The Prestige

The Prestige
in regia lui Christopher Nolan
SUA / Marea Britanie, 2006
*** (din patru)

Îmi plăcea foarte mult magia când eram mic. Îmi place şi acum, doar că mi-e mai greu să mă prefac că ce se întâmplă pe scena e ceva magic, nu doar scamatorie. The Prestige m-a făcut să simt din nou acea uimire atunci când magicianul scoate un porumbel din pălărie, deşi la final mi-a adus aminte că până la urmă e doar un truc.

The Prestige e povestea a doi magicieni, Angier (Hugh Jackman) şi Borden (Christian Bale), rivali aprigi la postul de cel mai mare magician din Londra sfârşitul secolului XIX. La un moment dat Borden inventează un truc numit “The Disappearing Man”, şi Angier e disperat să afle secretul.

Nu vreau să intru în detalii despre intrigă, pentru că e foarte bine realizată, structurată în trei părti, ca un truc de magie, după cum ne şi explică personajul lui Michael Caine la început.

Christopher Nolan, care a făcut şi un mic film numit BATMAN BEGINS (filmul meu preferat cu Batman), face o treabă excelentă ca regizor. Scenele pe care magicienii îşi desfăşoară trucurile sunt filmate ori de jos, de la nivelul publicului, ori de sus, din spatele magicianului, cu luminile reflectoarelor lovind camera, creând un efect excelent de “showbiz” adevărat.

În cea mai impresionantă scenă a filmului Angier se duce în America să-l caute pe Nicola Tesla (jucat de nimeni altul decât neobositul David Bowie), care face experimente pe un munte din Colorado. Angiers se întâlneşte într-o seară cu asistentul lui Tesla, pe versantul muntelui, şi cei doi privesc cum luminile oraşului de dedesbut se sting, şi tot muntele se aprinde datorită becurilor înfipte în zăpadă, pădurea căpătând o aură spectrală.

Scena în care este prezentat Tesla este la fel de impresioantă, Bowie făcându-şi aparitia dintr-o maşină care generează o furtună de electricitate, filmat de la nivelul podelei, păşind spre cameră ca Zeus cu fulgere între degete. Şi scena din final de sub teatru, cu bazinele de apă, şi… Dacă aţi văzut filmul ştiţi deja despre ce vorbesc. Dacă nu, aveţi grijă că urmează nişte spoilere.

Am zis că nu vreau să intru în intriga filmului. În schimb vreau să vorbesc puţin despre tema sa. Acum câteva zile discutam filmul cu un prieten, şi l-am întrebat care crede că este tema principală.

“Minciuna”, a spus el, continuând apoi să explice cum trucurile de magie sunt bazate pe minciună, şi cum Borden trăia o viaţă dublă.

Nu am putut să-l contrazic, însă i-am răspuns că fimul vorbeşte despre felul în care artistul se dedică artei sale. Minciuna e o parte integrală a magiei, însă între magician şi public se creează o legătură, un pact nescris. Magicianul va face ceva uimitor, uimitor dar fals, iar publicul se va minuna, şi nu va căuta secretul, pentru că de fapt nu va dori să ştie cu adevărat. Pentru că dacă ar şti cu atunci lumea ar fi un loc mult mai mic şi mult mai rece.

Însă lucrul pe care filmul îl pune în discuţie aici este felul în care magicianul se dedică artei sale. La început Borden şi Angier se duc la un spectacol, unde un bătrân magician chinez face un acvariu, cu tot cu peştişor de aur, să apară din spatele unui văl. Angier se gândeşte că chinezul ţine acvariul între picioare şi îl pune apoi pe masă, însă bătrânul e olog. Dar Borden îi spune că chinezul doar se preface că e olog. Se preface zi şi noapte, în public şi în particular. Se dedică total artei sale.

De aici încolo cei doi magicieni vor deveni rivali, îşi vor sabota reciproc numerele, şi vor căuta trucul suprem. Borden este un magician mai bun, dar Angier e un showman mai bun. Rivalitatea dintre cei doi va trece dincolo de artă şi se va rezuma la răzbunare.

