putin hilar.

Daniel Day-Lewis e grozav. Prima data cand l-am privit cu atentie a fost in Gangs of New York (desi il vazusem si in altele). Majoritatea actorilor buni au un stil al lor. In schimb, Lewis se pliaza atat de bine pe rolurile sale incat nu iti dai seama cine este in realitate (de fapt acest rol pare diametral opus de omul pe care l-am vazut in afara marelui ecran). Accentul pe care il foloseste, desi este unul american, imi aminteste de vocea lui Sean Connery din filme mai vechi, si nu seamana deloc cu vocea sa obisnuita.

(nu am putut sa ma abtin sa nu pun scena asta aici, hehe)

Alin

end-of-the-year-top frenzy

Ma uitam in seara asta pe binecunoscutul top de pe imdb, mai mult ca sa imi confirm singur faptul ca nu am vazut atatea filme bune pe cat ar fi trebuit. Spre surprinderea mea, mi-am dat totusi seama ca am vazut suficiente din lista respectiva incat sa am o opinie generala despre filmele care o populeaza.

Desi as putea sa le pun usor in 2 categorii - vazute si nevazute de catre mine, nu vad ce rost ar avea sa le enumar, asa ca m-am gandit la alte categorii cu diferite denumiri generice.

Categoria “I aproove!”

E ceva putin diferit, pentru ca nu am de gand sa enumar filmele ca Godfather sau Casablanca, pe care toata lumea le-a vazut (sau ar trebui sa le vada) deja. (sunt luate in ordine descrescatoare din lista)

-Roman Holiday (1953): Am spus vreodata cat de mult imi place Audrey Hepburn? Ei bine, Roman Holiday e probabil cel mai bun film al ei (sau cel putin filmul care mi-a placut personal cel mai mult).

-3:10 to Yuma (2007): Poate ca cineva nu o sa fie de acord cu mine, insa Russel Crowe isi interpreteaza f bine rolurile (vezi Cinderella Man sau Beautiful Mind). 3:10 to Yuma intra in mica si privilegiata lista de ‘westernuri care imi plac’.

-Grindhouse (2007): Just to keep the pet Zak happy (hi finu!). E o productie f tare, o data ce prinzi ideea din spatele ei (cinema double features).

-The Princess Bride (1987): Pentru mine e o poveste/comedie deja clasica (care probabil o sa-mi aminteasca mereu de copilarie - prima data cand am vazut-o).

-The Deer Hunter (1978): Yeah, De Niro is great.

-The Green Mile (1999): E ceva interesant la filmul asta, in prisma faptului ca nu e tocmai genul de poveste la care te astepti de la Stephen King (i’m no fan, really). Despre Tom Hanks nu pot sa spun decat ca a ajuns incredibil de departe de la ‘Bachelor Party’ si “Man with one red shoe”, doar ca sa o ia pe aratura acum, cu Da vinci Code si alte realizari marete semnate Dan Brown.

-The Great Escape (1963): This is great. Probabil unul din filmele care mi-au trezit interesul pentru filmele despre al doilea razboi mondial (care nu m-au atras enorm de mult pana atunci). De fapt, tocmai l-am pus pe lista ‘de revazut’.

-The Maltese Falcon (1941): Oh Bogart, de ce nu mai exista actori cu stil adevarat in ziua de azi? Despre film….the stuff that dreams are made of.

-Reservoir Dogs (1992): Nu puteam sa ma abtin sa nu pun filmul asta in lista (desi promit sa nu spun nici un cuvant despre Pulp Fiction). It’s teh Tarantino, baby!

-The Bridge on the River Kwai (1957): Ma intreb cati dintre pustii din ziua de azi l-ar recunoaste pe Alec Guiness in postura colonelului Nicholson. Cum adica cine e Alec Guiness?

-Léon (1994): Jean Reno as hitman. Take that, Matt Damon!

-Amelie (2001): Did i mention that i also love Audrey Tautou?

-Memento (2000): E un film tare incarcat si dureros dpdv al memoriei. Memoria interpretului, nu a spectatorului.

Aceasta este categoria filmelor intitulata “Ce cauta asta aici?”

-American Beauty (1999): Da, sigur, hai sa luam un tip caracterizat ca “a depressed suburban father in a mid-life crisis” si sa facem din el si povestea lui “a film that explores themes of romantic and paternal love (paternal love…hmm), freedom, sexuality, beauty, self-liberation, existentialism, the search for happiness, and family against the backdrop of modern American suburbia.”

-La Vita è bella (1997): Cui naiba ii place de Roberto Benigni? Oare cine l-a placut in filmul asta a vazut si alte filme cu el? Ma abtin de la alte comentarii…

-The Bourne Ultimatum (2007): wtf? Din cate am inteles, asta e al treilea film din seria in care personajul principal spune chestii de genul: ‘who are you?’ - ‘i don’t know, i just kill people!’.
Oh, great plotline btw: “Bourne dodges new, superior assassins as he searches for his unknown past while a government agent tries to track him down.”

-The Incredibles (2004): Am i missing something here?

