cand ne dam intelectuali

Am cumparat o carte azi (ok ieri, pt ca scriu acest post la 1 noaptea).

the other murakami

Nu cred ca o sa-i scriu o recenzie, pentru ca are deja una, si chiar una foarte buna, scrisa de Ana-Maria (care mai scrie si un blog foarte bun aici).

Nu pot sa spun mare lucru despre carte, pentru ca am citit doar un capitol, in timp ce ma uitam la televizor. De fapt planuiam sa cumpar Teodosie cel Mic (pana cand cineva ii face o recenzie pe bookblog citi ceva aici), dar nu am gasit-o (nici nu am cautat prea mult).

Mai am vreo doua carti de citit, pe langa ce ar trebui sa lecturez si pt la scoala. Ma gandesc sa updatez reading list-ul, imediat ce-mi aduc aminte ce am citit in ultima luna. Si in plus, lista lui Alin e mult mai mare si creste mai repede ca a mea, asa ca m-as face de ras.

Lucrez la vreo doua chestii acuma, si nu vreau sa discut in mod special despre niciuna, pentru ca deadline-urile se aproprie foarte repede si mai am foarte mult de lucru. In plus mai am de citit ceva destul de mare; nu pot sa spun despre ce e vorba, dar din cate am citit pana acum… cand o sa apara o sa faca valuri.

Un reminder discret despre decernarea Premiilor AtelierKult, care o sa aiba loc pe 4 Aprilie, si unde va fi prezent si subsemnatul, precum si o multime de oameni grozavi care scriu fictiune in tara asta.

De asemenea, de pe depechemode.ro aflam ca “depechemode.ro si Club Dookie din Bucuresti, Str. 11 Iunie, Nr. 41, organizeaza Sambata 31 Martie 2007, incepand cu ora 21.00, Party DM. Intrarea va fi libera”.
We are so there.

Firefox-ul a crapat iar, asa ca ma duc la culcare si maine il sterg.

Nota: in timp ce scriam asta m-a trecut gandul ca ar trebui sa dau save la post, in caz ca-mi crapa browser-ul (s-a mai intamplat, de doua trei ori). La un moment dat dau enter si supriza. In mod miraculos wordpress-ul imi salvaze postul automat, si nu am pierdut nici macar un cuvant.
Multumesc WordPress, nu te mai urasc (atat de mult). Firefox sper sa mori in chinuri.

WordPress make kitty sad

Voci din interiorul blogului pe care va aflati acum (din greseala sau nu) se plang despre calitatea serviciilor oferite de wordpress in materie de editare.

Pentru cine nu are sau a avut un cont de blog pana acum, trebuie sa precizez ca wordpress lasa (foarte) putine optiuni cand e vorba de editat html-u ptr teme sau pe la posturile noi (la teme nu poti sa legi decat una predefinita, la posturi poti sa scrii direct in cod, dar asta nu te ajuta foarte mult, caci wordpress face tot asa cum il taie capu pe el).

Bine, in stadiul asta o sa se gaseasca cineva sa zica ‘ba, de ce nu-ti faci upgrade la cont ca sa poti tu sa umbli la tema cum vrei’, si pana nu se ofera cineva sa ma sponsorizeze financiar pentru asta sau cu un spatiu separat in care sa mutam sandramaua cu totul, o sa refuz sa raspund la intrebari de genul.

O alta idee ar fi trecerea pe blogger, care, desi are optiuni mai multe ptr editare, pe mine ma cam lasa rece cu lookul sau general.

Motivul pentru care m-am trezit scriind postul asta e urmatorul: pentru cine mai intra pe-aici si citeste posturile ocazional (2-3 persoane sau cate sunteti), as vrea sa stiu si eu ce prefera lumea – wordpress cu lookul care este si limitarea lui in optiuni, sau bloggerul (ptr exemplu de blogger, intrati la Ana Maria, in sectiunea de linkuri, sau aici ).

PS: stiu ca n-am mai scris in ultima vreme pe-aici. i’m sorry, dar cu toate astea fanii de ciocanitori sunt la fel de activi. Go WWF! (or something)

rock’n roll has let me down

Nu chiar.

