annoying ppl


Piesa lui James Blunt – “You’re Beautiful” a fost votata cea mai enervanta melodie a tuturor timpurilor, intr-un sondaj online realizat de site-ul onepoll.com. Balada a urcat pe prima pozitie a clasamentelor muzicale in peste 10 tari, inclusiv Marea Britanie.

Sunt cat se poate de acord. Tipul asta se lamenteaza in melodiile lui mai ceva ca fi-su lui Julio Iglesias.

Alin

Advertisements

feelin’ great or so it was some time ago

Mihaela are dreptate, azi se implineste un an de la concertul Depeche Mode de pe Lia.
Nu am scris despre asta aici pentru ca pe vremea aceea nu exista blogul de pe care cititi acum, insa noi am fost acolo (am ajuns chiar cu mult inainte sa inceapa – deh, excentrici).

Dupa cum se poate vedea in imagine am stat la peluza, dintr-un singur motiv: m-am trezit prea tarziu sa cumpar bilete si nu am mai gasit (vroiam in fata, normal). Din fericire, intre timp a mai fost si ziua mea astfel ca am primit un cadou de care eram complet resemnat si sigur ca nu o sa-l mai vad, adica bilet la concert.

Si ce daca am stat in spate? La Rolling Stones tot pe-acolo o sa fiu, si am reusit sa vad ceva ce nu ti-e dat sa vezi in fiecare zi pe la noi ( de un an doi a aparut moda concertelor in Romania, desi in afara de Depeche Mode si poate Shakira aproximativ toate trupele/solistii care au venit la noi sa concerteze nu se mai afla in varf de cariera, ca sa spunem asa – expirati, ca sa le zicem altfel…nu toti, ce-i drept).
Parerile mele despre concert nu conteaza atat de mult.

What am I trying to do
What am I trying to say
I’m not trying to tell you anything
You didn’t know
When you woke up today

Cam asa ceva. Enjoy the silence.

P.S.: Dave Gahan s-a delarat foarte nemultumit acum ceva vreme (la sfarsitul anului trecut mai exact), dupa o gala a premiilor muzicale britanice, pentru ca trupa nu a primit pana acum un premiu pentru intreaga cariera muzicala de peste 25 de ani.
Tin minte ca a spus atunci ca probabil vor mai trece 10 ani pana la urmatorul lor album. Cu toate astea, Gahan a inceput deja sa inregistreze al doilea sau album solo (desi eu cred ca mai bine ar ramane doar pe melodiile Depeche Mode).

Alin

Nothing really matters to me

Edgar Cruz este un tip care a castigat o multime de concursuri pentru interpretari, in special la chitara clasica. Ca sa fiu sincer, nu auzisem pana acum de el si de faptul ca are destule albume de classical/spanish guitar la activ.
Ceea ce m-a facut sa-i caut numele pe Google a fost cover-ul sau pentru o melodie de la Queen pe care foarte multa lume o cunoaste sau a ascultat-o cel putin odata in viata.
E clar, vocea lui Freddie e mai buna decat orice riff de chitara, dar totusi..

Edgar Cruz – live cover

Alin

The Gallagher(s)

Da, stiu ca acuma Cristi o sa zica despre mine ca am un fix cu Noel Gallagher, dar ca sa fiu sincer, am un oarecare fix pentru reprezentatiile sale live, care parca sunt din ce in ce mai bune (mai ales alea pe care as putea sa le fac si eu).

Initial nu am vrut sa pun videoul asta aici (concertul e filmat la Moscova iar rusii aia nu stiu sa-si tina gura in timpul concertului), dar m-a convins ce a spus intr-un interviu la o emisiune din Franta, in care un tip care vorbea numai prostii ii punea tot felul de intrebari prost gandite. In fine, Noel spunea despre The Smiths ca a fost una din primele trupe care i-au influentat muzica (pe langa Beatles – la un moment dat vorbea in acelasi interviu despre Ringo Starr pe care l-a intalnit la un concert in Londra, francezul care era gazda tinea neaparat sa afle daca a fost impresionat de intalnirea cu el – data viitoare sa-si regizeze intrebarile inainte de show).

Acuma nu poti sa spui ca Noel canta mai bine melodiile lui Morrissey mai bine decat Morrissey, dar nu suna deloc rau (pacat de calitatea inregistrarii, cam lasa de dorit)

Noel Gallagher – There Is A Light That Never Goes Out (cover)

Alin

and I shot Ferdinand

La recomandarea lui Terry Pratchett si Neil Gaiman, am luat albumul 69 Love Songs, a celor de la The Magnetic Fields.

