slide away

Am cumparat o carte azi.

Alin: macar nu e murakami.

Ahahaha (domnule Murakami, va rog mai scrieti carti pentru ca nu mai am ce citi).

Initial nu aveam de gand sa ma aproprii de ea, dar in cele din urma mi-am zis sa vad cam ce se publica la noi, si ce scriu romanii. Poate ca mi-am ales prost cartea, pentru ca autorul nu este tocmai tipic.

Ion Manolescu, Derapaj

Ion Manolescu – Derapaj
Ion Manolescu e profesor la Facultatea de Litere, unde invat si eu. Ce lume mica. Semestrul trecut a predat un curs numit “Introducere in tehnica lecturii”, care a fost cursul meu preferat, mai precis partea in care am vorbit de comic books. Cred ca avem nevoie de mai multi profesori ca Ion Manolescu, doar ca mi-a dat 8 la examen asa ca recenzia de pe www.bookblog.ro o sa aiba cel mai mic scor posibil (4 stele).

Glumesc, glumesc. S-ar putea sa nu termin cartea pana luni, pentru ca are 650 de pagini – daca tot scrii ceva scrie. In cel mai rau caz pot sa scriu o recenzie fictionala, ca un ghid de calatorie intr-un loc unde nu am fost niciodata. Dar cred ca asta ar implica mai mult efort decat o recenzie normala. Oricum, vedem saptamana viitoare.

Cam asta e, ma duc sa mai exersez ceva la chitara. De asemenea saptamana asta ma apuc de scris la urmatoarea mea nuvela, va rog s-o anticipati.

Advertisements

yes, it’s another one of those tests

You are The Moon

Hope, expectation, Bright promises.

The Moon is a card of magic and mystery – when prominent you know that nothing is as it seems, particularly when it concerns relationships. All logic is thrown out the window.

The Moon is all about visions and illusions, madness, genius and poetry. This is a card that has to do with sleep, and so with both dreams and nightmares. It is a scary card in that it warns that there might be hidden enemies, tricks and falsehoods. But it should also be remembered that this is a card of great creativity, of powerful magic, primal feelings and intuition. You may be going through a time of emotional and mental trial; if you have any past mental problems, you must be vigilant in taking your medication but avoid drugs or alcohol, as abuse of either will cause them irreparable damage. This time however, can also result in great creativity, psychic powers, visions and insight. You can and should trust your intuition.

What Tarot Card are You?
Take the Test to Find Out.

asta s-ar putea sa schimbe industria muzicala – pentru totdeauna

Sa zicem ca unul dintre artistii vostrii preferati ar scoate doua albume simultan. De fapt nu ar fi albume, ci compilatii.

Prima compilatie s-ar numi “The Best of … (Andra & SIMPLU, nu stiu, puneti ce vrei voi acolo)”.

A doua s-ar numi “The Worst of…”.

Pe care ati cumpara-o? Cred ca este evident faptul ca lumea ar cumpara masiv prima compilatie, si a doua ar fi neglijata, amintita sporadic de criticii de muzica drept “o idee interesanta”.

Eu unul as cumpara-o pe a doua. Din doua motive.

Primul motiv e ca presupunand ca vorbim despre artistul meu preferat (Phill Collins – accept no substitute) as avea deja toate albumele, si implicit toate cantecele de pe compilatie. Are sens sa dau bani ca sa le ascult cantate in alta ordine? Nu.

Al doilea motiv e ca a doua compilatie ar avea probabil multe cantece pe care nu le-am auzit. Se spune ca cei mai mari fotbalisti joaca mereu la un nivel constant. Atunci cei mai valorosi muzicieni ar face muzica la un nivel constant, probabil cu izbucniri sporadice de geniu pur, care ar rezulta in albume memorabile.

De fapt toata treaba asta a pornit de la faptul ca am facut rost de 7 CD-uri cu Radiohead, o compilatie numita Towering above the rest, care arata in mod ironic un om spanzurat de un zgarie-nori.