-Toy Story 2 (1999): OK, ceva nu e in regula aici. Am trecut peste Toy Story (primul) pentru ca a fost unul din primele filme de animatie 3D, un fel de deschizator de drumuri. Dar ce naiba cauta al doilea film cateva locuri mai in jos?

-Big Fish (2003): Funny, but overrated.

-Shaun of the Dead (2004): Sa fim seriosi. E un film caterinca de vazut cu amicii, dar nu l-as clasa in vreun top. Bine, poate doar la ‘funniest zombie movies’.

Unele titluri le-am omis special, pe altele pur si simplu nu le-am vazut. Daca am uitat ceva care merita mentionat, probabil o sa-mi aduc aminte si o sa fac asta. Sau nu.
Pana atunci, maine am plecat in vacantza de anul nou, asa ca ne vedem in 2008.

Va pup, sa fiti cuminti!
Alin

classic movie time

Acum vreo doua saptamani cand eram cu Cristi in restaurant Vama Veche am avut o discutie referitoare la (in)competenta filmelor de inspiratie istorica. Desi era o discutie in contradictoriu (ca de obicei), amandoi eram de aceeasi parere, si anume ca filmul Kingdom of Heaven (de la care a pornit discutia) este unul incorect dpdv istoric (si unul din motivele ptr care este un film mediocru).

Intrebarea logica pe care urma sa o spun este daca exista intr-adevar vreun film de inspiratie istorica despre care se poate spune ca respecta datele si (atat cat se poate) natura personajelor.

Raspunsul lui Cristi a fost The Lion in Winter (pe care intamplator il avea si la el).

Desi este o adaptare a unei piese de teatru, The Lion in Winter (originalul din 1968, nu varianta cosmetizata din 2003) ramane fara indoiala un exemplu de film reusit care reprezinta bine culoarea epocii.

Povestea pe scurt, regele Henry al II-lea al Angliei (Peter O’Toole) isi aduna familia la Chinon cu ocazia Craciunului din anul 1183. Eleanor de Aquitania (Katharine Hepburn) este adusa din castelul care ii este inchisoare special pentru aceasta ocazie (Eleanor fusese inchisa de catre Henry inca din 1173 pentru incercarea ei de revolta).
Povestea se centreaza pe conflictul acestui cuplu regal precum si pe aspiratiile la tron si aliantele pe care le planuiesc cei trei fii - Richard (Anthony Hopkins), Geoffrey (John Castle) si John. Prezent la castel este si regele Philip al II-lea al Frantei (interpretat de catre Timothy Dalton, aflat la primul sau rol important).

De ce povestea face un film atat de bun?
Lupta pentru putere in secolul XII era cel putin la fel de interesanta ca si astazi (Citand-o pe Eleanor intr-unul din momentele in care Richard ii arata neprietenos cutitul lui John “Of course he has a knife, he always has a knife, we all have knives…It’s 1183 and we’re barbarians! How clear we make it”)
Pe de o parte, Henry e nevoit sa aleaga un succesor competent, insa alegerea sa de moment, John, este departe de a indeplini cerintele necesare. De alta parte, Eleanor isi doreste sa-l vada rege pe Richard, insa mai intai trebuie sa il convinga pe acesta sa lucreze impreuna. Fiecare dintre cei trei fii isi fac planuri unul impotriva celuilalt, iar regele Philip asteapta momentul oportun pentru ca Franta sa castige cat mai mult de pe urma acestui conflict.

Pe scurt, filmul are tot ce ii trebuie. Nici nu ar trebui sa mentionez faptul ca actorii sunt geniali in rolurile lor, Henry care demonstreaza ca nu degeaba este rege al Angliei, Eleanor care traieste pentru aceste intrigi, Richard care pare inflexibil dar este dispus sa faca orice pentru putere.
Interpretariile lui O’Toole, Hepburn si Hopkins ar trebui folosite ca model pentru orice piesa de teatru. Timothy Dalton face o treaba excelenta in pielea regelui Frantei, insa din pacate, Geoffrey este slab conturat ca personaj (poate pentru ca in realitate moare tanar si lipsit de perspective), iar John pare neverosimil ca alegerea lui Henry ptr urmarea la tron.

Cine este interesat de realitatea istorica nu va fi deloc dezamagit de acest film (si se poate documenta mai mult despre Henry aici), desi nu a existat o intalnire de Craciun la Chinon in 1183 (existase una la Caen in 1182).

Filmul a castigat 3 oscaruri dintr-un total de 7 nominalizari.
Doua detalii interesante: Peter O’Toole il mai interpretase pe Henry al II-lea cu 4 ani mai devreme in Becket. Katharine Hepburn avea varsta de 61 de ani, aceeasi varsta pe care o avea si personajul sau, Eleanor, in perioada desfasurarii actiunii filmului.

They don’t make movies like this anymore.