Mai bine zis aia care fac B’ESTIVAL.
Aseara eram intr-un bar, ascultand rock live. La un moment dat aia de la masa de langa mine se ridica si pleaca, lasand in urma un exemplar din Sapte Seri. Frunzaresc revista si la un moment dat ii arat lui Theo un paragraf despre B’ESTIVAL. Dupa o parlamentare scurta am decis ca trebuie sa mergem.

Initial era o idee buna, inainte ca cineva sa o transforme intr-un mare bulgare de rahat si sa-l rostogoleasca la vale pana in punctul in care cel mai ieftin bilet costa 80 RON.

Mai tin minte ca acum o luna am votat pe site ce trupe vreau sa vina la B’ESTIVAL. Si mai tin minte ca am votat trupe ca Muse sau Arctic Monkeys (sau parca nu puteai sa le votezi pe ambele simultan, am uitat). Daca as fi votat doar eu ar fi fost bine, pentru ca evident gusturile mele muzicale sunt superioare (ATENTIE: UMOR PE INTERNET!).

In orice caz, azi ma uit pe myticket.ro (pentru ca pe site-ul B’ESTIVAL nu sunt in stare sa puna un program) si vad asta (uitati-va si la preturi daca tot sunteti acolo):

Program:
Vineri, 29 iunie: Hooverphonic, Morcheeba, Faithless
Sambata, 30 iunie: Kasabian, Reamonn, Pink
Duminica, 1 iulie: Wu-Tang Clan, Alice Cooper, Marilyn Manson

Cineva sa-mi spuna ca e o gluma, repede.
Tariceanu spunea ca taxa de prima inmatriculare previne transformarea Romaniei intr-o lada de gunoi europeana pt masini la mana a doua. Cred ca avem nevoie de o taxa similara pentru muzica, aparent ne alegem cu artistii straini pe care nu-i vrea nimeni.

Ok, Faithless sunt misto si le respect muzica, chiar daca nu e ceva ce ascult in mod obisnuit. Dar Pink, Wu-Tang Clan, Manson? Alice Cooper era ok acum 20 de ani, dar nu as vrea sa-l vad in concert. Manson… wtf?!

Doar pentru Kasabian si Faithless nu am de gand sa ma duc. Nici voi nu ar trebui s-o faceti. Ba da, pentru ca ati votat prostiile alea. Good job.

***

Complet nelegat de B’ESTIVAL, sambata trecuta a fost Trentemoller in Kristal Club. Daca nu stiti cine e Trentemoller plecati de pe site-ul meu (sau apasati pe link)! Nu stiam ca vine la noi, si probabil ca daca as fi stiut m-as fi dus (sau m-as fi gandit serios sa ma duc si as fi facut complet altceva). Adica, uitati-va la pozele astea. Pe de-o parte nu imi plac multimile (nu am o fobie sau ceva, dar nu imi plac in general), pe de alta muzica a fost grozava si nu am nimic impotriva fetelor imbracate sumar. Decisions, decisions…

Trentemoller e grozav oricum. Uitati-va la videoclipul asta (mai importanta e melodia, partea de la 04:00 incolo e grozava) si luati dupa aia albumul – The Last Resort. You know you want to. Ascultati-l intr-o dupa-amiaza lenesa de iarna, in timp ce cititi ceva.

Pacat de B’ESTIVAL.
Macar vin Rolling Stones candva in viitor (anul asta sigur, daca nu mor de batranete pana atunci).

Live forever

Yes, it’s spring again!
No, this isn’t one of those happy statements like, oh joy, look at all the flowers and the pretty birds and stuff like that.
No, this isn’t a negativistic view of life (oftenly encountered among a lot of frustrated blogs), like oh i wish everyone would die or at least shut up and all that crap.

Believe it or not, this is a musical entry. Or is it?
Si de ce nu? Ma uitam pe VH1 la cateva videoclipuri si ma gandesc ca au trecut 10 ani de cand au aparut (sau de cand le-am vazut eu pentru prima oara, depinde de situatie).
Mi-am amintit pe moment, printre altele, ca Andrea Corr (solista The Corrs) avea candva 22 de ani si de ce nu, ca Oasis a fost candva cea mai tare trupa britanica de la Beatles sau Queen incoace.