Borden şi Angier sunt două mari tipuri de magicieni, la finalul unui secol. Borden are o abordare mai “traditionala”, ducând la perfecţie cele mai vechi trucuri ale magicienilor dinaintea sa, şi inventând unele noi în acelaşi timp. Angier, în schimb, capătă o abordare tehnică: încercând să-şi surclaseze rivalul îi cere lui Tesla să-i construiască o maşină de teleportare.

Maşina funcţionează, însă are un efect secundar neplăcut: face o clonă exactă după persoana care intră în ea, şi teleportează magicianul câţiva zeci de metri mai încolo.

Întorcându-se victorios în Londra, Angier va da o sută de spectacole, uimind mereu publicul, şi înnecându-şi de fiecare dată clona într-un bazin cu apă aflat sub scenă.

Foarte frumos, doar că făcând acest lucru încalcă acea înţelegere sacră dintre magician şi oameni. Publicul se aşteaptă ca acea reapariţie misterioasă să fie un truc, însă este adevărul crunt. Făcând acest lucru Angier nu mai este magician, şi soarta sa din final este inevitabilă.

Marea hibă a filmului este faptul că se preface a fi ceva ce nu e, şi la final când îţi dai seama de acest lucru s-ar putea să fi dezamăgit. Sub acest aspect filmul chiar este ca un truc de magie, doar că la final îţi şi spune cum a făcut trucul.

Oricât de tare ar fi Tesla, sau David Bowie, electricitatea nu poate să facă tot ce face în film. Dintr-un film de epocă realist, The Prestige se transformă într-un film SF, şi, deşi în mod normal nu aş avea nimic cu asta, felul în care o face e destul iritant.

Filmul îşi încalcă înţelegerea nescrisă cu oamenii din sală, la fel cum Angier rupe pactul cu publicul său. Imaginaţi-vă că mergeţi la un film ca Rambo XIX, şi pe la jumătate Rambo îşi lasă jos arma şi începe să discute despre sentimentele sale tot restul filmului, în loc să împuşte în continuare.

Din fericire, The Prestige e destul de bine realizat cât să treacă de acestă schimbare bruscă. Nu e un film prost, din contră, doar că povestea în sine (care e şi ea adaptată după romanul cu acelaşi nume) îşi propune prea multe, şi introduce explicaţii şi “plot devices” ridicole. Nu destul de ridicole cât să strice filmul, dar suficient cât să deranjeze.

În fond şi la urma urmei, The Prestige are actori cu nume mari, e bine realizat, are o poveste spusă în mod inedit, şi atâta vreme cât nu sunteţi nebuni ca mine şi nu vă deranjează nişte elemente de SF aruncate inoportun peste un fundal victorian, atunci nu pot decât să vi-l recomand.

Cristi

Author: Zak

I am a (unemployed) freelance journalist / rockstar, living in Bucharest, with a supernatural entity called kitty. I write things, and when I don't I usually sit in a cafe and recall my part in the Crimean war. I kick ass in the morning and take names in the evening, and sometimes chew bubblegum, but I'm all out of gum now. I am also an international online hockey player, famous argentinian polo champion, and football manager hall of famer. I can fly.

3 thoughts on “The Prestige”

  1. Ai surprins inspirat dubla relatie spectator – magician si public – film, ca numar de magie si el.

    The Prestige mi-a parut un fel de poveste fara final, ca un elogiu, as putea spune, al inventiei si/sau inventivitatii, al creatiei si creativitatii, al magiei care provoaca mereu, la limita alunecoasa (si periculoasa) intre reusita si eroare. Uneori cred ca avem nevoie, intr-un fel sau altul, de “povesti”, iar filmul asta reuseste sa te traga dupa el in poveste si sa te incante, dincolo de micii intrusi amintiti deja de tine.

  2. [in afara subiectului: ti-am vazut poza pe bookblog si te-am ‘identificat’; se pare ca ne-am si cunoscut, undeva la inceputul anului I la litere, posibil sa nu-ti amintesti.]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s