But I don’t know what you’re saying to me

Asta in cazul in care mai era vreun dubiu asupra faptului ca Noel isi vede linistit de treaba pe cand Liam se face doar ca vocalizeaza atunci cand nu se cearta cu altii.

Versiunea acustica prinde mult mai bine ideea cantecului (a cantat o versiune complet unplugged in Chicago in 98 care deasemenea suna bine pe vocal, ptr cine e interesat)
Cel mai bun la versiunea asta mi se par corzile, cred ca suna grozav (as vrea sa gasesc si eu corzi ca alea pe la noi). Noel foloseste un capo pe al 4lea frett, spre deosebire de vers. de studio, ceea ce ii mai ridica tonalitatea. In plus, e singura versiune live pe care am vazut-o in care publicul il acompaniaza de la inceput pana la capat.

Slide Away Noel Gallagher Acoustic Royal Albert Hall 27/3/07

Alin

it’s the english again

Continuand seria trupelor englezesti cu accente diferite, mai jos am pus un video de la Arctic Monkeys, o trupa post-punk din Sheffield.

Solistul, Alex Turner, canta cu un accent puternic de Yorkshire, folosind “summat” in loc de “something”, “dun’t” in loc de “don’t”, sau diverse elemente de jargon britanic. Suna foarte “englezesc” per total, si versurile sunt chiar inspirate daca stai sa le asculti.

Nici videoclipul nu e de lepadat, se potriveste foarte bine cu tema cantecului.

Arctic Monkeys – When the sun goes down

Cristi

english band reloaded

Mihaela a fost draguta si ne-a sugerat single-ul intitulat “Your Love Alone Is Not Enough” al lui Manic Street Preachers ca fiind un exemplu pur de band englezesc.

Sunetul parca e ceva mai putin “Londonez” decat videoclipul celor de la The Rakes, prezentat in postul anterior, insa ramane destul englezesc in el, iar tipa de la Cardigans canta decent, chiar si pentru o suedeza care incearca sa cante englezeste intr-o tupa de galezi.

Mi-a placut videoclipul, e ca in genul acelora in care bugetul folosit se ridica la suma de 2.50 $, cat a costat cafeaua pentru omul de serviciu (sau in cazul asta, poate ceva mai multe cafele, sau cate o bere, pentru tipii care imping scena in mijloc)

Manic Street Preachers – Your Love Alone Is Not Enough

Alin

(am reparat video-ul, pt ca cel vechi se pare ca a fost scos; Cristi)

The Rakes – Work Work Work

Ma jucam cu radioul online de pe lastfm, ascultand alternative rock, cand am dat peste baietii astia. In principiu playlistul se umple de prostii, dar din cand in cand mai sunt formatii care ies in evidenta imediat.

The Rakes seamana cu Joy Division-ul de la inceput, desi nu au bass-ul melodic al lui Hook, sau sintetizatoarele lui Sumner, abordarea low-fi a londonezilor m-a facut sa spun “Stop, you had me at the chorus!”.

Traind si compunand in Londra, multa din muzica celor de la The Rakes vorbeste despre munca, clasa de jos, si refulare (dupa ce muncesti). La munca, nu la intins mana! Intr-un fel imi aminteste de Oasis, doar ca nu au riffuri din Beatles, si melodiile nu sunt chiar atat de “catchy”.

Vorbind despre ultimul lor album (Ten New Messages), Alan Donohoe, solistul trupei, a spus ca “(it is) inspired by a combination of choral music, the television show 24, Bond theme tunes, World War 1 poets and the Sugababes.”
Genial.

The Rakes – Work Work Work (Pub Club Sleep)

Pe la -02:40 e o faza grozava, cand bassistul trupei (imaginea cea mai din dreapta) o agata pe prietena solistului intr-un bar, pentru ca avea chitara cu el. Daca as avea un leu pentru fiecare data cand mi s-a intamplat asta mie… as fi falit. Goddamit!

more free time

Azi am avut iar ceva timp liber dupa ce am terminat cu facultatea pe la ora zece. Asa ca m-am dus acasa, mi-am facut o cafea si m-am apucat de Colectionarul. Cafeaua nu a functionat prea exemplar (ca niciodata de altfel) si pana la urma a trebuit sa cedez tentatiei de a lasa cartea ptr a dormi nitel. De doua ori, de fapt (azi noapte am dormit prost – shit happens).

In fine, pana la urma am reusit sa termin cartea. E o lectura destul de usoara, destul de captivanta la un moment dat, cu toate ca are si minusurile sale.
In primul rand, este evident faptul ca Fred este un personaj inadaptabil social in cel mai serios mod cu putinta (nu ca in analizele ptr bac de genul Stefan Gheorghidiu este tipul intelectualului lucid, inadaptat social, drama incertitudinii etc.) La un moment dat devine de-a dreptul stresant (capitolul 3 – nu vreau sa zic si de ce ca sa nu generez spoilere).

Pe de alta parte, Miranda este in multe privinte personajul central, prin modul in care reuseste sa analizeze trairile interioare ale lui Fred, dat fiind si situatia in care se afla. Analiza reflexiva pe care aceasta si-o face pe parcurs, raportand aspiratiile proprii, ceea ce isi doreste de la viata si relatia ei cu pictorul mult mai in varsta, G.P. o pun in topul celor mai bine reliefate personaje feminine (dpdv psihologic) din ce am citit eu pana acum.
Fowles reuseste in mod exemplar sa capteze vocea interioara a personajului feminin, lucru pe care, paradoxal poate, nu l-a reusit atat de bine cu cel masculin, poate din cauza ca acesta nu se poate cunoaste pe sine in nici un fel.

