In Cold Blood

Autor: Truman Capote

E tare ciudat atunci când vrei să pui acest roman într-o singură categorie. Stau şi mă gândesc ce ar fi mai potrivit: literatură contemporană, istorie, nonficţiune? Poate un pic din toate acestea. Autorul însuşi l-a intitulat “roman nonficţional”. O definiţie a termenului sună în felul următor: “este un gen literar apărut în 1965 o dată cu publicarea operei lui Truman Capote. Acest gen surprinde evenimente reale narate prin tehnici literare.”

“Romanul nonficţional” a fost acceptat ca gen literar, deşi definiţia în sine seamăna teribil de mult cu cea pentru romanele istorice sau pentru biografii. Una dintre caracteristicile acestui gen este stilul de naraţiune jurnalistică, însă în cazul lui Capote are mai puţină importanţă directă în procesul de povestire. Genul în sine este considerat ca fiind baza mişcării noului jurnalism, un stil jurnalistic ce înglobează tehnici literare (relatare la persoana a III-a, dialoguri complete, descrieri şi detalii care iau locul naraţiunii clasice).

Modul în care Truman Capote reuşeşte să transforme realitatea într-o formă de ficţiune este şi astăzi (sau ar trebui să fie) un model pentru jurnalism.
Cartea sa detaliază moartea lui Herbert Clutter, un fermier din Holcomb – Kansas, şi a familiei sale. Capote a călătorit în Kansas împreună cu Harper Lee – prietena sa încă din copilărie, pentru a intervieva localnicii şi pe investigatorii cazului. După prinderea celor doi criminali, Richard Hickock şi Perry Smith, Capote petrece o bună perioadă de vreme discutând cu cei doi. În cele din urmă scrierea romanului durează aproape şase ani, timp în care autorul dezvoltă o relaţie de prietenie cu Perry Smith.

Povestea începe cu prezentarea în paralel a familiei Clutter – oameni respectabili în întregul oraş, şi a celor doi foşti deţinuţi. Stilul narativ pregăteşte în detaliu întreaga scenă – de la descrierea comunitaţii şi a familiei, până la aspiraţiile şi problemele celor doi – Hickock şi Smith. Când totul este pregătit pentru ceea ce fiecare cititor ştie că urmează, Capote sare la scena în care trupurile celor ucişi sunt descoperite în casă.
Urmează relatările martorilor ca şi când sunt povestite în faţa autorităţilor, primele acţiuni ale poliţiei şi modul în care este afectată de acest eveniment întreaga comunitate din Kansas.
Capote amână relatarea crimei până după ce ucigaşii sunt prinşi în Las Vegas, alegând să o prezinte prin ochii celor care au săvârşit-o. De aici către proces, comdamnarea celor doi, timpul petrecut în închisoare, apelurile făcute şi finalul inevitabil.

Frumuseţea romanului nu constă însă în relatarea crimei sau a deznodământului acesteia. Cartea lui Capote produce rezonanţe la nivel emoţional şi după patruzeci de ani, când istoria unei crime nu mai şochează lumea în acelaşi mod. Revenind puţin la ideea modelului pentru jurnalişti, romanul arată posibilitatea folosirii tehnicilor de naraţiune constructivă în jurnalism, tehnici care sunt folosite astăzi pentru a menţine cititorul interesat de subiect şi de ceea ce are în faţă. Într-adevăr, îmi venea greu să închid cartea până în momentul în care am terminat-o.
Prezentarea omniscientă, momentele în care naraţiunea sare de la un personaj la altul – precum cadrele unui film, declaraţiile localnicilor şi ulterior a criminalilor, analiza cazului de către investigatori – toate aceste tehnici de naraţiune te ţin cu ochii în carte până o termini.

Capote a simţit romanul său ca pe ceva important, spunând despre stilul jurnalistic că este subestimat în literatură. Trebuie ţinut în vedere totuşi faptul că deşi este un “roman nonficţional”, Capote a schimbat o serie de detalii referitoare la citate şi la unele personaje prezentate – fapt care a generat o serie de nemulţumiri şi recenzii negative de-a lungul timpului. Una dintre ideile care se referă la inexactitatea lui Capote este faptul că acesta nu lua notiţe. Autorul spunea însă că reuşea să reproducă ulterior în proporţie de 95% dialogurile şi interviurile pe care le făcea. Despre părţile în care intervine imaginaţia autorului, Capote a spus ca acestea au fost dezvoltate din fapte sau cel puţin dau impresia ca sunt dezvoltate din fapte.

In Cold Blood este o incursiune artistică în inima jurnalisticii. Este un roman care atinge o serie de subiecte interesante, cum ar fi problema diviziunii sociale sau problema sentinţei capitale, însă principala calitate a acestui roman, în opinia mea, o reprezintă incursiunea pe care o face în minţile criminale şi în sufletele celor doi – Perry Smith şi Richard Hickock.

Adaptări ale romanului

Cartea a fost adaptată pentru marele ecran în 1967, la doi ani după publicarea ei. O parte din scene, inclusiv cele cu casa în care au loc crimele, au fost filmate în locaţiile reale. Filmul In Cold Blood este interesant din punct de vedere vizual – pelicula este în alb-negru (atenţie la scena finală, cand Perry Smith îşi povesteşte viaţa în timp ce priveşte pe fereastră la ploaia de afară), însă este o versiune destul de simplificată a cărţii. Majoritatea personajelor sunt vag schiţate, iar o parte din scene sunt omise, însă portretizarea lui Perry Smith de către actorul Robert Blake este una extrem de reuşită.

În 2005 apare Capote, film în care sunt prezentate experienţele autorului în perioada documentării sale pentru carte şi fascinaţia sa pentru criminali. Aceste două filme se completează reciproc foarte bine, cel din urmă putând fi considerat un “Making of In Cold Blood”; iar cine l-a văzut ştie de ce Philip Seymour Hoffman a câştigat premiul Oscar pentru rolul său. Capote analizează o cu totul altă faţă a romanului şi în acelaşi timp prezintă relaţia de prietenie dintre Truman Capote şi Harper Lee. Hoffman portretizează atât de bine problemele morale, ego-ul imens şi dualitatea lui Capote, încât titlul romanului capătă un sens dublu, şi se pune problema cât de departe poate merge un scriitor pentru romanul pe care ştie că este menit să îl scrie.

În realitate, preţul plătit de Capote pentru scrierea romanului său a fost prea mare. Autorul nu a mai publicat nimic dupa In Cold Blood, iar într-una din lucrările sale neterminate scria: “More tears are shed over answered prayers than unanswered ones.”

Alin

3 thoughts on “In Cold Blood”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s