Un veac de singuratate

Am tinut sa pun pe blog recenzia unei carti pe care am citit-o mai demult (cu dedicatie pentru Zak si Oana).

Sunt un fan al cartilor lui Marquez. Pot sa afirm asta fara nici un dubiu, cu atat mai mult cu cat am impresia ca este unul din acei scriitori pe care fie ii indragesti, fie nu. Faptul ca ii cunosc opera se datoreaza insa unei fete exceptionale, nu pentru ca l-am descoperit de unul singur asa cum ar trebui. Eram cu ea atunci cand a cumparat de la o librarie una din cartile lui Marquez, si m-a intrebat despre Un veac de singuratate. I-am spus ca nu am citit-o, ceea ce a deranjat-o destul de tare, si a pornit sa rezolve problema. Am mers la ea, unde mi-a inmanat cartea spunandu-mi ca este una din acelea pe care orice om care citeste trebuie sa o aibe in lista cartilor deschise de el. La sfarsitul zilei am ajuns sa citesc primul capitol cu ea dormind la mine in brate.
Am tinut sa scriu acest detaliu pentru ca despre asta vorbeste Marquez in cartile sale. Tema care nu dispare niciodata din opera sa este dragostea.

La prima vedere detasat de traiectul prozei sale, Un veac de singuratate este cu siguranta creatia sa de varf, lucrare in care a adoptat ca stil realismul magic. Scrierea vizeaza realitati sociale, spirituale si politice ale unui spatiu sud-american vazut dintr-o perspectiva moderna.
Cartea se dezvolta pe doua planuri. In primul rand, autorul pune in rama istoria unei familii si istoria orasului in care locuieste vreme de peste un veac. Substratul acestei povesti il reprezinta cel de-al doilea plan, acela al semnificatiilor care proiecteaza evenimentele intr-o poveste a reeditarii istoriei Columbiei si in acelasti timp o parabola a omului, de la revelatie pana la apocalipsa.

Macondo este numele orasului fictional, inspirat din Aracataca – orasul natal al autorului, care ia nastere atunci cand familia Buendia se stabileste langa un rau.
Jose Arcadio Buendia, capul familiei si cel care a intemeiat orasul traversand muntii, devine interesat in misterele universului atunci cand in Macondo soseste un grup de tigani. De fiecare data cand acestia viziteaza orasul, Jose Arcadio intra in febra descoperirilor, isi face planuri si se izoleaza de lume, incercand cu incapatanare sa re-descopere cate ceva. Cuprinsul cartii portretizeaza cele sapte generatii ale neamului Buendia care se dezvolta ca prezente epice, autorul imbinand in acelasi timp detalii despre propria viata si familie.

Tema dragostei, asa cum este vazuta in roman, ar putea fi singura cale de salvare a umanitatii, daca aceasta n-ar sfida normele morale, transformandu-se in ridicol. Redusa la stadiul de instinct, Marquez blameaza acest aspect al dragostei ca un factor distructiv pentru civilizatia umana. O lume intreaga evolueaza intr-un ritm fabulos si ametitor doar pentru a reveni la punctul de plecare, in acelasi cerc vicios care ar putea fi spart numai de un sentiment pur de dragoste.

Un veac de singuratate este fara indoiala cea mai pretioasa lucrare a lui Marquez, care isi merita cu prisosinta cele cinci stele acordate pentru o carte exceptionala.
Imi mentin parerea ca Garbiel Garcia Marquez este acel gen de scriitor care este fie iubit, fie contestat, fiindca lucrarile sale lasa putin loc pentru o cale de mijloc. Dar indiferent daca este sau nu pe placul unui cititor, Un veac de singuratate este o carte care trebuie sa se regaseasca in biblioteca.

Advertisements

2 thoughts on “Un veac de singuratate”

  1. Multumesc pentru dedicatie. Am cumparat cartea, acum trebuie sa termin o alta si am sa o devorez si pe aceasta. Am sa te tin la curent. la 22o 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s