Alin

The Prestige

The Prestige
in regia lui Christopher Nolan
SUA / Marea Britanie, 2006
*** (din patru)

Îmi plăcea foarte mult magia când eram mic. Îmi place şi acum, doar că mi-e mai greu să mă prefac că ce se întâmplă pe scena e ceva magic, nu doar scamatorie. The Prestige m-a făcut să simt din nou acea uimire atunci când magicianul scoate un porumbel din pălărie, deşi la final mi-a adus aminte că până la urmă e doar un truc.

The Prestige e povestea a doi magicieni, Angier (Hugh Jackman) şi Borden (Christian Bale), rivali aprigi la postul de cel mai mare magician din Londra sfârşitul secolului XIX. La un moment dat Borden inventează un truc numit “The Disappearing Man”, şi Angier e disperat să afle secretul.

Nu vreau să intru în detalii despre intrigă, pentru că e foarte bine realizată, structurată în trei părti, ca un truc de magie, după cum ne şi explică personajul lui Michael Caine la început.

Christopher Nolan, care a făcut şi un mic film numit BATMAN BEGINS (filmul meu preferat cu Batman), face o treabă excelentă ca regizor. Scenele pe care magicienii îşi desfăşoară trucurile sunt filmate ori de jos, de la nivelul publicului, ori de sus, din spatele magicianului, cu luminile reflectoarelor lovind camera, creând un efect excelent de “showbiz” adevărat.

Dark City

Dark City
în regia lui Alex Proyas
Australia / SUA, 1998
**** (din patru)

„Oraşul întunecat” (atât la propriu, cât şi la figurat) este o disertaţie excelentă asupra condiţiei umane. Filosofii se întreabă de secole exact ce ne face umani. Memoriile noastre? Capacitatea de a raţiona? Sentimentele? Am putea găsi vreodată esenţa sufletului uman?

Dark City pune cam aceleaşi întrebări, şi nu oferă răspunsuri concrete. În schimb oferă aproape două ore de SF de calitate, şi imagini uimitoare, aduse dintr-o lume străină, dar totuşi atât de familiară.

Nu o să vorbesc despre intriga filmului decât foarte pe scurt, pentru că puteţi găsi cu uşurinţă un rezumat. Un bărbat se trezeşte într-o cameră de hotel, fără amintiri, fără acte, cu o prostituată moartă lângă pat. Sună ca una dintre aventurile mele de „a doua zi, dimineaţă”, dar lucrurile se înrăutăţesc, pentru că personajul este urmărit de nişte tipi dubioşi în pardesie, care pot să manipuleze mediul din jurul lor. Mai târziu aflăm că respectivii sunt nişte extratereştrii care vor să descopere natura sufletului uman, pentru că rasa lor e pe moarte.

Secvenţa de început a filmului ne aruncă nemilos în haosul oraşului, un psiholog povestind cum „The Strangers” au venit din stele şi au început să răpească oameni – o naraţiune de care ne puteam lipsi, după cum admite şi Proyas (aparent a fost impusă de studio).

Din primele imagini ne dăm seama de stilul regizoral al lui Proyas: imagini panoramice în care bulevarde pline de maşini (din epoci diferite) se pierd în orizont, jocul constant dintre lumină şi umbră, străzi înguste care aproape sufocă personajele, cerul mereu negru luminat de neoane şi faruri…

she’s lost control

Unul dintre cele mai asteptate filme ale anului, cel putin pentru mine, se lanseaza in America pe 10 octombrie (intamplator in aceeasi zi cu noul album Radiohead).

Control este ecranizarea biografiei lui Ian Curtis, regretatul solist de la Joy Division, asa cum a fost portretizat in Touching from a distance, cartea fostei sale sotii Deborah.

Filmul a fost prezentat in Mai, la Cannes, unde a fost bine primit de critici, desi asta nu garanteaza mare lucru zilele astea. Sam Riley se pare ca face o treaba buna jucandu-l pe Curtis, dar trebuie sa recunosc ca nu l-am mai vazut pana acum in vreun film (am ratat total 24 Hour Party People).

Regizorul, Anton Corbijn, face videoclipuri din 1983, si a lucrat cu trupe ca Depeche Mode, Nirvana, U2, sau chiar si la videclipul de la Atmosphere-ul celor de la Joy Division, in 1988, desi Curtis era mort atunci.

NME au o galerie cu imagini din film, si din cate vad are o atmosfera care se potriveste foarte bine cu spiritul lui Curtis. Faptul ca e filmat in alb-negru ajuta mult.

Nu cred ca filmul o sa apara vreodata la noi, dar asta nu e surprinzator. E doar trist.

Cristi

I’m gonna watch a movie

Warring Clans

a k a Sengoku Yaro

1963-Japan-Samurai Film

PLOT DESCRIPTION

In this Japanese samurai adventure, a brave, highly principled warrior resigns his post as a body guard to the head of a powerful clan after he learns that his employers have been smuggling arms to the enemy. The remaining samurai try in vain to coerce him back, but their efforts are thwarted by crooked warriors who launch an attack. The remaining samurai try in vain to coerce him back, but their efforts are thwarted by crooked warriors who launch an attack. The sword fights are especially exciting.
(copy-paste courtesy of NY Times)

—

Poate ma uit in seara asta, poate maine; I’ll tell you how it went.