Towering above the rest, nu e “The Worst of Radiohead”, ci doar o colectie de vreo 400 de melodii live, de pe B sides, sau versiuni nefinisate ale unor melodii de pe Hail to the Thief. Nu cred ca am asculat nici un sfert din ele, si nici nu stiu cand o sa le ascult pe toate pentru ca nu am cum sa pun inca 2GB de muzica pe Ipodul meu (DONATE! ca sa-mi iau unul mai mare), dar din ce am auzit pana acum sunt cateva melodii care aduc a U2, unele care imi aduc aminte de The O.C. si unele destul de bune (Trickster, Stop Whispering…).

In orice caz orice posibila dilema am ridicat sau nu aici ramane nerezolvata, mai ales ca nu am discutat despre lucruri ca “The Essential (Roy Orbisson sau ce vreti voi)”, sau despre cum am uitat sa-i explic odata unei fete de ce nu as ascult Heroes del Silencio (e o explicatie foarte usoara si succinta, de aceea nici nu o mai dau aici).

Noapte buna si nu ascultati hip hop sau trance.

That shit rotts your brain.

itsa quiz

Your results:
You are James T. Kirk (Captain)

James T. Kirk (Captain)
50%
Will Riker
50%
Jean-Luc Picard
50%
Mr. Scott
45%
Worf
45%
Chekov
40%
Spock
37%
Deanna Troi
35%
An Expendable Character (Redshirt)
35%
Mr. Sulu
35%
Geordi LaForge
30%
Uhura
25%
Leonard McCoy (Bones)
25%
Data
24%
Beverly Crusher
20%
You are often exaggerated and over-the-top
in your speech and expressions.
You are a romantic at heart and a natural leader.


Click here to take the Star Trek Personality Test

eram convins ca asta o sa-mi iasa.

Toamna Patriarhului

Probabil toti scriitorii au cel putin cate o carte pe care ei o considera speciala datorita faptului ca le-a facut foarte mare placere sa o puna pe hartie. Mai mult decat atat, Marquez a spus despre Toamna Patriarhului ca reprezinta o biografie incifrata a propriei vieti, romanul care inseamna cel mai mult pentru el.

Toamna Patriarhului este un poem al dictatorului etern, al vietii tiranice ale carei ite temporale se repeta la infinit intr-un univers al singuratatii. Romanul este impartit pe sase capitole ce spun aceeasi poveste a conducatorului absolut al unei natii din Caraibe si a puterii pe care acesta o detine.
Cu un stil dens dar in acelasi timp foarte cursiv, incadrat in fraze extrem de lungi (ultimul capitol al cartii este o singura fraza), Toamna Patriarhului nu este o carte usor de citit, fluxul neintrerupt al cuvintelor care iau nastere din gandurile generalului dictator devenind uneori putin dificil.

Ritmul prozei trece de la o perspectiva la alta (uneori in cadrul aceleiasi fraze), insa cititorul vede numai portretul colectiv al dictatorului si al natiunii pe care acesta o conduce cu strictete.
In mod gradat, fluxul narativ trece de limitele constiintei unui singur personaj, devenind constiinta unei intregi natiuni care a trait atata vreme avandu-l ca lider pe temutul general incat le vine greu sa creada ca acesta este gasit mort in palatul prezidential, “la o varsta nesigura, undeva intre107 si 232 de ani”.

Stigmata singuratatii generalului devine cu atat mai apasatoare cu cat de-a lungul capitolelor istoria pare sa se repete de fiecare data, iar singurul element care ramane etern neschimbat este imaginea dictatorului, astfel incat trecutul se dizolva intr-un prezent continuu pe care il traieste natiunea Caraibiana, convinsa ca singurul lucru sigur pe lumea aceasta este certitudinea ca el este acolo, incredintat cu datoria mesianica de a-i veghea.

In Toamna Patriarhului, Garcia Marquez a portretizat imaginea “celui mai solitar om din lume”, o imagine atemporala a omului care doreste sa retina puterea pe care o are prin uzul fortei.
Realismul magic al lui Marquez se dezvolta aici intr-o perspectiva fabuloasa a vietii, situatiile de teroare se amesteca cu momente umoristice si de ironie ale autorului impotriva ideii dictatorului absolut.