Imi trebuie un capo ca sa invat sa cant intro-ul de la Wonderwall (pentru donatii trimiteti-mi in prealabil un mail cu numele vostru si cat de mult va place de mine).

Yes, it’s spring again!
Maybe I will never be
All the things that I want to be
But now is not the time to cry
Now’s the time to find out why
I think you’re the same as me
We see things they’ll never see
You and I are gonna live forever

In general primavara e un anotimp placut pentru toata lumea. Cel putin pentru mine e, ce naiba, sunt nascut primavara, am avut in trecut parte de multe bucurii in anotimpul asta (daca nu candva intre anotimpuri), asa ca trebuie sa-mi placa.
Asa ca ce mai conteaza ca vine si trece inca o primavara peste noi? Suntem tot aici, mai mult sau mai putin, facand acelasi chestii, mai mult sau mai putin, cu gandurile la aceleasi lucruri sfaramate, mai mult sau mai putin.
E ca si cum citesti aceeasi carte pana la epuizarea ta mentala sau cea morala a hartiei. That’s just great, isn’t it? You know what some might say. I’m still here, but it hasn’t been easy.

So please let me know if there’s a new book i should read, because it’s spring again.
And all the roads that lead you there were winding
And all the lights that light the way are blinding
There are many things that I would like to say to you
But I don’t know how…

when you’re out for drinkin’

Not sober in Dublin
2007 Whiskey records
5  stars /  5

The most original, innovative, ground-breaking record of the 21st century – Rolling Stone Magazine
A shot of pure rock’n roll, overdosing you intro musical nirvana – All music guide
These guys sold their soul to Satan for guitar-picking prowess, but it was worth it – Pitchfork
You’d have to be deaf not to love the shit out of it – Mozart

old school casseteNot sober in Dublin
(yes, it’s a rock supergroup)

lead vocals/ guitar / getting the chicks – Alin Gogan

lead guitar/ rocking the fuck out/ beer tester – Cristi Mitran

drums – the guy from Blink182

also there – John Lennon

Not sober in Dublin combines the anxious, claustrofobic sound of modern day Bucharest with Irish beer, and the result is a musical masterpiece of epic, godzilla vs japan, proportions. This makes The Beatles sound like fucking amateur night in a Liverpool basement.

Gogan’s insightful lyrics and smooth acoustic guitar combined with Mitran’s post j-rock noise fusion Stratocaster riffs create an entire new direction for what we foolishly called music in the past, not knowing the term’s full potential, like blind men describing rainbows that end in God’s gardens of pure bliss. The guy from Blink182 is decent on the drums, and we don’t know what Lennon is doing here.

After hearing this you’ll want to listen to it forever, or tear out your own ear-drums as to never soil your ears with the garbage today’s music has become.  If you were searching for the meaning of life, look no further.

out soon in a record store (tavern) near you
(not really)

Dragostea in vremea holerei

Cu asta cred ca o sa termin cu lunga mea lista de recenzii despre Marquez, cel putin pentru o vreme.

Cand cineva te intreaba care este cartea preferata, sau spus in alt fel, care este cea mai buna carte pe care ai citit-o pana acum, sau care este cartea pe care ai lua-o cu tine pe o insula pustie (presupunand ca acolo ai avea timp sa citesti carti despre iepurasi), cititorii ar raspunde cam in trei feluri. Unii ar spune: “asta e cartea mea favorita, imi place sa dorm cu ea pe noptiera, sa o citesc atunci cand am lucruri mai bune de facut, sau sa recit din ea persoanelor care ma urasc din cauza asta.” Altii, ceva mai moderati, ar spune despre o anumita carte ca este cea pe care ar citi-o iar si iar daca ar avea suficient timp (asta daca nu citesc de fapt iar si iar cartea respectiva, ceea ce cred ca i-ar plasa in prima categorie). Cititorii cei mai indarjiti ar spune ca sunt atatea carti pe lumea asta, si deci sa alegi una singura ar fi inutil, ca sa nu spunem jenant pentru cel care citeste o carte pe zi.

