Book Quiz

This shit’s funny. Coincidence? Maybe…


You’re Love in the Time of Cholera!

by Gabriel Garcia Marquez

Like Odysseus in a work of Homer, you demonstrate undying loyalty by
sleeping with as many people as you possibly can. But in your heart you never give
consent! This creates a strange quandary of what love really means to you. On the
one hand, you’ve loved the same person your whole life, but on the other, your actions
barely speak to this fact. Whatever you do, stick to bottled water. The other stuff
could get you killed.


Take the Book Quiz
at the Blue Pyramid.

Rocking out – pt. 1

In premiera pe blog am pus astazi doua dintre motivele noastre de mandrie personala.

Chitara acustica e o Yamaha, iar cea electrica e un Fender Squier Stratocaster (daca imi dati 2000 de dolari imi iau un Fender original – zak).
As putea sa pun poze cu mine cantand sau cu Zak incercand sa cante ritmeze o melodie, dar cred ca s-ar supara pe mine (don’t worry, you know it’s the attitude that really matters).

Vorba lui Zak era “I have the rock, you bring on the roll.”, dar nu mi-am inchipuit ca ‘roll-u’ se referea la altceva ;).

Banuiesc ca peste ceva vreme, cand Zak o sa fie ceva mai increzator (si dupa ce invata sa ritmeze melodia aia de la Nirvana) o sa pun si cateva filmulete pe blog.

‘Till then, drive safely and keep the music rolling.

Shaman’s Crossing

Cred ca o carte trebuie sa fie citita in limba care a fost scrisa pentru a fi apreciata asa cum trebuie. Faptul ca nu vorbesc spaniola contrazice aceasta dorinta cu unele dintre preferintele mele literare. Din fericire insa pentru majoritatea dintre noi, engleza nu pune probleme prea mari, iar in librarii se gasesc suficiente carti aduse direct din occident pentru cei interesati.

Robin Hobb este o scriitoare de fantasy care are pana acum la activ trei trilogii terminate si peste 1 milion de copii vandute in toata lumea. Stilul ei a impresionat inca de la inceput prin atentia pentru detalii in universul creat, cat si pentru tehnica relatarii la persoana intai pe care o foloseste mai bine decat in multe carti scrise astfel.

Prin Shaman’s Crossing a inceput cea de-a patra trilogie a sa, intitulata Soldier’s Son Trilogy, care este situata intr-un univers diferit de primele trei, ceea ce nu este neaparat un lucru foarte inspirat.
Chiar daca nu este atat de dezvoltat, cel din Shaman’s Crossing a fost creat cu aceeasi grija pentru detalii. Regatul Gernia a pierdut acum mai bine de douazeci de ani teritoriile de la malul marii, astfel incat noul rege, Troven, a inceput sa impinga frontierele regatului in directia opusa, catre stepele estice. Triburile nomade care traiau in stepe si foloseau o magie misterioasa au fost sistematic infrante, iar cavaleria regelui a dus granitele pana in muntii din estul indepartat.
Situatia generala implica deja clasica rafuiala dintre magie si tehnologie, oamenii din regat aflandu-se in pragul unor dezvoltari stiintifice importante, precum armele de foc, iar pe de alta parte sunt acele triburi ce au fost linistite de armata, care practica in continuare ritualurile si magiile enigmatice.

Povestea urmareste planul narativ al lui Nevare Burvelle, al doilea fiu al unui nobil nou, care, asa cum spune cartea sfanta, este destinat sa fie soldat. Credintele din regat spun ca primul fiu al unui nobil este acela care va mosteni averea familiei, al doilea fiu va manui sabia ca soldat, al treilea fiu va purta roba preoteasca si asa mai departe.
Nevare va urma destinul tatalui, care a fost si el al doilea fiu al unui nobil, dar care a primit pamanturi si titlul de nobil de la regele Troven pentru succesele in campaniile din stepe.

