constantly thinking about you

Trentemøller: Moan

E de pe primul album al lui Trentemøller – The Last Resort, desi varianta aia nu avea versuri si era o idee mai lunga.

Imi place mai mult asta, mai ales pentru videoclip, dar trebuie sa recunosc ca nu am mai auzit de regizori,Niels Gråbøl si Ulrik Crone, pana acuma.

Small edit: Ane Trolle este cea care canta.

Cristi

i’ve got a feeling…

Daca acum o luna citeam despre George Harrison si aparitia albumelor sale pe internet, acum aflam acelasi lucru despre Beatles.

Paul McCartney anunta ca discografia integrala Beatles va fi disponibila online incepand cu anul viitor. Motivul pentru care melodiile nu se regaseau online alaturi de proiectele solo ale membrilor trupei a fost disputa intre Apple si casa de discuri a Beatles-ilor (aparent au ajuns la un consens).

Acum sincer, cine nu ar asculta macar o melodie semnata Beatles?

Alin

classic movie time

Acum vreo doua saptamani cand eram cu Cristi in restaurant Vama Veche am avut o discutie referitoare la (in)competenta filmelor de inspiratie istorica. Desi era o discutie in contradictoriu (ca de obicei), amandoi eram de aceeasi parere, si anume ca filmul Kingdom of Heaven (de la care a pornit discutia) este unul incorect dpdv istoric (si unul din motivele ptr care este un film mediocru).

Intrebarea logica pe care urma sa o spun este daca exista intr-adevar vreun film de inspiratie istorica despre care se poate spune ca respecta datele si (atat cat se poate) natura personajelor.

Raspunsul lui Cristi a fost The Lion in Winter (pe care intamplator il avea si la el).

Desi este o adaptare a unei piese de teatru, The Lion in Winter (originalul din 1968, nu varianta cosmetizata din 2003) ramane fara indoiala un exemplu de film reusit care reprezinta bine culoarea epocii.

Povestea pe scurt, regele Henry al II-lea al Angliei (Peter O’Toole) isi aduna familia la Chinon cu ocazia Craciunului din anul 1183. Eleanor de Aquitania (Katharine Hepburn) este adusa din castelul care ii este inchisoare special pentru aceasta ocazie (Eleanor fusese inchisa de catre Henry inca din 1173 pentru incercarea ei de revolta).
Povestea se centreaza pe conflictul acestui cuplu regal precum si pe aspiratiile la tron si aliantele pe care le planuiesc cei trei fii – Richard (Anthony Hopkins), Geoffrey (John Castle) si John. Prezent la castel este si regele Philip al II-lea al Frantei (interpretat de catre Timothy Dalton, aflat la primul sau rol important).

De ce povestea face un film atat de bun?
Lupta pentru putere in secolul XII era cel putin la fel de interesanta ca si astazi (Citand-o pe Eleanor intr-unul din momentele in care Richard ii arata neprietenos cutitul lui John “Of course he has a knife, he always has a knife, we all have knives…It’s 1183 and we’re barbarians! How clear we make it”)
Pe de o parte, Henry e nevoit sa aleaga un succesor competent, insa alegerea sa de moment, John, este departe de a indeplini cerintele necesare. De alta parte, Eleanor isi doreste sa-l vada rege pe Richard, insa mai intai trebuie sa il convinga pe acesta sa lucreze impreuna. Fiecare dintre cei trei fii isi fac planuri unul impotriva celuilalt, iar regele Philip asteapta momentul oportun pentru ca Franta sa castige cat mai mult de pe urma acestui conflict.

Pe scurt, filmul are tot ce ii trebuie. Nici nu ar trebui sa mentionez faptul ca actorii sunt geniali in rolurile lor, Henry care demonstreaza ca nu degeaba este rege al Angliei, Eleanor care traieste pentru aceste intrigi, Richard care pare inflexibil dar este dispus sa faca orice pentru putere.
Interpretariile lui O’Toole, Hepburn si Hopkins ar trebui folosite ca model pentru orice piesa de teatru. Timothy Dalton face o treaba excelenta in pielea regelui Frantei, insa din pacate, Geoffrey este slab conturat ca personaj (poate pentru ca in realitate moare tanar si lipsit de perspective), iar John pare neverosimil ca alegerea lui Henry ptr urmarea la tron.

Cine este interesat de realitatea istorica nu va fi deloc dezamagit de acest film (si se poate documenta mai mult despre Henry aici), desi nu a existat o intalnire de Craciun la Chinon in 1183 (existase una la Caen in 1182).

Filmul a castigat 3 oscaruri dintr-un total de 7 nominalizari.
Doua detalii interesante: Peter O’Toole il mai interpretase pe Henry al II-lea cu 4 ani mai devreme in Becket. Katharine Hepburn avea varsta de 61 de ani, aceeasi varsta pe care o avea si personajul sau, Eleanor, in perioada desfasurarii actiunii filmului.

