But I don’t know what you’re saying to me

Asta in cazul in care mai era vreun dubiu asupra faptului ca Noel isi vede linistit de treaba pe cand Liam se face doar ca vocalizeaza atunci cand nu se cearta cu altii.

Versiunea acustica prinde mult mai bine ideea cantecului (a cantat o versiune complet unplugged in Chicago in 98 care deasemenea suna bine pe vocal, ptr cine e interesat)
Cel mai bun la versiunea asta mi se par corzile, cred ca suna grozav (as vrea sa gasesc si eu corzi ca alea pe la noi). Noel foloseste un capo pe al 4lea frett, spre deosebire de vers. de studio, ceea ce ii mai ridica tonalitatea. In plus, e singura versiune live pe care am vazut-o in care publicul il acompaniaza de la inceput pana la capat.

Slide Away Noel Gallagher Acoustic Royal Albert Hall 27/3/07

Alin

it’s the english again

Continuand seria trupelor englezesti cu accente diferite, mai jos am pus un video de la Arctic Monkeys, o trupa post-punk din Sheffield.

Solistul, Alex Turner, canta cu un accent puternic de Yorkshire, folosind “summat” in loc de “something”, “dun’t” in loc de “don’t”, sau diverse elemente de jargon britanic. Suna foarte “englezesc” per total, si versurile sunt chiar inspirate daca stai sa le asculti.

Nici videoclipul nu e de lepadat, se potriveste foarte bine cu tema cantecului.

Arctic Monkeys – When the sun goes down

Cristi

english band reloaded

Mihaela a fost draguta si ne-a sugerat single-ul intitulat “Your Love Alone Is Not Enough” al lui Manic Street Preachers ca fiind un exemplu pur de band englezesc.

Sunetul parca e ceva mai putin “Londonez” decat videoclipul celor de la The Rakes, prezentat in postul anterior, insa ramane destul englezesc in el, iar tipa de la Cardigans canta decent, chiar si pentru o suedeza care incearca sa cante englezeste intr-o tupa de galezi.

Mi-a placut videoclipul, e ca in genul acelora in care bugetul folosit se ridica la suma de 2.50 $, cat a costat cafeaua pentru omul de serviciu (sau in cazul asta, poate ceva mai multe cafele, sau cate o bere, pentru tipii care imping scena in mijloc)

Manic Street Preachers – Your Love Alone Is Not Enough

Alin

(am reparat video-ul, pt ca cel vechi se pare ca a fost scos; Cristi)

The Rakes – Work Work Work

Ma jucam cu radioul online de pe lastfm, ascultand alternative rock, cand am dat peste baietii astia. In principiu playlistul se umple de prostii, dar din cand in cand mai sunt formatii care ies in evidenta imediat.

The Rakes seamana cu Joy Division-ul de la inceput, desi nu au bass-ul melodic al lui Hook, sau sintetizatoarele lui Sumner, abordarea low-fi a londonezilor m-a facut sa spun “Stop, you had me at the chorus!”.

Traind si compunand in Londra, multa din muzica celor de la The Rakes vorbeste despre munca, clasa de jos, si refulare (dupa ce muncesti). La munca, nu la intins mana! Intr-un fel imi aminteste de Oasis, doar ca nu au riffuri din Beatles, si melodiile nu sunt chiar atat de “catchy”.

Vorbind despre ultimul lor album (Ten New Messages), Alan Donohoe, solistul trupei, a spus ca “(it is) inspired by a combination of choral music, the television show 24, Bond theme tunes, World War 1 poets and the Sugababes.”
Genial.

The Rakes – Work Work Work (Pub Club Sleep)

Pe la -02:40 e o faza grozava, cand bassistul trupei (imaginea cea mai din dreapta) o agata pe prietena solistului intr-un bar, pentru ca avea chitara cu el. Daca as avea un leu pentru fiecare data cand mi s-a intamplat asta mie… as fi falit. Goddamit!