Povestea lui Nevare incepe enigmatic, dar se continua apatic si chiar plictisitor, prezentand in prima parte invataturile primite in copilarie de la mentorii sai si in a doua parte viata sa din primul an in academia regala din capitala Gerniei.
In prima parte, Nevare se confrunta cu un mentor din stepe care il trece printr-o experienta importanta pentru viata tanarului, in urma careia incepe sa aibe niste viziuni.
Dupa ce implineste varsta de 18 ani, Nevare isi continua studiile la academie, unde viata de acolo este impartita de parerile politice pentru nobilii vechi si cei noi.

Hobb are, ca de obicei, un stil fermecator de a scrie, insa povestea este extrem de plictisitoare si se reabiliteaza doar putin la final, cand viziunile lui Nevare incep sa prinda forma. Viata la academie vorbeste numai despre greutatile si nedreptatile intalnite acolo, asa cum se intampla prea des si in viata reala pentru a fi interesant, iar Nevare este indoctrinat pana in punctul in care devine agasant atunci cand isi pune la indoiala onoarea (si asta nu se intampla doar o data).

Pe scurt, cine nu a citit vreodata pe Robin Hobb pana acum ii recomand sa nu inceapa cu aceasta noua trilogie, pentru ca nu vor aprecia adevarata valoare a scriitoarei. Prima sa trilogie, intitulata The Farseer Trilogy este cea mai buna lucrare a ei de pana acum si de recomandat catre oricine citeste acest stil. Cei care au citit Robin Hobb pana acum vor gasi Shaman’s Crossing agreabila per total, in mare parte datorita stilului, dar cu nimic spectaculos in rest.

Take That up a notch

Cine ar fi zis acum cativa ani despre trupa Take That ca vor reveni in 2006 mai in forta ca oricand?
Ei bine, iata ca la 10 ani dupa ce trupa britanica au anuntat ca rup legaturile, baietii s-au relansat cu single-ul Patience, aparut in noiembrie 2006. Melodia a avut un succes neasteptat, la ora actuala fiind in Top 3 Singles pentru a 7-a saptamana la rand.

Dupa ce au prefatat revenirea in topurile muzicale cu Patience, trupa originara din Manchester au lansat albumul Beautiful World, care in clipa de fata este numarul 1 in topul vanzarilor.
In plus, se pare ca urmatorul single este pe cale sa fie lansat in curand, iar pe 20 ianuarie baietii au anuntat ca in octombrie vor merge intr-un turneu european. Cine stie, poate ca vor ajunge si pe plaiurile mioritice, mai ales ca un alt zvon care circula pe net zilele astea spune ca The Rolling Stones vor veni in Bucuresti sa concerteze anul acesta. Ramane de vazut ce concerte o sa avem ocazia sa vedem in 2007 la noi.

Revenind la Patience, melodia este o balada care trebuie sa recunosc ca initial mi-a sunat doar comerciala. Evident, m-am inselat, caci Patience este mult mai mult de atat. O melodie puternica despre lucruri pierdute, nostalgia unui timp disparut si mai ales speranta si rabdare.
O melodie cat se poate de potrivita pentru o revenire ca asta. Robbie Williams, go on home!!

Martyre

Azi, pe cand ma motivam privind absent cum se schimba canalele pe ecranul televizorului, m-am oprit cand am auzit pe un prezentator de stiri (care parea cam ametit) spunand ceva de un videoclip nou Depeche Mode.
M-am straduit cateva minute bune sa rezist prostiilor pe care le spunea ala ca sa-l vad in cele din urma. Este vorba despre videoclipul la Martyr, single care a aparut acum mai bine de doua luni si desi prezentatorul ala anunta cu surle si trambite ca in premiera acum la el videoclipul, ultimul, cel mai fresh, cel mai nu stiu cum, numai la postul lui, clipul este pe youtube din octombrie.

Videoclipul in sine este o combinatie de secvente din videoclipurile aparute in cariera de 25 de ani a trupei aranjate frumos astfel incat sa se sincronizeze cu melodia, creand un efect interesant. Dintre clipurile folosite apar secvente din Enjoy the silence, It’s no good, Personal Jesus, I feel you, care alterneaza cu scene din concerte, precum si din clipuri vechi sau noi, cum ar fi Just can’t get enough sau Precious.
Videoclipul poate fi vizionat mai jos, in speranta ca nimeni sa nu fie nevoit sa asculte prostiile unui prezentator de stiri ca sa-l vada.