Cu un flux ce trece dintr-un timp al povestiri in altul, dintr-o perspectiva in alta, lipsit de dialog, care creaza constiinta dictatorului prin constiinta colectiva a populatiei, Toamna Patriarhului este a doua dintre cele trei mari capodopere ale lui Marquez, alaturi de Un veac de singuratate si Dragostea in vremea holerei.

follow me around

Aveam de gand sa ma culc, dar undeva pe drum cred ca m-am luat cu altceva pentru ca am uitat si acum mi-e somn in timp ce scriu.

Am vazut un “rockumentary” foarte bun despre Radiohead. Coperta e foarte frumoasa.

Rezumatul e, oarecum.

If you have been rejected many times in your life, then one more rejection isn’t going to make much difference. If you’re rejected, don’t automatically assume it’s your fault. The other person may have several reasons for not doing what you are asking her to do: none of it may have anything to do with you. Perhaps the person is busy or not feeling well or genuinely not interested in spending time with you. Rejections are part of everyday life. Don’t let them bother you. Keep reaching out to others. When you begin to receive positive responses then you are on the right track. It’s all a matter of numbers. Count the positive responses and forget about the rejections.

Adanc.

Vorbesc cu cineva pe internet despre salata de beouf, pentru ca e 4:59 AM.

Si ascult Radiohead. E ok, ar trebui sa incerci si tu. Serios.
Uite, il impart pe al meu cu tine.


Mi-a luat ceva sa-l gasesc.

chronikle: adica imi spui sa nu ii spun unei tipe la care tin ca tin la ea pt ca it might ruin it
zak(that’s me): yes!

Cineva sa-mi aminteasca de asta in viitor.

Jonny Greenwood canta la vreo 10 instrumente. La naiba, daca cineva canta la 10 instrumente poti sa spui ca poate sa cante la toate, ce mai.

Am scris toata chestia asta in notepad, direct in HTML, nici macar nu sunt alineate, dar o sa arate bine odata ce-i dau paste in wordpress, ca un tablou impresionist pe care nu-l vezi decat dupa ce faci un pas inapoi. Nu stiu de ce am mentionat pictura deoarece o urasc, adica zilele astea nici macar nu pot sa vad un tablou fara sa simt impulsul imediat de a voma. Mi-ar fi placut sa fiu un artist, cu o bereta, si sa conving fete sa se dezbrace ca sa le desenez, dar Dumnezeu nu mi-a dat nici un fel de talent in acest domeniu. Odata i-am zis unei fete ca cineva ar trebui s-o deseneze goala, si mi-a raspuns ca a facut asta deja. La naiba, ar fi trebuit s-o las in momentul acela acolo, ca un cauciuc spart pe margiunea drumului, pentru ca nu as fi putut sa egalez vreodata asa ceva. Am doar o chitara si un editor de texte, si orice as face vreodata nu ar putea sa se compare cu desenul ala. Nici macar nu era un desen bun. Nu. Era un desen facut de cineva care ar trebui sa aibe mai mult talent, pentru ca la nivelul la care e doar o sa mearga in cerc. Era un desen care vroia sa para special, si ramanea doar cu vointa. Dar oricum era impresionant, doar pentru ca era o redare 2D a unui lucru 3D minunat. Nu poti sa te certi cu cele 3 dimensiuni.
Deci da, arta si cu mine… avem antecedente. Cred ca intr-o zi o sa-mi iau un tablou cu o barca, sau mai multe barci ancorate intr-un port, si o sa pot sa ma uit la el fara sa fiu instinctiv manios pe propriile mele lipsuri. Dar o sa-ti spun ceva: e destul de bine sa fii artist (prin artist ma refer la toti cei care nu sunt intr-atat de norocosi sa poarte o bereta, sa vorbeasca cu accent frantuzesc si sa deseneze in mod regluat fete goale, dar totusi au legaturi cu alte zone – mai neimportante ce-i drept – ale artei). Ieri am castigat 50 de dolari la un concurs literar. E destul de bine tinand cont ca am scris o tampenie pe care mi-e jena s-o recitesc. Si nu trebuie sa stii mai mult de doua corzi ca sa impresionezi pe cineva cu o chitara, cineva care nu are idee ce faci si nu are cunostinte de teorie muzicala cel putin. Asa ca toata treaba asta cu arta e un domeniu in care s-ar putea sa vrei sa te bagi, pentru ca evident nimeni nu face nimic niciodata nicigand.