Finalul mi s-a parut de asteptat, desi Fred nu prea lasa sa se vada semnele personajului pe care acesta il intruchipeaza de fapt, pentru simplul motiv ca nici el nu stie ce este.

Intr-un fel, tot subiectul ar putea fi vazut ca o alegorie, din perspectiva psihanalizei unei posibile relatii, intre indragostitul incurabil (dus aici pana la extrem) si barbatul mult mai in varsta, aparent dezinteresat, care nu poate sa-si arate dragostea pentru simplul motiv ca ea nu exista.

Concluzia?
“(…) O calitate pe care femeile o au arareori. Ma refer la faptul ca majoritatea femeilor vor sa se priceapa bine la ceva, au acest gen de fixatie si prin asta inteleg indemanare, perspicacitate, bun gust si mai stiu eu ce. Nu pot sa inteleaga niciodata ca daca cineva are dorinta de a merge pana la limitele extreme ale propriei sale persoane, atunci forma efectiva pe care o capata arta sa isi pierde importanta. (…) E ca si vocea. Te obisnuiesti cu vocea ta si o folosesti pentru ca nu ai alta. Ce conteaza cu adevarat e ce spui.”

Alin

cate o carte

Tot de la Ama ,de data asta a trebuit sa completez eu fiecare punct.

A book that made you cry: Marquez – Love in the time of Cholera

A book that scared you: Crime and punishment (ca s-a terminat)

A book that made you laugh: Neil Gaiman – Anansi Boys

A book that disgusted you: Pamuk – New life (yuck – boring)

A book you loved in elementary school: Povesti nemuritoare (sau Legendele Olimpului)

A book you loved in middle school: Ion (John)

A book you loved in high school: Frank Herbert – Dune

A book you hated in high school: Baltagul

A book you loved in college: n-am terminat inca college 😛

A book that challenged your identity: Alchimistul (daca l-as fi citit. Asadar, identitatea mea e neschimbata)

A series that you love: Robin Hobb – all 3 series

Your favorite horror book: ?

Your favorite science fiction book: Solaris

Your favorite fantasy: Tolkien – LOTR

Your favorite mystery: i’m mysterious enough by myself

Your favorite biography: Marquez – Vivir para contarla

Your favorite “coming of age” book: Cien anos de soledad

Your favorite classic: Dostoievski

Your favorite romance book: err..tot alea de Marquez

Your favorite book not on this list: Cortazar – Rayuela (uitasem de ea :D)

Alin

lazyin’ all week long

look at the sexy hatS-au petrecut destule lucruri in ultimele trei saptamani. Chiar prea multe.

In ultima saptamana cel putin, nu am facut nimic, ceea ce a fost un pic mai mult decat voiam. Am dormit ziua si baut noaptea, intr-un loc de langa Bucuresti, pe care imi place sa-l numesc “ferma”, desi nu am animale (in afara de pisica). In principiu am aratat ca in poza din stanga. Palaria e foarte necesara daca nu vrei sa faci insolatie, chiar daca arat ca un fermier chinez teribil de inalt.

In orice caz, nu s-a intamplat nimic. Pisica a cazut de pe gard, de la o inaltime de patru metri, si si-a taiat un picior in cadere. Am dus-o la doctor si i-a pus copci. Acuma e pe tranchilizante (mmm, tranchilizante), antibiotice, si schioapata. La un moment dat am fost atacat de o viespre mutanta, dar am supravietuit. Am rupt o coarda de chitara, dupa aia am mai rupt una in timp ce o inlocuiam. Nimic major.

In celelate doua saptamani totusi, s-au intamplat destule. Am fost la mare, si m-am intors de la mare, ceea ce nu a fost prea rau si planuiesc sa o mai fac o data imediat ce se face mai cald si nu trebuie sa port doua bluze noaptea.

Dupa aia m-am lasat de facultate. M-am lasat de multe lucruri la viata mea, dar asta o consider cea mai mare realizare. A fost destul de simplu ce-i drept, trebuie doar sa spui ca nu te mai duci. Asa ca am destul timp sa ma concentrez pe ce conteaza cu adevarat; doar mai trebuie sa descopar exact ce conteaza. Oricum, am ramas cu o poveste grozava de spus la petreceri (stiu ca si tipu de la Luna Amara s-a lasat de aceeasi facultate ca si mine, ceea ce inseamna ca o sa devin inevitabil un star rock).

O idee mai tarziu am picat examenul de condus, desi nu a fost vina mea. Il dau iar pe 6 iunie, asa ca nu sunt prea ingrijorat.

Per total, Mai a fost o luna destul de grozava. Mi-am demonstrat singur cat de imatur pot sa fiu, am descoperit ca in mare parte nimanui nu-i pasa de mine (si celor care chiar le pasa am reusit sa le induc o stare de nervi incredibila), am petrecut zile intregi jucandu-ma pe calculator si ascultand Radiohead sau stand la soare; inca nu stiu ce vreau sa fac in continuare, desi toata lumea imi spune ca e vremea sa aflu.

Pot oricand sa prezint vremea la TV.

Cristi