music round-up; 12012007

Sesiunea nu incepe chiar saptamana viitoare, dar asta nu ma impiedica sa am examene aproape in fiecare zi, asa ca scriu asta cand ar trebui de fapt sa fac complet altceva. In loc de o recenzie la un album intreg o sa scriu mai putin despre mai multe albume pe care le-am ascultat saptamana aceasta, pe ipodul meu care devine deja neincapator.

TV on the Radio – Return to cookie mountain (2006)
Ce-i drept, am luat albumul inainte de anul nou, si inca il mai ascult, pentru ca tot nu mi-am dat seama despre ce este vorba. Sunetul se indreapta mai mult spre rockul experimental, folosind intens sintetizatoarele si chitari electrice cu mult distort in piese ca Playhouses sau Hours. Basul castiga adesea in fata riffurilor de chitara, si foarte multe din piese sunt bazate pe repetarea anumitor segmente muzicale.

David Sitek spunea intr-un interviu ca “I’m allergic to guitar solos for the most part, because I just picture this guy with a leather sleeveless jacket playing a flying V in the air. I just think that the whole idea of repetition is more inviting.”, si intr-un fel sunt de acord cu el.

Chitara suna foarte bine totusi in Wolf Like Me, piesa care se aproprie cel mai mult de un rock mai traditional. David Bowie face o aparitie in melodia Province. Blues from down here si Snakes and Martyrs se aproprie mai mult de blues, si au versuri foarte bine scrise, care tind chiar spre poetic.

E un album destul de greu de iubit de la prima ascultare, deoarece cuvintele sunt adesea acoperite de volumul muzicii. Dar odata ce asculti mai atent cuvinte ca “Beneath the cigarrettes and sugar shit of alchol breath/ I can taste the ocean on your tongue/ remember when we sat on the side walk/ of your cold block/ against the wall/ under the stars/ talking about love meaning/ Well, I wasn’t dreaming/ I meant every word”, sau “Your blues ain’t like my blues / and why would they be” lucrurile incep sa capete sens.

Return to Cookie Mountain creeaza o balanta fragila intre hipnotic si exploziv, si vorbeste despre atat de multe lucruri incat cred ca o sa-l mai ascult ceva vreme de acum incolo.

Yeah Yeah Yeahs – Fever to tell (2003)
Nu am avut destul timp sa acult asta, probabil pentru ca nu pot sa ma dezlipesc de TV on the Radio, asa ca ma vad nevoit doar sa arat cu degetul si sa spun ascultati asta, ca milioane de alti bloggeri.

In mod ironic David Sitek de la TV on the Radio a lucrat cu cei de la Yeah Yeah Yeahs, desi vorbim de doua formatii destul de diferite. Yeah Yeah Yeahs activeaza undeva in sfera indie rock, si soundul lor nu este atat de incarcat ca al celor de la TV on the Radio (nici nu ar prea avea cum deoarece vorbim de o formatie cu trei membri).

De fapt soundul de pe acest album e relativ curat, un mix intre rock/punk, versuri de blues si ceva influente retro. Ma temeam ca ar putea sa fie ciudat doar pentru a fi ciudat, asa cum fac multe alte formatii, dar munca lui Zinner cu chitara are un echilibru bun intre un sunet de rock clasic si momente de experiment.

Imi place foarte mult vocea lui Karen O, pentru ca e… aproape perfecta, si se potriveste atat de bine cu linia melodica. Versurile variaza de la indraznete (“I’ll take you out boy / So stuck up / I’d Wish you’d stick to me/ Flesh ripped off/ Raaaawr” in Rich) la hipnotice (“Wait, they don’t love you like I love you;” in Maps).

Dupa cum am spus nu prea am avut timp sa ascult destul acest album, si vreau neaparat sa-l aud si pe cel din 2006 (Show me your bones). Asa ca o sa insist si intr-o zi cu soare poate o sa incerc sa scriu recenzii adevarate la toate albumele pe care le-am ascultat zilele astea. Yeah Yeah Yeahs au ajuns oricum pe undeva prin topul formatiilor mele preferate.

The Stone Roses – The Very Best of The Stone Roses (2002)
Nici aici nu stau prea bine, pentru ca este vorba despre un album de 15 piese, pe care am inceput sa-l ascult de abia aseara. Dar cateva piese mi-au mers direct la suflet, trezind spiritul rock ‘n roll-ului ce salasluieste acolo si cerand sa fie ascultate toata noaptea, pana la epuizare.

The Stone Roses e poate cea mai proeminenta formatie din era “Madchester”, care avea sa influenteze apoi alte formatii definitorii pentru britpop, ca Oasis. De fapt Liam Gallagher a fost inspirat sa devina un star rock dupa ce l-a vazut pe Ian Brown intr-un concert din 1988.

Imi place foarte mult combinatia dintre versuri si sunetul rockului clasic care le insoteste.
Made of stone combina “Sometimes I fantasise/ When the streets are cold and lonely/ And the cars they burn below me/ Dont these times fill your eyes” cu riffuri de chitara excelente, lucru care m-a facut sa ascult melodia pe repeat cateva ore bune.

Love spreads are un intro cu o chitara la fel de bine pusa in valoare, si un refren ca “Let me put you in the picture, let me show you what I mean / The messiah is my sister, aint no king man, shes my queen”, sau chiar un clasic “Yeah,yeah,yeah”.

What the world is waiting for are de asemenea un sunet clasic, si un final genial: Stop the world – I’m getting off. Mi-au mai placut Breaking into heaven sau Fool’s gold, dar e un album foarte mare si eu am foarte putin timp.
To be continued…

Sambomaster – Atarashiki Nihongo Rock no Michi to Hikari (2003)
Sau, in engleza, The Path and Light of New Japanese Rock. Cineva mi-a spus ca asta ar fi cea mai buna formatie rock japoneza. Ba nu, a doua.

Din pacate nu vorbesc japoneza, poate mai prind cate un cuvant pe ici pe colo, asa ca nu am prea multe de spus despre versuri. Am ascultat albumul mai mult pentru rockul nervos pe care-l canta atat de bine cei de la Sambomaster, si am descoperit o vitalitate si o putere creatoare extraordinara.

Nu ar trebui ratat de nimeni care iubeste rockul pur, chitara electrica sau chiar vocalizele pline de energie ale lui Yamaguchi Takashi. Cateodata nu trebuie sa stii limba ca sa intelegi ce vrea sa spuna, pentru ca e mai important tonul pe care o spune.

Si melodii ca Sayonara Baby vorbesc de la sine. Drept urmare vreau neaparat sa fac rost de albumul lor din 2006, Boku to Kimi no Subete wo Rock ‘n Roll to Yobe.

Ok, asta a fost cam tot. Saptamana viitoare imi cumpar o chitara electrica. Presupun ca de aici lucrurile devin interesante.
Si acum inapoi la studiile mele foarte importante.

Author: Zak

I am a (unemployed) freelance journalist / rockstar, living in Bucharest, with a supernatural entity called kitty. I write things, and when I don't I usually sit in a cafe and recall my part in the Crimean war. I kick ass in the morning and take names in the evening, and sometimes chew bubblegum, but I'm all out of gum now. I am also an international online hockey player, famous argentinian polo champion, and football manager hall of famer. I can fly.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s