In afara de cei de la arhitectura. Da. Cineva trebuie sa proiecteze statiile de metrou, parcarile si birourile viitorului. De ce? Avem nevoie de mai multe statii de metrou pentru ca ne grabim tot timpul, desi pana la urma de grabim degeaba. Avem nevoie de mai multe parcari pentru ca evident toata lumea trebuie sa aiba o masina, poate chiar doua. Nu stii sa conduci, no problem, gasesti pe cineva care stie. La naiba, eu nu am o masina si nici nu vreau, dar in mod misterios tot ma aleg cu una si probabil o s-o folosesc sa plec la munte cu fiecare ocazie pe care o am, carand lazi de bere, chitari si amplificatoare dupa mine. Si avem nevoie de mai multe birouri pentru ca cineva trebuie sa plateasca pentru toate statiile de metrou si parcarile alea. Si doar nu o sa fiu eu. Langa blocul meu se construieste cea mai inalta cladire din Bucuresti, si in curand o sa fie atatea masini de la atatea birouri incat nu o sa mai pot sa ies cu masina mea (cand o s-o am) din spatele blocului. Cineva a trebuit sa proiecteze aberatia asta de otel si sticla, nu? Nu avem nevoie de parcuri, strat de ozon si Olanda (care o sa fie inundata complet in vreo 20 de ani, nu luati teren acolo).
Deci prin paragraful de mai sus am dorit sa multumesc celor de la arhitectura pentru treaba grozava care o fac pentru viitorul nostru, sincer. Si sa-i intreb ce care toata ziua in tuburile alea urate. Am un prieten care momentan a picat toate examenele din sesiune, si cara dupa el toata ziua tubul ala negru, desi are in el doar doua coli albe, un creion mecanic si un pachet de tigari (cred ca zilele astea mai are doar tigarile), dar nu sunt sigur ca toata lumea e ca el (daca ar fi ca el lumea ar fi un loc mult mai bun).

Poate ar fi trebuit sa dau si eu la arhitectura, pentru ca usurinta cu care am trecut prin sesiune la litere e jenanta. Nici nu invat nimic concret, nici nu raman cu nimic. E ca un fel de “dezapezire culturala”. Trebuie s-o faci. Ma simt din nou ca in liceu. Facultatea nu e deloc ce-mi imaginam ca o sa fie. E ca atunci cand visezi de mic sa devii un star rock, ajungi un star rock si-ti dai seama ca nu e ce-ti imaginai. Rockul nu-ti rezolva toate problemele, doar creeaza altele. Ian Curtis s-a sinucis din cauza asta. Eu cel putin nu-mi inchipuiam ca facultatea imi va rezolva toate problemele. Mi-a deschis niste usi, am cunoscut niste lume, dar in cele din urma scoti din ea doar atat cat pui in ea. Partea mea favorita din facultate a fost acea ora si jumatate pe care o petreceam martea si vinerea la sport. In sesiune nu s-a mai tinut cursul si sala a fost inchisa, asa ca ar fi trebuit sa ma apuc de jogging sau ceva, doar ca afara este f r i g. Dar odata ce termomentrul incepe sa arada in flacari planuiesc sa ma apuc.

Cred ca o sa ma culc acum, pentru ca rasare soarele si daca nu ma culc acum nu o sa dorm mai mult de cinci ore pana trebuie sa fiu in alta parte, unde daca dorm la pranz nu o sa mai dorm noaptea si nu prea am ce face noaptea decat sa stau pe internet si sa scriu alt post in genul astuia.

Si nimeni nu vrea asta.

Nu
N U
nu
nu nu nu
nu
nah.