În ţara ultimelor lucruri

Autor: Paul Auster

În ultimele dăţi în care am scris despre Paul Auster am făcut diferite referiri asupra faptului că în stilul său, povestea în sine este mai importantă decât mesajul. În ţara ultimelor lucruri, aşa cum pare şi normal, povestea este mai importantă decât premisele ei.

Spre deosebire de alte lucrări ale sale unde graniţa dintre realism şi iluzie este una subtilă, acest roman este o distopie care se detaşează de lumea reală, cel puţin la prima vedere. Poate din acest motiv, această carte pare să se distanţeze de stilul obişnuit al lui Auster, ceea ce este oarecum adevărat.

Romanul ia forma unei scrisori din partea unei tinere către un prieten din copilărie în care îşi confesează experienţele trăite într-un oraş lipsit de nume. Deşi nu cunoaştem locul în care există acest oraş, el preia forma unei versiuni post-apocaliptice a New York-ului, un oraş dominat de haos. Interesant aici este faptul că nu ştim ce s-a întâmplat cu oraşul lipsit de nume, ce evenimente au dus la degradarea sa, însă aceste detalii sunt total irelevante pentru locuitorii săi.

Cadrul creat aici este similar cu cel din alte cărţi de acest gen: un guvern opresiv care intervine doar la ieşirile din oraşe şi la menţinerea ordinii în centrele comerciale, lipsa locurilor de muncă şi a hranei, haosul generat de lipsa legilor, precaritatea vieţii. Auster vine însă şi cu elemente originale în povestea sa, spre exemplu singura metodă de evadare din aceasta lume – sinuciderea, preia forma unui cult. Se formează grupuri care iau în serios această decizie – unii se antrenează ani de zile pentru ritualul final ce constă în a alerga până când trupul cedează, alţii plătesc pentru aşa zisele clinici de eutanasiere, unde trăiesc câteva ultime plăceri înainte de trecerea în neant.

Această lume este văzuta prin ochii Annei Blume, o tânără care alege să traverseze oceanul şi să intre în oraş în căutarea fratelui său, iar povestea se dezvoltă pe măsura ce înţelegem oraşul. Încă din primele pagini, acesta apare ca o adevărată ţară a ultimelor lucruri: când trăieşti în oraş, înveţi sa nu iei nimic de-a gata. Viaţa se desfăşoară într-o perpetuă stare de refolosire şi uzare finală a ultimelor lucruri rămase în oraş. Nu există producţie, negoţul se bazează pe schimburi si aproape totul se roteşte în jurul hranei. Îngroparea morţilor este considerată o crimă, întrucât singura sursă de electricitate rămasă o reprezintă centralele care ard trupurile. Însă Auster creează paradoxul oraşului ultimelor lucruri, prin faptul că orice lucru trebuie privit ca pentru prima oară, altfel aici eşti condamnat la pieire.

Ţara ultimelor lucruri este situată pe o spirală negativă ce duce către o autoconsumare până când tot ceea ce rămâne este vidul. Însă în acest loc, cea mai preţioasă resursă a locuitorilor este speranţa – din care Auster derivă alte ideologii de cult precum grupurile de sinucigaşi de mai sus. În esenţă, Auster creează o viziune extrem de interesantă a unei lumi, despre care realizăm că preia multe detalii din lumea reală. Iar dacă autorul excelează la acest capitol, povestea Annei Blume nu se ridică totuşi la acelaşi nivel. Căutările ei o duc prin diferite experienţe care îi schimbă viaţa, dar care nu sunt atât de pregnante precum imaginea dominantă a oraşului.

Din punct de vedere stilistic, ideea unei confesiuni scrise şi prezentarea oraşului prin perspectiva unei scrisori este una interesantă, singurul minus aici fiind dialogul, care îşi cam pierde sensul în compunerea unei scrisori. Cu toate acestea, cartea are un aer optimist, întrucât speranţa este singura resursă inepuizabilă în oraş şi la Auster.

Plusuri:

Imagine apocaliptica

Autorul ne arata viziunea sa asupra unei lumi apocaliptice. Fie ca este vorba de un oras la capatul lumii, un viitor nedeslusit sau pur si simplu o situatie care schimba lumea, avem in fata noastra o imagine sumbra a unei posibile realitati.

Diferit

Autorul se detaseaza de stilul cu care ne obisnuieste in celelalte lucrari ale sale.

Avem parte aici de ceva original fata de scrierile anterioare, prin stil sau prin subiectul abordat.

Minusuri:

Naratiunea nu se ridica la nivelul asteptarilor

Ei, aici n-ai ce sa-i faci. Cartea promite mult, insa povestea sau cel putin deznodamantul ei dezamageste.

Cu toate acestea, ramanem cu ceva interesant in carte, fie prin stil sau prin imaginile create.

Scurt

Daca putem spune un lucru rau despre aceasta carte, acela este faptul ca este prea scurta.

Fie ca a placut prea mult si se termina prea brusc, fie ca nu s-a dezvoltat suficient naratiunea, speram la ceva mai mult.

Nota finala: 7/10

Alin Gogan

5 thoughts on “În ţara ultimelor lucruri”

  1. Misto recenzia si pozele de template (is that a COW??). O chestie draguta, pe care nu cred ca ai mentionat-o aici e faza cu lucrurile care dispar (parca intregi alei dispareau, la un moment dat, si oameni) – hence “The country of last things”. Putea sa mai exploreze partea asta, dar deh…

  2. De o vreme, peste tot ma impiedic de cartea asta.
    Deocamdata, nu i-am citit decat titlul. Daca si restul e la fel, abia astept.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s