Acum ar trebui sa raspund singur intrebarii si sa spun de ce ma aflu in unul din cazurile de mai sus. Nu, imi pare rau, dar nu o sa fac asta. Pentru ca, daca cineva m-ar intreba, le-as spune ca nu am o carte preferata, dar daca ar fi sa aleg o carte cu care sa ma identific, aceea ar fi Dragostea in vremea holerei.

Am spus candva ca Un veac de singuratate este lucrarea de varf a lui Marquez, si totodata un varf al realismului magic. In schimb, Dragostea in vremea holerei introduce o naratiune care seduce si in acelasi timp sensibilizeaza cititorul in legatura cu ideea unei iubiri neingradite de barierele timpului, naratiune care in acelasi timp poate fi privita ca o viziune simplista a dragostei, de catre cititorul care este neatent si intra in capcana stilului fermecator al artistului numit Marquez.

Dragostea in vremea holerei reuseste sa lege doua elemente contrastante regasite in literatura: sacralitatea sentimentului de dragoste si transpunerea ei in lumea reala.
Povestea porneste de la ideea respingerii dragostei si a punerii in imposibilitate a acesteia chiar de catre persoana iubita, in timp ce, el, Florentino Ariza, isi jura sa repete intr-o buna zi legamantul de fidelitate eterna si iubire nemarginita catre ea, Fermina Daza.
Asa cum poate sugereaza si titlul, dragostea este vazuta si aici (ca in multe din celelalte lucrari ale lui Marquez) ca o boala spirituala si fizica, iar suferinta spiritului pentru dragoste este necesara pentru inobilarea sufletului.

La inceput (asa cum se intampla de atatea ori in tinerete) Florentino Ariza este tipul sentimentalistului exagerat clasic, care isi declara dragostea pentru Fermina Daza, insa viziunea ei diferita despre viata o face sa il respinga la un moment dat. Fermina alege sa traiasca alaturi de doctorul Juvenal Urbino (intr-o casnicie trebuie sa fie mai multa stabilitate si intelegere decat dragoste), care se afla undeva la celalalt capat fata de romantismul lui Florentino Ariza.
Chiar daca initial pare usor de descifrat, Fermina Daza devine pe parcurs axa centrala in jurul careia se roteste actiunea intregului roman. Flexibilitatea si independenta ei modeleaza vietile celor din jur, ea insasi fiind romanul, dupa cum spune chiar autorul.

Suferinta pe care o traieste in schimb Florentino nu dispare o data cu timpul, el stiind ca nu-si va mai darui sufletul si dragostea altei femei, este convins ca intr-o zi isi va marturisi din nou sentimentele pentru Fermina.
Maturizarea lui Florentino de sub semnul romantismului exagerat se face intr-un ritm Homeric: el isi demonstraza dragostea prin a avea cat mai multe relatii cu femei, insa fara a-si darui inima inca o data. Cele doua elemente contrastante, sacralitatea dragostei si transpunerea ei in viata, dezvolta in sufletul lui Florentino constiinta ca dragostea trebuie traita in prezent. Pe de o parte iubeste o singura persoana, dar acest lucru nu se percepe la prima vedere prin viata pe care o traieste.

Cartea devine o analiza a dragostei, portretizandu-se atatea si atatea ipostaze ale ei: dragostea nostalgica, dragostea de convenienta, dragostea care reuseste sa creasca in conditiile vitrege ale unei vieti profane, dragostea aflata sub semnul unei singuratati dureroase, dragostea care nu piere o data cu timpul.

Asadar, de ce am spus la inceput ca ma identific cu aceasta carte? Pe de o parte pentru ca s-a intamplat ca tocmai titlul ei sa-mi iasa ca raspuns in urma unui test cu carti pe care l-am gasit pe net (si care mi-a placut foarte mult).
Iar pe de alta parte, pentru ca Dragostea in vremea holerei este precum firul vietii, o barca ce pluteste lin, cu experienta unei vieti traite ce ne ajuta sa navigam deasupra valurilor scepticismului si temerilor, de-a lungul raului pe care lipsa navigatiei ar insemna lipsa dragostei in lume si pe care traversarea lui in amonte ne duce catre lucrurile pe care le tinem cu adevarat in sufletul nostru, printre care se gaseste si un roman stralucit, intitulat Dragostea in vremea holerei.