I lost my watch…

Astept sa vina noaptea, sa ma invelesc in linistea careia ii da nastere intunericul ei. Astept sa ma ascund de lucrul pe care vreau sa il regasesc: timpul, care nu se schimba, ramane acelasi si trece pe langa mine fara sa stie daca am existat vreodata sau nu. Astept sa visez la un singur zambet care sa soseasca in momentul potrivit si la locul potrivit. Astept sa dispara golul zamislit de timpul care a venit pentru mine atunci cand nu trebuia. Astept sa vina un timp in care durerea din sufletul tau sa nu mai conteze. Astept sa nu ma intemnitez in inima unor ziduri pe care nu le mai pot sparge de unul singur. Astept sa aflu ca timpul ma duce undeva, si nu ma lasa acolo unde am cazut in vinovatie. Astept sa vad ca nu sunt singurul care merge ca un orb pe lumea asta. Astept sa ma regasesc in sufletul unui timp care a trecut pentru noi.

Oh, I pray too much…


The trick is to keep breathing.

sunt plecat in oras

Imi intrerup studiile mele foarte importante la literatura pentru a va aduce acest psot la fel de important. Asta pentru ca nu pot sa concep ca primul post de pe blog sa se refere la o carte, deci ceva chiar folositor. Daca nu ati primit memo-ul inca, internetul este pentru pornografie si warez.

Asa ca sa nu va mai prind cu dinastea. That shit rots your brain.

Dupa cum se observa, am supravietuit examenul meu de sambata. S-ar putea spune chiar ca l-am trecut cu brio, ceea ce presupun ca poate fi doar bine pentru mine. Imbatat de succesul meu m-am decis sa ma imbat si efectiv, nu doar metaforic.

Cum nu am reusit sa conving pe nimeni de la mine din facultate sa-si piarda o noapte intreaga in oras, si apoi o zi intreaga revenindu-si dupa o mahmureala ce avea sa intre in legenda, am apelat la prieteni din alte facultati. Mai precis cea de matematica, unde toata lumea stie ca nu se face nimic, niciodata (la fel ca la litere de altfel).

*

Stateam in statia lui 300 de la Victoriei si Tavi intarzia al naibii de mult. De fapt eu ajunsesem al naibii de devreme. Asa ca nu am putut decat sa astept. Nu aveam iPod-ul la mine, pentru ca riscam sa-l pierd. Am probleme destul de mari sa-mi amintesc unde l-am pus cand sunt treaz, dapamai dupa ce am consumat cantitati inexprimabile de alcool. Oricum dracia nu mergea prea bine. Cateodata paraia casca stanga, cateodata cea dreapta. Si cateodata urmam sfatul lui Finu, si dadeam bobarnace la casti pana mergeau din nou. Cateodata functiona, cateodata nu.

Stand acolo si urmarind autobuzele cum vin si pleaca, am scris o poveste despre un student care face detonatoare de bombe din iPod-uri. Pe o foaie din capul meu, pe care apoi am pierdut-o. As incerca s-o rescriu dar am uitat mare parte din detaliile tehnice despre cum se deschide unul (nu are suruburi daca nu ati observat – cel putin nu generatiile noi), sau cum sunt puse firele inauntru. Asa ca o sa renunt la ea cu totul. Poate cand apare noul iPhone…

Era 18:40 si de data asta Tavi chiar intarzia. Regula generala e ca poti sa astepti un prieten fix cinci minute. Daca nu vine in cinci minute poti sa pleci, si el nu-ti poate reprosa ascest lucru. Daca astepti cumva o tipa regula spune ca poti sa astepti cinci minute, si apoi cate un minut pentru fiecare punct din nivelul ei de “hotness”, pe o scara de la unu la zece. Deci maxim ar cam fi cincisprezece minute, desi daca dai zece prea usor oricarei tipe inseamna ca nu esti un tip prea serios. Daca chiar te intalnesti doar cu tipe de zece atunci lasa-ma sa-ti iau o bere cand ne vedem data viitoare.

