Cea mai adevarata chestie!

Cine spune ca pe net nu ajungi sa vezi si lucruri adevarate? Urmatoarea chestie mi-a aparut de pe motoarele de cautare a 2 cititori de pe blogul meu.
Cat se poate de adevarat:

-ce nu poate face o femeie?
-enjoy your silence

Advertisements

Dostoievski – Crima si pedeapsa

Asa. Am citit-o si pe asta, intr-un final. Nu pentru ca nu ar fi o carte buna, ba chiar dimpotriva. Nu am deschis cartile lui Dostoievski pana acum pentru ca nu stiam exact ce imi rezerva.
Am pus imaginea copertii variantei care se gaseste pe piata acum, dar eu am citit una mai veche si (poate) ceva mai bine tradusa (evident acum nu pot decat sa speculez, dar am impresia ca in perioada comunista acele carti care veneau dinspre Uniune erau traduse cu mai multa grija).

Nu am de gand sa dezbat subiectul aici, fiindca nu prea vreau sa fac o recenzie la o carte clasica. Nu vreau decat sa spun cateva pareri proprii. Cartea este intr-adevar de un realism care te loveste, mai ales daca inainte de ea ai citit vreo carte SF/F. Situatiile materiale ale personajelor dezvaluie realitatile unui Sankt Petersburg al secolului al 19-lea, realitati care nu dispar mereu o data cu timpul.
Psihologia personajelor este excelent creata, Dostoievski reuseste sa creeze tipologii umane foarte interesante. Personal mi-a placut detectivul Porfiri, modalitatea in care isi pledeaza cazul, cum isi dezvolta banuielile si cum reuseste sa-l descoase pe Raskolnikov fara a avea dovezi palpabile.
Raskolnikov (personajul principal) vrea sa-si demonstreze siesi ca este om prin actiunile sale si incearca sa se convinga de faptul ca scopul scuza mijloacele. Svidrigailov, unul din personajele interesate de sora lui Raskolnikov, este mai mult sau mai putin o ipostaza a acestuia. Diferenta dintre cei doi este ca Raskolnikov poate fi mantuit prin iubire, pe cand Svidrigailov nu. De aici si soarta diferita a celor doi (nu intru in detalii, insa mi s-a parut interesant deznodamantul lui Svidrigailov).

Cine nu a citit cartea asta ar trebui sa-si faca timp, cel putin pentru stilul in care Dostoievski da viata caracterelor sale si modalitatile prin care creeaza tensiunile psihologice, atat prin detaliile scenelor cheie cat si prin trairile interioare ale personajelor.

Gaudeamus 2006

E un film numit Teoria conspiratiei, in care personajul interpretat de Mel Gibson nu putea sa se abtina sa nu cumpere o carte (De veghe in lanul de secara mi se pare – sa ma corecteze cineva daca gresesc) de fiecare data cand o vedea. Asa ma simt si eu cand merg undeva si vad carti scrise de Marquez.
Am mers vineri pana la Gaudeamus impreuna cu Zak. Trebuia sa ramanem la lansarea celor de la Tritonic, dar nu am facut asta. Doar lansau prequelurile la Dune, ce naiba. In schimb, ne-am fatzait de colo colo sa vedem ce gasim anul asta. Oferta ne-a cam dezamagit; prea multe edituri care nu ofereau mai nimic si prea putine edituri consacrate, care de fapt nu ofereau ceea ce trebuie. In cele din urma nu am putut sa ma abtin si am cumparat doua carti de Marquez, iar Zak a luat vreo trei carti de Murakami si a ramas fara bani. Ne-am mai fatzait prin fata pe la Tritonic si apoi am plecat acasa.

Zak si idolul lui (celalalt in afara de mine).

Sambata am fost iarasi la Gaudeamus, cu ocazia lansarii Oanei, pe care tin sa o felicit pentru faptul ca s-a lansat pentru a doua oara la noi si sper sa scoata carti si in continuare si sa aibe parte numai de bucurii. ( dar speram sa nu ma oblige sa-mi dea cartea 😀 )

Oana Stoica Mujea – lansare la Gaudeamus, 25 noiembrie 2006. (sa nu zici ca nu ma gandesc si la tine :P)

Vedere de ansamblu catre standul Tritonic.

Sper sa pun pe blog si poza de grup pe care o sa o primesc de la Oana cu prima ocazie.

Un veac de singuratate

Am tinut sa pun pe blog recenzia unei carti pe care am citit-o mai demult (cu dedicatie pentru Zak si Oana).

Sunt un fan al cartilor lui Marquez. Pot sa afirm asta fara nici un dubiu, cu atat mai mult cu cat am impresia ca este unul din acei scriitori pe care fie ii indragesti, fie nu. Faptul ca ii cunosc opera se datoreaza insa unei fete exceptionale, nu pentru ca l-am descoperit de unul singur asa cum ar trebui. Eram cu ea atunci cand a cumparat de la o librarie una din cartile lui Marquez, si m-a intrebat despre Un veac de singuratate. I-am spus ca nu am citit-o, ceea ce a deranjat-o destul de tare, si a pornit sa rezolve problema. Am mers la ea, unde mi-a inmanat cartea spunandu-mi ca este una din acelea pe care orice om care citeste trebuie sa o aibe in lista cartilor deschise de el. La sfarsitul zilei am ajuns sa citesc primul capitol cu ea dormind la mine in brate.
Am tinut sa scriu acest detaliu pentru ca despre asta vorbeste Marquez in cartile sale. Tema care nu dispare niciodata din opera sa este dragostea.