Tema centrala a albumului este dragostea (duh), si chiar are 69 de cantece, care variaza de la pop, la jazz, sau soft rock. Varietatea de instrumente folosite, cei trei solisti, si versurile poetice (chiar imi place sa cred ca e poezie pe muzica, in anumite momente) il fac interesant, chiar daca nu te prinde imediat.

In The Death of Ferdinand de Saussure, naratorul (cantaretul, sau sa-i zicem “eul liric”), il impusca pe lingvistul elvetian (despre care am studiat si eu la facultate, pana mi-a ajuns), in numele trioului Holland – Dozier – Holland (niste americani care scriau cantece prin ’60; vizibili in poza din fundal pe la 1:19), pentru ca a spus (in cantec, poate si in viata reala, nu sunt sigur) ca nu stim nimic despre dragoste (probabil despre legatura dintre cuvantul dragoste si sentimentul in sine, din moment ce Saussure a fost fondatorul pragmatismului; dar asta e alta poveste).

The Magnetic Fields – The Death of Ferdinand de Saussure

Imi place ca atunci cand ajunge la versul “and I shot Ferdinand”, omul verde scoate o camera de filmat, nu un pistol.

PS: Acuma mi-am dat seama ce cauta cavalerul de la inceput in video. Primele versuri sunt “I met Ferdinand Saussure/ On a night like this”, si Saussure sta la inceput pe un cavaler (knight). Hahahah… Grozav.

Cristi

It’s hard to keep track of you falling through the sky

The National fac muzica inca din 1999, dar, cum se intampla adesea cu lucrurile grozave, nimeni nu-i baga in seama.

Ultimul lor album, Boxer, a fost lansat recent, si s-a bucurat de o receptie critica favorabila (din partea unor critici importanti ca acest blog, sau unii mai putin importanti, ca pitchfork), dar notele mari nu garanteaza ca o sa vinzi ceva.

Nu sunt foarte multumit de video-ul acesta, dar unul mai bun nu am gasit.

The National – Fake empire

Cristi

Bookfest (better late than never)

Am ajuns de-abia azi la Bookfest, desi a inceput pe 6 (am avut examen vineri, cam asta ar fi motivul pentru care am fost in weekend). Destul de multa lume, cum era de asteptat, cateva discutii, cateva lansari (din cate am inteles) si cateva carti cumparate de la Polirom (desi ar trebui sa mi le dea pe gratis pentru cat free-publicity primesc cu bookblog).

Am ajuns acolo pe la 12 si i-am intalnit din start pe Andrei si pe Gabriel, care se pregateau pentru “Campania de promovare a lecturii” la standul Cotidianul, discutie care trebuia sa apara azi la Realitatea (nu stiu detaliile). Cand m-am intors la stand aparent se terminase, asa ca nu am aflat despre ce s-a vorbit (bookblog si carti banuiesc).

In schimb, la standul Tritonic era cea mai mare densitate de lume (aparent). Jen era acolo (ca intotdeauna), desi cauta posterul cu Bob Dylan de la Editura All. L-am vazut si pe Marian Coman, care se pare ca avea deja un link aici pe blog, si pe viitorul scriitor de talie internationala, cu sediul central la Braila, Robert (n-are niciun site, e ca o fantoma a internetului).
Mai era acolo si Alex Popa, extaziat dupa niste carti vechi – vintage collection (are un topic despre coperti aici ).

Revenind la carti, singurele care mi-au captat atentia (in afara de titlurile pe care nu le-am citit de Marquez, de la ed. RAO, pentru care ar trebui sa amanetez aurul ca sa le pot cumpara) au fost cele de la Polirom (asa cum se vede in poza de mai jos – click).

Doua cuvinte despre carti:
-Cartea lui Fowles am cumparat-o la recomandarea expresa a Ioanei, dupa ce am citit Colectionarul.
-Lolita am luat-o la recomandarea indirecta a Anei, care i-a facut o recenzie frumoasa pe bookblog.
-De Italo Calvino am auzit de la Robert (care mi-a promis un alt volum pe care l-a furat insa Cristi si sunt sigur ca isi doreste sa isi faca timp in program sa il si citeasca).
-Rushdie si Vonnegut sunt acolo datorita intalnirii mele anterioare cu alte carti ale lor.

Cam atat. Ma intreb cand va fi urmatorul festival de carti (sper sa mai fie vreunul undeva pana la Gaudeamus).

Alin