They don’t make movies like this anymore.

Alin

Inca niste carti

Pur si simplu nu ma simteam bine daca nu veneam cu un post in completarea celui anterior al lui Cristi.

Am fost vineri pe la Kilipirim. Mi s-a parut mai sarac decat acum un an, ceva mai mic, mai putine carti, dar mai multe carti la oferta (5 ron). Stiu pe cineva care a cumparat vreo 12 carti de la Nemira cu 60 ron, dar asta e alta poveste.

Si daca tot eram la Noi, am trecut si prin sectiunea de engleza, de unde am ridicat inca o carte de Joyce. Exista deja recenzie la Dubliners, Cristi a gasit in mod surprinzator Ulysees, dar se fereste sa o inceapa, asa ca nu mai e lipsa de Joyce de altadata.

Alin

anticipand gaudeamus

Ma gandeam sa fac o derulare a ultimelor carti pe care le-am citit in ultima vreme, insa mi-am dat seama ca trebuie sa fac un efort de memorie ca sa-mi amintesc cand am inceput o carte pe care am si terminat-o (acum o luna). Cum nu mai am flerul pentru lectura pe care il are Ama (care poate sa citeasca 4 carti concomitent, una din ele fiind Razboi si Pace), ar trebui sa incep sa ma ingrijorez.
Rezultatul imediat: de la o vreme recenziile care apar pe Bookblog in dreptul semnaturii mele sunt bazate pe niste amintiri (obscure) si nu pe citate exclusive din carti (sic).
Si cum incep sa raman fara subiecte amintite pentru posturile de saptamanile viitoare, ma simt obligat sa iau la analizat luna octombrie. Nu o sa incep sa ard gazul si sa insir o lista lunga de motive pentru care as fi putut sa dau admiterea la alta facultate , ci ma refer exclusiv la titluri de carti.

Book #1: Tropicul Cancerului – Henry Miller

(Ceva imi spune ca am gasit deja radacina putreda) E un roman pe care multi il considera una din cele mai importante capodopere literare ale secolului XX. Personal, cred ca a fost una din cele mai obositoare carti pe care le-am citit in 2007. Nu stiu de ce, poate pentru amestecatura de critica a societatii, autobiografie si reflectii personale, scrise intr-o maniera fluctuanta dpdv al folosirii liniei temporale, pe care numai prietenii si amanta probabil le-au inteles pe deplin. Incercarea de a fi socant mi se apre putin fortata, chiar la inceput el insusi recunoaste ca toate subiectele au fost scrise deja. Cum sa pari asadar original – scrie ceva care sa socheze lumea.
Am observat ca pe parcursul cartii face cateva referiri la Dostoievski; probabil a considerat ca stilul sau e asemanator cu realismul operei lui Dostoievski prin duritatea descrierilor. Insa la autorul rus, acestea nu fac scopul operei sale.
Exista ceva din atitudinea lui Miller si in descrierile lui Durrell, insa acesta din urma reuseste sa spuna (cu mult talent) o poveste in romanele sale (Durrell si Miller au fost prieteni).
Se poate sa ma insel in privinta lui Miller, insa eu cred in continuare ca se straduieste sa para spectaculos fara sa incerce sa dea nastere unui fir narativ.

Nook #2: Dubliners – James Joyce

Este de fapt un titlu pe care l-am inceput cu vreo 2 luni in urma. Dubliners este o colectie de povestiri scurte care portretizeaza viata orasului Dublin. Prin fraza precedenta am spus cam tot ceea ce era de spus despre carte.
In ultimul an am citit mai multe volume de proza scurta, iar Dubliners este cea mai ciudata dintre ele. Spun ciudata, pentru stilul curios al autorului, de a prezenta instantanee din vietile locuitorilor irlandezi. Povestirile nu au o concluzie sau o finalitate anume, pentru ca in general sunt lipsite de vreo intriga. E ca si cum Joyce s-ar plimba prin Dublin cu un dagherotip, imortalizand cateva momente (aparent lipsite de importanta) din vietile locuitorilor orasului. Ce-i drept, povestirile in intregul lor creeaza imaginea Dublinului pe care numai Joyce putea sa o capteze, insa (ca si alte titluri ale sale) nu e o carte usor de citit.

Book #3: ?

Am ajuns deja la capatul listei, asa ca nu exista book #3. In ultima vreme am ajuns sa ma ambitionez la carti de peste 800 de pagini (Don Quixote, Contele de Monte Cristo), pe care (dupa vreo 300 de pagini) le pun pe asteptare pentru lectura ulterioara.
Ultima idee care s-a nazarit a fost sa ma inteleg cu cineva si sa ne propunem unul altuia cate o carte de citit. Eu i-am propus El amor en los tiempos del colera, iar ea mi-a dat Anna Karenina (care in mod surprinzator are tot vreo 800 de pagini). Om vedea ce o iesi.

In lipsa de altceva de postat,
Alin