yes, i am on the internets

De cateva zile am inceput iar sa primesc search hit-uri de pe Google cu numele meu.

Asa ca mi-am pus o poza, sa nu ramana oamenii curiosi sau nelamuriti.

Alin
(book critic, guitarist, internet star, and stuff)

Advertisements

jurnalistu’, concertu’ si internetu’

La iesirea de la concertul de pe 17 s-a distribuit o editie ‘speciala’ Evenimentul Zilei. Inca o data vad o dovada a cat de neinteresanti, neinspirati si neiformati sunt ziaristii nostri in general. Majoritatea subiectelor sunt tratate ca si cum intreaga redactie s-a dus la concert, cu exceptia unei domnisoare dragute si blonde care a scris majoritatea articolelor ce apar aici, fara sa se oboseasca sa se informeze de undeva.

Nu vreau sa fiu egoist si sa tin toate perlele astea numai pentru mine. De exemplu:

O trupa nascuta in anii ’50 (???) poate deveni usor o ciudatenie prafuita pentru copiii care au crescut cu U2 sau Nirvana ori o prapastie si mai mare de cei care si-au educat gustul muzical cu Jessica Simpson sau Britney Spears.

Educat gustul muzical…
Iar domnisoara tot nu se lasa. In pagina urmatoare spune ca

Mai tarziu Rolling Stones aveau sa dea piept cu alte revolutii. Cea informatica, ce i-a surprins prin ’70, vremea in care IBM si Apple se intreceau ptr realizarea primelor PC-uri, Rolling Stones erau inca la moda

Mai sa fie. In anii ’70 erau inca la moda batraneii aia simpatici.

In sectiunea cu poze aflam ca Ron Wood este basist si ca a fredonat ritmuri ‘gipsy’ la restaurantul la care a cinat.

Ridicolul continua pe paginile 4-5, unde cei de la EVZ se mandresc cu “Primul reportaj realizat exclusiv prin SMS”, cu texte de genul: Controlul e slab. Puteam sa intru cu doua pistoale si o sabie ninja.

In pagina de curiozitati apare o pustoaica de 13 ani care zice ca e fana RS si ca “m-as putea sinucide, numai sa fiu alaturi de ei.” Dramatic! Dezvaluire urmata de urmatorul comentariu.

Ii place rockul si se mandreste cu alegerea ei, chiar daca majoritatea colegilor de clasa o arata cu degetul ca-i si tocilara, si rockerita pe deasupra si nici nu agreeaza manelele.

Daca ideea ca daca nu asculti manele nu esti cul ci esti un paria al societatii este asa de bine intiparita in mintea unei reporterite care se face ca scrie despre Rolling Stones, atunci ne meritam soarta.

La final, mi s-a parut amuzanta prezentarea pe scurt a membrilor trupei, unde, la fiecare din cei patru, aceeasi domnisoara s-a gandit sa foloseasca calculatorul si sa obtina suma exacta a averii fiecaruia. De exemplu: “(Mick Jagger) are o avere estimata la o jumatate de miliard de franci elvetieni (301 704 631 euro)”.
Cu asa o rigurozitate contabila, cred ca tipa stie mai bine cata avere are Mick Jagger decat Mick Jagger.

Alin

Rock’n’roll all night

Mi-au trebuit aproape doua zile ca sa diger ce am vazut in seara de 17 iulie 2007. Singura concluzie la care am putut sa ajung este ca cel mai probabil am asistat la cel mai mare spectacol care a fost si o sa fie multa vreme de aici incolo in Romania.