Tavi a aparut in cele din urma, purtand un tricou pe care scria “Alcoolul ucide incet. Nu-i nimic, nu ma grabesc”, pe care-l primise din partea unor colegi. Si cand ma gandesc ca colegii (mai bine zis colegele) mele mi-au dat de ziua mea o lumanare si un calendar… Am nevoie de colegi noi, dar macar compensez prin faptul ca prietenii mei imi iau lucruri ca Passion (sau “Chestia aia de orbeste ma!” in cuvintele lui taica-miu) si crose de hockey.

Ne-am urcat intr-un autobuz ce mergea spre Romana, desi nici unul dintre noi nu avea bilet sau abonament. Daca credeti ca asta inseamna sa traiesti periculos atunci nu l-ati vazut pe Tavi traversand blvd. Magheru fix prin mijlocul intersectiei, printre un suvoi de masini. Bine ca nu a incercat s-o faca atunci cand era beat, dar important e ca i-a reusit destul de bine cand era treaz (eu pariasem bani buni pe autobuz dar motocicleta a fost cel mai aproape sa-l loveasca).

Am ajuns intr-un bar in care nu am mai fost din clasa a opta cred, pe undeva prin spate pe la Cibernetica. Stiu ce va ganditi, ca sunt o persoana grozava pt ca ma duceam in baruri inca din clasa a opta, dar sincer nu e mare realizare. Iti trebuie doar ambitie. Partea grozava era ca barul nu se schimbase deloc. Cred ca si scrumierele erau aceleasi. Nu fumez dar sunt obisnuit sa stau langa oameni care fac asta, de aceea o camera intreaga de oameni care fumeaza e cam ca o briza calda de vara pe malul marii pentru mine.

La televizorul de pe perete era olimpiada de sarituri cu schiuri. Un sport al naibii de periculos.

Am inceput sa vorbim despre de toate, spunand cu randul intamplari care pot sa fie descrise doar drept “grozave”. Aceasta este una dintre ele:

*

– Eram in camera lui Alin, din caminul ala din Lacul Tei. In fine, am baut cat am baut si pe la trei noaptea Alin a adormit, iar eu si Simona (prietena lui – n.r.) ne-am gandit sa cautam alt bairam.

Tavi povestea asta fumand de zor dintr-un pachet de Malboro (dinala tare, nu prostiile pe care le fumati voi) si golind sticle de tuborg. Eu il ascultam incercand sa nu ma innec cu berea de ras, din cand in cand aruncand o privire la televizorul de deasupra capului sau, unde oameni cu schiuri sareau o suta si ceva de metri.

-Am coborat de la opt pana la sase, si pe o usa era lipita o hartie:

“Imprimanta noastra a plecat pe taramuri mai bune. Va rugam lasati donatii sa luam alta.”

Asa ca m-am dus inapoi in camera, am luat o scobitoare, o coala de hartie si niste aracet, si am indoit foaia lipind-o cu scobitoarea de cealalta foaie, facand un fel de buzunar. Dupa aia am pus zece mii acolo si am plecat mai departe.

-Pana la urma am ajuns la o usa de unde se auzea muzica, asa ca am inceput sa batem in usa. Dupa cinci minute chiar a deschis cineva. Era un tip de vreo doi metri, in chiloti.

“E bairam aici?” am intrebat eu.

“Nu, dar puteti sa intrati daca vreti.”

Am intrat si am aflat ca el se pregatea sa plece la cinci. Avea tren la sase fara douazeci, sau ceva in genul asta. Ne-a dat tuica dinaia de tara. In fine, la cinci si ceva a plecat si noi ne-am dus inapoi in camera. Dar cred ca inainte sa plece ala a vorbit cu alt tip din camin, si tipu ala a dat mass pe messenger sau ceva, ca a doua seara am dat noi bairam la Alin si venea lumea sa ne intrebe daca voi sunteti aia care cautau bairam azi noapte prin camin. A fost destul de grozav.

*

Am ras amandoi si am mai golit o sticla de bere.

