Dark City

Dark City
în regia lui Alex Proyas
Australia
/ SUA, 1998
**** (din patru)

„Oraşul întunecat” (atât la propriu, cât şi la figurat) este o disertaţie excelentă asupra condiţiei umane. Filosofii se întreabă de secole exact ce ne face umani. Memoriile noastre? Capacitatea de a raţiona? Sentimentele? Am putea găsi vreodată esenţa sufletului uman?


Dark City pune cam aceleaşi întrebări, şi nu oferă răspunsuri concrete. În schimb oferă aproape două ore de SF de calitate, şi imagini uimitoare, aduse dintr-o lume străină, dar totuşi atât de familiară.

Nu o să vorbesc despre intriga filmului decât foarte pe scurt, pentru că puteţi găsi cu uşurinţă un rezumat. Un bărbat se trezeşte într-o cameră de hotel, fără amintiri, fără acte, cu o prostituată moartă lângă pat. Sună ca una dintre aventurile mele de „a doua zi, dimineaţă”, dar lucrurile se înrăutăţesc, pentru că personajul este urmărit de nişte tipi dubioşi în pardesie, care pot să manipuleze mediul din jurul lor. Mai târziu aflăm că respectivii sunt nişte extratereştrii care vor să descopere natura sufletului uman, pentru că rasa lor e pe moarte.

Secvenţa de început a filmului ne aruncă nemilos în haosul oraşului, un psiholog povestind cum „The Strangers” au venit din stele şi au început să răpească oameni – o naraţiune de care ne puteam lipsi, după cum admite şi Proyas (aparent a fost impusă de studio).


Din primele imagini ne dăm seama de stilul regizoral al lui Proyas: imagini panoramice în care bulevarde pline de maşini (din epoci diferite) se pierd în orizont, jocul constant dintre lumină şi umbră, străzi înguste care aproape sufocă personajele, cerul mereu negru luminat de neoane şi faruri…
Continue reading “Dark City”

Advertisements

she’s lost control

controlUnul dintre cele mai asteptate filme ale anului, cel putin pentru mine, se lanseaza in America pe 10 octombrie (intamplator in aceeasi zi cu noul album Radiohead).

Control este ecranizarea biografiei lui Ian Curtis, regretatul solist de la Joy Division, asa cum a fost portretizat in Touching from a distance, cartea fostei sale sotii Deborah.

Filmul a fost prezentat in Mai, la Cannes, unde a fost bine primit de critici, desi asta nu garanteaza mare lucru zilele astea. Sam Riley se pare ca face o treaba buna jucandu-l pe Curtis, dar trebuie sa recunosc ca nu l-am mai vazut pana acum in vreun film (am ratat total 24 Hour Party People).

Regizorul, Anton Corbijn, face videoclipuri din 1983, si a lucrat cu trupe ca Depeche Mode, Nirvana, U2, sau chiar si la videclipul de la Atmosphere-ul celor de la Joy Division, in 1988, desi Curtis era mort atunci.

NME au o galerie cu imagini din film, si din cate vad are o atmosfera care se potriveste foarte bine cu spiritul lui Curtis. Faptul ca e filmat in alb-negru ajuta mult.

Nu cred ca filmul o sa apara vreodata la noi, dar asta nu e surprinzator. E doar trist.

                  

Cristi

the winds of change

over the rainbowRadiohead si-au terminat noul album, si se pregatesc sa-l lanseze pe 10 octombrie.

L-au numit In rainbows, si eu cred ca e o idee minunata. Incepe cu 15 step si se termina cu Videotape, melodie despre care am postat si eu, acum ceva vreme.

Dar lucrul cu adevarat remarcabil e ca puteti sa platiti cat vreti pentru el. Nici macar nu glumesc. Trupa nu mai are contract cu EMI de ceva vreme, asa ca pot sa faca tot ce vor cu muzica lor. Si s-au gandit sa o dea pe gratis.

Lasati-ma sa citez de aici:
“You just pay the band however much you think the downloads are worth and they’ll be happy. But that’s not all (though, that’s what most folks are focused on). Rather than just offering up the content, they’re also trying to give people a reason to actually buy something else. In this case, it’s a “discbox,” which will include the new album on both CD and vinyl, as well as an additional CD of seven extra songs and photos, artwork and lyrics. The whole thing will be packaged in a nice container.”

Practic nu mai vand muzica, ci postere, viniluri, si artwork. Ca sa citez un comentariu la articolul precedent “of the $19.99 you spend for a music CD the band only gets about 72 cents. The rest goes to the record label. So from the perspective of the band, CDs are really only good for publicity. The majority of their money comes from shows, and if they’re really good, endorsements.”

Faceti si voi calculele. As prefera sa le dau celor de la Radiohead 20 de dolari, decat sa dau aceeasi bani unei case de discuri. Adevarul e ca Thom Yorke nu are nevoie de banii mei, sau banii vostrii. A facut destui cu ultimele albume. Thom Yorke si Radiohead fac asta pentru ca pot, si pentru ca vor sa transmita un mesaj.

Acum cateva luni Yorke spunea intr-un interviu ca nu are de gand sa distribuie digital urmatorul album al trupei. Ma bucur ca s-a razgandit. Si ma bucur ca epoca marilor case de discuri se afla la final. Poate intr-o zi o sa pot deschide radioul fara sa aud doar Britney Spears, Akon sau cine stie ce alti figuranti lipsiti de talent.

Radio… Radiohead. Get it?

Cristi