Pe la ora 8

Imi plac The Rolling Stones, desi nu sunt un fan inrait ca, de exemplu, pentru Depeche Mode. Insa daca Depeche Mode 23 iunie 2006 a fost unul din cele mai bune concerte pe care le-am trait, Rolling Stones a fost cel mai bun spectacol.
Ceea ce traiesti acolo pe stadion este de fiecare data diferit. La Depeche Mode vei ramane mereu impresionat de momentele in care 40-50 de mii de oameni canta Enjoy the Silence sau intorc salutul lui Gahan din Never let me down. Insa daca Dave e un artist, atunci Mick Jagger e un adevarat vrajitor.
Forta pe care o emana prin muzica, felul in care se misca pe scena dintr-o parte in cealalta, pe sus, pe jos, peste tot, momentele in care vorbea in romana – destule cat sa umple un ghid de conversatie (si desi le citea de pe un prompter asta nu inseamna ca nu a prezentat acelasi profesionalism clasic britanic), sunt niste chestii pe care rar le vezi, indiferent cine canta.


Momentul prezentarii trupei, si anume pe Lisa Fisher – backing vocals.

Melodia adusa tribut lui James Brown a fost una din cele mai spectaculoase momente, Lisa Fisher ar trebui sa dea lectii industriei muzicale romanesti. Alt moment pe care nu credeam ca o sa-l vad a fost glisarea scenei catre mijlocul fanilor, desi din tribuna nu se putea vedea atat de bine.
Cred ca tot stadionul a mai aplaudat 5 minute dupa terminarea encore-ului.

Ce-ar mai ramane de zis e doar atat: pentru 60 000 de oameni a fost un spectacol pe care o sa si-l aminteasca toata viata. Pentru ceilalti nu mai e decat regretul ca au ratat ceva special.

Acum sa trecem la partile mai putin bune ale concertului (care evident nu tin de britanici, ci de romani).
Organizarea a fost execrabila. Au pus 3 filtre la intrarea in zona stadionului, care nu faceau decat sa creeze cozi, cand nici macar nu erai perchezitionat la intrare.
Chestia cu apa/suc a fost o prostie generala. Stateai 30 de minute la coada ca sa ajungi la unul din corturi sa cuperi o apa, care s-a si terminat pe la ora 8. Noroc ca apunea soarele, caldura a fost groaznica.
Oamenii de la BGS ar trebui sa se rezume in cel mai bun caz sa pazeasca intrarile la stadioane in meciuri amicale. La sfarsitul spectacolului nefericitii de pe gazon au trebuit sa se inghesoaie ptrintr-o singura poarta ptr ca baietii frumosi de la BGS nu aveau cheia ptr cealalta intrare.
Nu mai spun nimic ptr ca nu vreau sa dau senzatia ca totul a fost mai putin decat excelent din cauza organizarii. Concertul a fost grozav.


Alta imagine de la spectacol.

Yes i do.
Alin

only rock’n roll

Dupa cum stiti, fie ca vreti, fie ca nu, martea viitoare e concertul Rolling Stones, la care, fie ca vrem, fie ca nu, avem bilete.

Eu unul nu am crezut vreodata ca o sa vedem ziua asta. Am urmarit discutii lungi despre de ce nu ar veni in Romania, si argumentele erau destul de solide. Chiar cu vreo saptamana inainte sa se faca anuntul oficial, ii aratam lui Alin un articol care spunea de ce Jagger si compania nu o sa concerteze la noi.

Adevarul e ca nici nu sunt un mare fan, pentru ca nu am ascultat niciodata prea mult Rolling Stones. Am o lista destul de mare de formatii pe care vreau sa le ascult, si ziua are doar 24 de ore. Oricum acum ascult o compilatie “Best of”, si nu prea simt rock’n roll-ul. De exemplu Jagger sopteste “Angie, Angie”, si ma gandesc ca asta ar fi fost destul de misto in 1970. Nu spun ca baietii ar fi prea batrani sa mai cante. Din contra:

Never too old to Rock and Roll!

Dar rock’n roll-ul e ascultat mai bine live, decat pe CD. Eram odata intr-un bar, iar pe scena niste tipi cantau “I can’t get no satisfaction”, si, desi erau amatori si nu cantau destul de des impreuna incat sa sune ca o formatie, simplul fapt ca agitau niste instrumente pe scena era destul sa ofere acea senzatie de rock’n roll.