-Ce s-a intamplat cu foaia aia de hartie pe care ai lipit-o de usa?

-Ah… nu stiu.

-Ar fi fost misto sa vada lumea ca-i o bancnota de zece mii acolo, si sa puna si ei bani. Si pana la urma sa se stranga destul pentru o imprimanta noua.

-Da, a ras el, si am ras si eu pentru ca mi-am imaginat toata treaba din nou.

La televizor un schior cadea direct in cap. Am ras si am zis ca e un sport periculos. A doua zi aveam sa aflu ca tipul e in coma si nu are mari sanse sa supravietuiasca. M-am simtit prost.

*

Nu o sa spun ce s-a intamplat in continuare, poate pentru ca pastrez materialul pentru noua mea nuvela. Sau poate ca nu. In orice caz, m-am trezit a doua zi la doua si nu eram prea sigur cum am ajuns acasa. Pana sa-mi dau seama se facuse sase, iar omleta si paharelul de tuica nu prea facusera mahmureala sa dispara. Am renuntat la orice tentativa de a mai invata ceva pentru examenul de marti, si mi-am luat chitara, hotarat sa invat sa cant perfect “Enjoy the silence”. Nu stiu cat de bine am reusit, poate o sa pun un video cand imi iau un webcam sau vine finu cu mobilul pe aici.

Heh, inapoi la studiile mele foarte importante…

Da.

Despre dragoste si alti demoni


Despre dragoste si alti demoni face parte din categoria romanelor scurte ale lui Marquez care au iesit la lumina in ultimii ani, si care au fost criticate oarecum datorita scaderii progresive a numarului de pagini ale fiecaruia.

Ceea ce nu are insa nici o legatura cu numarul de pagini este povestea in sine, inspirata dintr-o relatare adevarata si transformata prin realism magic in fluxul incarcat si pe alocuri tragic al unei povesti de dragoste nerealizabile.

Fundalul realist al povestii se regaseste in prefata, unde autorul ne face relatarea stirii gazetaresti pe care acesta trebuia sa o faca la o manastire din Columbia. Acolo a asistat la scoaterea ramasitelor lumesti ale unei tinere, Sierva Maria de Todos Los Angeles, a carei podoaba capilara masura peste douazeci de metri lungime.
Pe baza acestui substrat, Marquez dezvolta o poveste pe care o situeaza undeva la jumatatea secolului al XVIII-lea.

Sierva Maria este singurul copil al lui Don Ygnacio si al Bernardei, fapt care nu o avantajeaza pe tanara, intrucat ambii parinti nu stiu sa se descurce deloc in aceasta postura. Fiind adesea ignorata, micuta Sierva isi petrece timpul in compania sclavilor negri care muncesc la mosia tatalui.
Aceasta situatie face ca atunci cand Sierva Maria este muscata de un caine nimeni sa nu afle de acest eveniment decat dupa ce se vorbeste despre turbarea animalului.

Incercand sa isi salveze fata si dand vina pe ideea unei turbari inexistente pentru faptul ca nu isi intelege copilul, Don Ygnacio isi duce fata la o manastire pentru a o exorciza de demonii care ar fi intrat in ea o data cu muscatura blestemata.
Sierva Maria este neinteleasa in continuare si la manastire, unde maicile sunt convinse ca fata este posedata, pana cand este trimis preotul Cayetano Delaura sa o exorcizeze. Acesta se indragosteste cu repeziciune de ea si devine aproape singurul care incearca sa ii desluseasca misterul si magia.

Dragostea, dorinta, credinta, nebunia, sentimentul de pierdere si durerea se imbina intr-un cadru care face ca acestea sa se lege pana cand nu mai pot fi deosebite cu siguranta unele de celelalte. Gabriel Garcia Marquez reuseste sa raspunda cu stil intrebarii referitoare la care parte din om este mai demonica: trupul sau sufletul?

