St. Barbara

Continuandu-mi seria posturilor complet inutile (lolcats, ciocanitori si muzica folk), azi vreau sa spun doua cuvinte despre Sfanta Barbara.

Mai degraba o sa citez de pe un site care spune ca St. Barbara a fost o:
“Beautiful maiden imprisoned in a high tower by her father Dioscorus for disobedience. While there, she was tutored by philosphers, orators and poets. From them she learned to think, and decided that polytheism was nonsense. With the help of Origen and Valentinian, she converted to Christianity.”

De pe wikipedia aflam ca St. Barbara avea grija de: “Artillery gunners, masons, mathematicians, miners, military engineers, stonecutters, against lightning, anyone who works at risk of sudden and violent death”.

St. Barbara nu mai este venerata in traditia catolica, insa ortodocsii inca ii mai sarbatoresc ziua pe 4 Decembrie. In romana o cheama Sf. Varvara.
E bine de stiut.

Tineti aproape pentru mai multe posturi despre sfinti cu preocupari stranii. Poate il gasesc si pe protectorul scriitorilor de SF intre timp.

Cristi

Moon Palace

Autor: Paul Auster

Am citit Moon Palace la scurtă vreme după ce am terminat The Book of Illusions fiindcă sunt un mare fan al stilului acestui autor. Prima întâlnire cu romanele lui Auster a fost prin Trilogia New York-ului, un roman poliţist care mi s-a părut excelent, deşi nu sunt un fan al acestui gen. Stilul lui Auster m-a atras încă de la început, prin modul în care reuşeşte să lege cele trei povestiri şi prin temele generale ale căutării identităţii şi înstrăinarea faţă de societate, teme ce se regăsesc şi în celelalte romane ale sale pe care le-am citit.

Ca şi Trilogia New York-ului, Moon Palace nu încearcă să fie un roman subtil, ci se axează pe firul narativ şi pe legăturile din cadrul acestuia. Aceste legături neaşteptate şi uşor neverosimile care apar între personaje distanţează romanul de literatura realistă obişnuită. De fapt, stilul lui Auster este dificil de pus într-o anumită categorie – poate traversa graniţa realismului în aşa fel încât este greu să ne dăm seama, aşa cum o face aici, sau poate crea distopii aşa cum o face în romanul În ţara ultimelor lucruri.
Continue reading “Moon Palace”

In Cold Blood

Autor: Truman Capote

E tare ciudat atunci când vrei să pui acest roman într-o singură categorie. Stau şi mă gândesc ce ar fi mai potrivit: literatură contemporană, istorie, nonficţiune? Poate un pic din toate acestea. Autorul însuşi l-a intitulat “roman nonficţional”. O definiţie a termenului sună în felul următor: “este un gen literar apărut în 1965 o dată cu publicarea operei lui Truman Capote. Acest gen surprinde evenimente reale narate prin tehnici literare.”

“Romanul nonficţional” a fost acceptat ca gen literar, deşi definiţia în sine seamăna teribil de mult cu cea pentru romanele istorice sau pentru biografii. Una dintre caracteristicile acestui gen este stilul de naraţiune jurnalistică, însă în cazul lui Capote are mai puţină importanţă directă în procesul de povestire. Genul în sine este considerat ca fiind baza mişcării noului jurnalism, un stil jurnalistic ce înglobează tehnici literare (relatare la persoana a III-a, dialoguri complete, descrieri şi detalii care iau locul naraţiunii clasice).
Continue reading “In Cold Blood”

Beginnings

Via Ameer – cele mai interesante incipituri dintre cartile pe care le-am citit. Hmm…nu e tocmai treaba usoara, din moment ce nu prea mai tin minte formulele de inceput la cartile de acum un an sau mai mult, insa unul din primele incipituri care m-au fascinat (in vremea liceului) este urmatorul:

…si tot astfel, daca inchid un ochi, vad mana mea mai mica decat cu amandoi.

Este din Sarmanul Dionis, si cred ca multi i-au recunoscut formula extrem de ciudata pe care am tot analizat-o la orele de limba romana.
Acum cred ca incipiturile mele preferate sunt cele ale lui Marquez, care spunea despre un incipit ca trebuie sa dea masura intregii povestiri, prin tonul frazei si prin coordonatele pe care le ofera.

Multi ani dupa aceea, in fata plutonului de executie, colonelul Aureliano Buendia avea sa-si aminteasca de dupa-amiaza indepartata cand tatal sau il dusese sa faca cunostinta cu gheata.

(Un veac de singuratate)

Nici nu se putea altfel: mirosul de migdale amare ii amintea de fiecare data de soarta iubirilor neimplinite.

(Dragostea in vremea holerei)

O alta categorie care imi place este aceea a incipiturilor care prefateaza un roman cu mult umor, spre exemplu:

Carnatul afumat tragea corbul in jos, iar vanzatorul fu cat pe ce sa-l prinda pe cand se strecura afara pe usa pravaliei de delicatese.

(Peter Beagle – Un loc placut si numai al lor)

sau…

Sam Vimes sighed when he heard the scream, but he finished shaving before he did anything about it.

(Terry Pratchett – Night Watch)

…si pentru ca nu pot sa ma abtin, din categoria incipiturilor “celebre” vreau sa mentionez urmatoarele doua:

All happy families resemble one another, but each unhappy family is unhappy in its own way.

(Lev Tolstoi – Anna Karenina)

Ours is essentially a tragic age, so we refuse to take it tragically.

(DH Lawrence – Lady Chatterley’s Lover)

Astept si citatele voastre.

Alin