Asa ca daca vreti rock adevarat iesiti naibii din casa.

Sunt convins ca concertul o sa fie mai mult decat ok. Nu o sa aiba acea atmosfera nebuna, de rock alimentat cu droguri si bautura (desi prevad multa bautura in viitor), ca la Altamont in 1969, dar e ultima sansa sa vedem o formatie legendara. Parintii nostrii au asteptat 40 de ani sa vina americanii, si in sfarsit au venit.

Si au adus rock’n roll-ul cu ei.

Si au mai adus asta:

Dar la capitolul asta ne descurcam si noi destul de bine.
(Am gasit aici un site foarte misto cu coperti ale albumelor Rolling Stones)

Cristi

Bucharest, mon amour

Am zis acum cateva zile cateva cuvinte despre chestia asta. Acum dezvolt putin subiectul: zilele astea la practica si nu numai.
Joi ora 8, gara Basarab. Cer partial innorat si vant puternic. In mijlocul intersectiei de langa gara se intinde haul imens denumit simbolic viitorul pasaj de la Basarab. Praf. La fiecare pala de vant, din gura cascata a dragonului se ridica in aer kilograme intregi de praf care cad, involuntar, la mine in cap. La intoarcere a trebuit sa merg pe jos pana la Orhideea (metrou Grozavesti). Pe drum, alte santiere. Vreo 3 mai exact. Unul in prelungirea gaurii de la Basarab, al doilea chiar langa supermarket, ultimul taman in albia Dambovitei, binenteles drenata in prealabil. Rezultatul? Evident si mai mult praf.
Sambata la pranz, prin centru. Pe langa santierele deja clasice au mai aparut cateva noi, ba o casa noua care se ridica nas in nas cu alta incat sa isi poata da mana vecinii de la geam, ba o gaura noua. Noroc ca nu am cautat prea atent prin centru, ca m-am uitat dupa altele.
Azi ora 10:30, in Gara de Nord. Baietii lucreaza la sine, evident arata ca un santier mai mic (si mai lung) care scuipa tot (ceva mai putin) praf.

Am auzit ca bucurestenii au media de viata cu 4 ani mai mica decat in restul tarii si ca sa se reduca poluarea din oras la o limita normala ar trebui plantati cam 100 de milioane de copaci.
Cum sa nu-ti iubesti orasul? Daca esti de-aici probabil o sa mori mai repede, asa ca poti sa incepi de pe acum sa-l iubesti, cat mai ai timp.

Alin

Clasici la kilogram

E adevarat ca nu am mai scris mare lucru de ceva vreme, in principal din cauza practicii care imi mananca cheful si plamanii (tot Bucurestiul e un mare santier de lucru vara asta, deci e praf peste tot – poate o sa scriu mai pe larg si despre asta).
Azi am fost pana la Muzica sa imi cumpar ceva, dupa care am zis sa intru si la libraria de langa. Nu cautam nimic anume, mai aveam o serie de carti neincepute pe acasa (nici chef de citit dupa practica, doar incercari ratate de somn). Am luat Amantul doamnei Chatterley (la reducere), dupa care m-am uitat de curiozitate si la sectiunea de carti straine, dupa niste carti clasice. Am dat peste Don Quixote, pe care planuiam sa-l citesc de ceva vreme (desi e in engleza, oricum nu as putea sa il citesc in original oricat de mult as vrea), iar cand m-am uitat la pret am zis ca ceva nu e in regula. M-am uitat pe raft si la celelalte carti de acolo, ramanand cu impulsul de a o chema pe fata care aranja cartile – “Domnisoara, aici ati gresit etichetele cu preturi.”
In fine, dupa ce m-am prins ca nu e nimic gresit, m-am dus cu un teanc de carti la casa, jenat putin de faptul ca am platit doar un milion pe ele, asa cum se vad in poza.

Alin