Am auzit multa lume spunand despre aceasta carte ca nu se ridica la nivelul capodoperelor lui Marquez, cum ar fi Un veac de singuratate sau Toamna Patriarhului.
In memoriile sale, Marquez a spus ca nu a avut o teama mai mare decat aceea de a realiza o opera al carei nivel sa nu il mai poata ajunge vreodata prin alta. In mod oarecum paradoxal, acest lucru s-a intamplat prin romanul Un veac de singuratate.
Cu toate acestea, Despre dragoste si alti demoni este scrisa in cel mai traditional stil marquezian, ce transforma realitatea si o imbraca in haine de poveste, despre o dragoste dulce-amara, despre abandonari, despre neintelegere si despre ingeri si demoni.

weather control

Vine o furtuna.

Si nu sunt catusi de putin metaforic. Uitati-va pe geam.
E genul de vreme care ma face sa fiu bucuros ca nu trebuie sa plec din casa azi, chiar daca asta inseamna ca trebuie sa invat toate cursurile din acest semenestru, pentru un examen pus foarte convenabil maine (sambata) dimineata.

Dar macar nu trebuie sa ies afara unde am sanse mari sa fiu lovit de o vaca sau o combina zburatoare. Crazy fucking weather we’re having.

Scriu asta in intervalul dintre dusul meu de la ora cinci si barbieritul de la la ora sase.
E 5:47, sa vedem cat pot sa scriu pana la fix.

Nu ma barbieresc pentru ca simt nevoia, ci pentru ca nu vreau sa pic examenul de maine. Vedeti, intr-o serie cu 100 de fete si 10 baieti, trebuie sa arat prezentabil.
Imi place barba mea, desi nu poate fi numita chiar barba pentru ca nu o las niciodata sa ajunga prea mare. E mai degraba niste par facial care-mi umbreste putin barbia si gatul. Mi-am facut o poza in oglinda, cu mobilul, si as pune-o aici doar ca nu am un cablu de date.

M-am dus odata sa-mi cumpar un cablu de date, si un tip de treizeci de ani cu burta mi-a spus ca nu au dar o sa aduca peste saptama.
-Si cat costa?
-1 milion.
-… Aha.
Sa fiu al naibii daca o sa dau un milion pe un cablu care merge doar cu un singur telefon (motorola V620), ca sa scot de pe el poze la o rezoltie de 640×480.

Mai devreme pe cand incercam sa invat am simtit nevoia sa beau o bere, de parca daca nu as fi baut una in acel moment lumea s-ar fi sfarsit si eu as fi ramas mereu cu musca pe caciula. Nu am facut-o pentru ca trebuia sa ma concentrez pe acele foi trase la xerox prost (pentru ca nu am fost la cursuri cam tot semestrul, deoarece ma ocupam cu… alte lucruri… si cand am ramas fara “alte lucruri” de facut tot nu m-am dus deoarece nu suportam sa acult pe cineva cum vorbeste doua ore despre ceva ce nu ma interesa).

5:55

In Padurea Norveagiana, a lui Murakami, personajul principal isi aminteste o intreaga poveste de dragoste in clipa in care aterizeaza pe un aeroport din Germania si aude melodia Norwegian Wood a celor de la Beatles. In termeni literari acest lucru se numeste “fluxul memoriei afective”, si este folosita preponderent in romanul modern.

Sau chiar in viata de zi cu zi.

Da, si voi puteti folosi fluxul memoriei afective pentru a genera o stare unica de anxietate, oricand doriti (cititi instructiunile de pe pachet).
Cel putin asta am facut eu, mai mult sau mai putin intentionat. De fapt a fost oarecum un proces invers. Cred ca stresul examenului de maine (e mai mult un stres subconstient pentru ca nu prea ma gandesc la el) a generat o stare de anxietate (minora), care la randul ei a generat o stare de anxietate (majora) cauzata de fapt de toate acele emotii pe care le tot reprim din decembrie incoace.

5:59

fuck

M-am intalnit ieri in metrou cu un prieten, deoarece pentru asta sunt prietenii. Sa apara in metrou cand nu te astepti. Nu-l mai vazusem de vreo doua luni, si am petrecut ceva timp pe o banca din fata blocului meu vorbind despre aventurile noastre amoroase.
A ramas ca mergem sa ne facem praf dupa examenul de maine.

6:00

Da, vine o furtuna.