La prima vedere detasat de traiectul prozei sale, Un veac de singuratate este cu siguranta creatia sa de varf, lucrare in care a adoptat ca stil realismul magic. Scrierea vizeaza realitati sociale, spirituale si politice ale unui spatiu sud-american vazut dintr-o perspectiva moderna.
Cartea se dezvolta pe doua planuri. In primul rand, autorul pune in rama istoria unei familii si istoria orasului in care locuieste vreme de peste un veac. Substratul acestei povesti il reprezinta cel de-al doilea plan, acela al semnificatiilor care proiecteaza evenimentele intr-o poveste a reeditarii istoriei Columbiei si in acelasti timp o parabola a omului, de la revelatie pana la apocalipsa.

Macondo este numele orasului fictional, inspirat din Aracataca – orasul natal al autorului, care ia nastere atunci cand familia Buendia se stabileste langa un rau.
Jose Arcadio Buendia, capul familiei si cel care a intemeiat orasul traversand muntii, devine interesat in misterele universului atunci cand in Macondo soseste un grup de tigani. De fiecare data cand acestia viziteaza orasul, Jose Arcadio intra in febra descoperirilor, isi face planuri si se izoleaza de lume, incercand cu incapatanare sa re-descopere cate ceva. Cuprinsul cartii portretizeaza cele sapte generatii ale neamului Buendia care se dezvolta ca prezente epice, autorul imbinand in acelasi timp detalii despre propria viata si familie.

Tema dragostei, asa cum este vazuta in roman, ar putea fi singura cale de salvare a umanitatii, daca aceasta n-ar sfida normele morale, transformandu-se in ridicol. Redusa la stadiul de instinct, Marquez blameaza acest aspect al dragostei ca un factor distructiv pentru civilizatia umana. O lume intreaga evolueaza intr-un ritm fabulos si ametitor doar pentru a reveni la punctul de plecare, in acelasi cerc vicios care ar putea fi spart numai de un sentiment pur de dragoste.

Un veac de singuratate este fara indoiala cea mai pretioasa lucrare a lui Marquez, care isi merita cu prisosinta cele cinci stele acordate pentru o carte exceptionala.
Imi mentin parerea ca Garbiel Garcia Marquez este acel gen de scriitor care este fie iubit, fie contestat, fiindca lucrarile sale lasa putin loc pentru o cale de mijloc. Dar indiferent daca este sau nu pe placul unui cititor, Un veac de singuratate este o carte care trebuie sa se regaseasca in biblioteca.

Vai mie

Cineva imi spunea zilele astea ca i-ar place sa aiba timp sa citeasca din nou mai multe carti in paralel. I-am spus ca nici eu n-am timp pentru asa ceva, dar ca nu ma pot abtine. Senzatia unei carti nedeschise, furnicaturile din varfurile degetelor, vocea interioara care te indeamna sa o deschizi si sa vezi cum incepe, ce ritm are, ce sunet au paginile atunci cand le intorci pentru prima data intre maini. Aaa…nu mai continui.
Azi am terminat un lung sir de carti dragi mie, ceea ce m-a lasat cu un gust ciudat si doar cu iluzia ca o sa am mai putine carti incepute. Este cea mai lunga serie pe care am citit-o pana acum. Trei trilogii a cate trei carti, adica 9 carti care au depasit chiar si Dune-urile lui Frank Herbert care au fost citite si rascitite cand eram mic. Terminandu-le pe acestea astazi, m-am simtit ca si cum am lasat sa treaca pe langa mine un prieten. Cred ca de-asta imi sunt dragi.
Din pacate asta nu m-a ajutat mult la lista mea, pentru ca oricum am 3 carti incepute in clipa de fata si alte cateva care stau sa urmeze dupa acestea. In orice caz, sambata am trecut prin libraria Eminescu si mi-am mai luat doua carti: Marquez (yeah, i’m obsessed) si Zelazny – Lordul luminii (in romana – iarta-ma finu, dar am promis cuiva ca-i iau sa citeasca o carte SF, si o s-o citesc si eu). Iar in weekend ma duc la Gaudeamus…
Greu cu timpul liber, mai ales atunci cand il pierzi degeaba pe net sau frecand menta in loc sa faci ceva constructiv cu el..

Teh ultimate test

Which Depeche Mode song are you?


Enjoy The Silence–Calm and peaceful, you understand just how beautiful silence can be when you’re with your loved one..
Take this quiz!

Quizilla |
Join

| Make A Quiz | More Quizzes | Grab Code

oh, this too

Which Member of Depeche Mode are you?


You’re Dave Gahan, you sexy thing, you!
Take this quiz!

Quizilla |
Join

| Make A Quiz | More Quizzes | Grab Code