În ţara ultimelor lucruri

Autor: Paul Auster

În ultimele dăţi în care am scris despre Paul Auster am făcut diferite referiri asupra faptului că în stilul său, povestea în sine este mai importantă decât mesajul. În ţara ultimelor lucruri, aşa cum pare şi normal, povestea este mai importantă decât premisele ei.

Spre deosebire de alte lucrări ale sale unde graniţa dintre realism şi iluzie este una subtilă, acest roman este o distopie care se detaşează de lumea reală, cel puţin la prima vedere. Poate din acest motiv, această carte pare să se distanţeze de stilul obişnuit al lui Auster, ceea ce este oarecum adevărat.

Romanul ia forma unei scrisori din partea unei tinere către un prieten din copilărie în care îşi confesează experienţele trăite într-un oraş lipsit de nume. Deşi nu cunoaştem locul în care există acest oraş, el preia forma unei versiuni post-apocaliptice a New York-ului, un oraş dominat de haos. Interesant aici este faptul că nu ştim ce s-a întâmplat cu oraşul lipsit de nume, ce evenimente au dus la degradarea sa, însă aceste detalii sunt total irelevante pentru locuitorii săi.

Continue reading “În ţara ultimelor lucruri”

Modern Times

Modern Times (1936) este in acelasi timp un model al inceputurilor si o nostalgie a trecutului. Este primul film in care auzim vocea celui mai cunoscut personaj al lui Chaplin, The Tramp, si in acelasi timp este ultima aparitie a sa pe pelicula. Este o satira a industrializarii din perioada marii depresii si in acelasi timp o drama a individului.

The Tramp este fara indoiala unul din personajele cele mai usor recunoscute din istoria cinematografiei, chiar si pentru cei care nu au vazut niciodata un film de Chaplin. Personajul sau este poate prima idee asociata cu cea de film mut.

Si totusi Modern Times nu este in totalitate un film mut, iar titlul capata un sens dublu: se leaga de sentimentele lui Chaplin pentru filmul mut, o forma de arta ce dispare dintr-o data, si totodata reflecta starea clasei muncitoare. Lumea se schimba, vremurile moderne sunt aici, insa nu toate schimbarile sunt benefice.

Continue reading “Modern Times”

O Shakespeare, where art thou?

Am fost acum vreo doua saptamani la TNB (prima data dupa o pauza foarte indelungata), unde am vazut piesa Edward al III-lea, in regia lui Alexandru Tocilescu si cu Ion Caramitru. Asadar, Shakespeare, o piesa celebra si distributie buna. Atunci care a fost problema si de ce am plecat de acolo cu un gust usor amar, desi actorii au fost aplaudati timp de aproape 5 minute?

Raspunsul este usor de ghicit in cele din urma: fiecare regizor are o viziune proprie asupra piesei pe care o pune in scena. Eu am gasit viziunea acestui regizor cam dezamagitoare.
Nu o sa povestesc piesa, pentru asta puteti citi de pe link-ul de mai sus, ci o sa pun in evidenta partile mai putin bune din ce am vazut.

In primul rand, muzica de ambianta porneste o data cu prima scena, in care soldatii englezi joaca rugby (interesanta idee, nu stiu cum incepe piesa originala), insa aceasta nu reuseste deloc sa te duca in atmosfera Angliei secolului al XIV-lea pentru simplul motiv ca este un fel de jazz ritmat. Imi place jazz-ul, dar nu are nicio legatura cu ceea ce am venit sa vad. In regula, sa trecem peste.

Trebuie sa recunosc ca mi-a placut mult prima parte: decorul este interesant, sunt cateva scene foarte amuzante, Caramitru isi joaca bine rolul ca regele Edward, dar si mai bine ca omul Edward, iar punctele slabe ale unor personaje sunt trecute cu vederea.

Cortina jos si asteptam cu nerabdare partea secunda a piesei. Aceasta vine si…dezamagire totala. Partea in care actiunea se muta in Franta, in care viziunea lui Shakespeare despre campania lui Edward este amestecata cu filme pe fundal: o scena cu niste distrugatoare din timpul Bataliei pentru Atlantic (??) in momentul luptei navale, niste animatii manga care apar atunci cand i se povesteste regelui batalia data de fiul sau (???) si apocalipticul trailer de joc video (cred ca era intro-ul de la Medieval Total War sau ceva de genul asta) pe un sonor oribil de puternic atunci cand se intalnesc cele doua armate (????!??!?!?!).

Din pacate, recenziile adresate spectacolului il ridica prea mult in slavi:

Tocilescu a ţesut spectacolul în jurul lui Caramitru, rege veritabil. „Eduard al III-lea” este un spectacol multimedia, puternic vizual, cu multe elemente care îţi atrag atenţia.

O piesă foarte bună, cu tot ce-i trebuie: regie ins­pirată, actori mari şi o scenografie care-ţi taie răsuflarea.

Asadar, avem un fond sonor de jazz, lupte navale si jocuri video ce aproape strica prestatia actorilor. Si totusi mi s-a parut ok per total, insa cred ca cine este interesat de acest spectacol ar trebui sa stie intai la ce sa se astepte.

Alin