Unde am ajunge?

Cateodata trebuie sa uitam de toate si sa mergem mai departe. Dar ce se intampla atunci cand altcineva iti spune sa uiti si sa nu-ti pese, cand stii ca orice s-ar intampla, sunt unele lucruri pe care nu vrem sa le uitam. Asta ar fi fondul unei discutii care am purtat-o cu cineva de curand. Uneori e mai bine sa rupi o foaie decat sa o intorci spunea ea. Ma simteam obligat sa ii dau dreptate, dar cu mentiunea ca odata ce foaia a fost rupta, nu va mai fi niciodata ca inainte daca vrei sa o lipesti. M-a intrebat ce folosinta mai are pentru acea foaie, pentru ca in felul asta poti ramane cu un maldar de foi vechi.

Ce ne spune in fond care sunt foile pe care ar trebui sa le pastram? Oare e de ajuns sa le citim, apoi sa le aruncam deoparte? Daca le aruncam de fiecare data, intr-o zi vom vedea poate ca am ajuns nicaieri, doar cu amintirile sterse a lucrurilor de pe fiecare coala. Si atunci asta va fi suficient? Poate ca se rezuma la curajul de a risca sa intorci foaia decat sa preferi sa o rupi din carte, atunci cand te hotarasti care risc este mai mare. Si binenteles, daca esti genul de persoana care alege sa riste sau prefera sa mearga pe varianta cea mai usor de realizat.
Mi-a spus ca aici e vorba de luarea unei decizii, care in fond iti apartine ca un drept al fiecaruia dintre noi. Iar daca deciziile luate duc la regrete in viata, asta inseamna ca persoana respectiva este iresponsabila? Poate ca asa e. Dar uneori, cand cineva lasa la o parte mandria sau teama pentru a reveni la lucrurile pe care le-a gasit si care merita cu adevarat, atunci asta cum se numeste? Regretul nu este doar o marca a iresponsabilitatii. Se intampla atat de rar ca cineva sa aibe curajul de a incerca din nou, dar atunci cand reuseste, nu mai inseamna ca a fost iresponsabila in prima instanta.

Mintea umana accepta atat de greu sa isi ofere singura o noua sansa. Gasim cu totii normal ca viata ori soarta sa ne puna in fata mereu inca o sansa. Daca viata ne tranteste la pamant, ne vom astepta mereu sa primim de la ea inca o sansa, chiar si daca doar la nivel inconstient. Apoi inca una si asa mai departe. Atunci cand este vorba de a ne oferi singuri o sansa, in mod paradoxal, situatia se schimba. Uneori ajungem sa ne convingem ca nu mai meritam inca una, pentru ca n-am facut nimic cu ea in trecut si asta va duce inexorabil catre acelasi rezultat.
Aici greseste asa urat modul acesta de gandire, pentru ca uitam ca trecutul nu ne dirijeaza actiunile prezente. Singurul lucru care ne influenteaza pe toti este timpul. Si acesta trece prea repede pe langa noi ca sa nu ne iertam pe noi insine. Sa ne oferim noua o sansa inseamna sa o dam si celor dragi.
De mers toti mergem mai departe, indiferent ce ni se intampla in viata. Dar daca mergem prea departe, intr-o zi vom realiza ca nu am ajuns nicaieri. Nu inseamna ca suntem iresponsabili atunci cand ne intoarcem din drum pentru a ierta.

2 thoughts on “Unde am ajunge?”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s