You’ve got to hide your love away

For my non-existing fans.

Alin

Advertisements

Fictional Death

Am terminat mai devreme de citit Intermitentele mortii, o carte destul de draguta dar nu fenomenala, care imi da ocazia sa-mi pun o intrebare in legatura cu ea (moartea). Dar mai intai doua cuvinte despre carte.

De Jose Saramago am mai citit acum ceva vreme Eseu despre orbire, care mi s-a parut interesanta ca idee si originala ca stil, desi destul de dureros de citit si cu un final usor previzibil.
Intermitentele mortii pleaca de la o idee similara. De fapt, daca pe coperta spate am inlocui cuvantul ‘moarte’ cu ‘orbire’, probabil ar fi iesit coperta spate de la Eseu.
Asadar, tot intr-o tara lipsita de nume si cu personaje care nu raspund vreunul apelativ, moartea isi ia o vacanta neanuntata, lasand populatia sa se descurce cu consecintele nemuririi. Suna similar cu epidemia de orbire? Ei bine, pe la jumatate, povestea are o intorsatura, iar personajul central al actiunii devine moartea personificata, care isi revine in drepturi si porneste o noua politica, aceea de a instiinta persoanele care urmeaza sa treaca in nefiinta cu o saptamana inainte, prin intermediul unei scrisori violete.

Ba la un moment dat, moartea ia forma unei femei tinere pentru a putea observa si lua legatura cu unul dintre personaje (ocazie cu care face o plimbare in vazul lumii prin oras).

Iata ca am ajuns la intrebare, si anume unde intalnim moartea personificata in cultura?

Continue reading “Fictional Death”

The merry fuckin tag

Oh yes… E o leapsa. Ascundeti-va copiii si inchideti-va in camara, pentru ca suna foarte promitatoare (cu intrebari epice).

Ahem…sa vedem ce zice aici..tralala…reguli..nu stiu ce….
Regula nr. 1 : Cei carora li s-a pasat leapsa trebuie sa-si scrie raspunsurile pe blog si pot inlocui orice intrebare care nu le place cu una formulata de ei.

Regula nr. 2….m-am plictisit deja de regulile astea. Sarim peste. Sa trecem direct la…err…leapsa.

Continue reading “The merry fuckin tag”

Things i hated today – part I

Situatie 1:
Sa zicem ca te urci in metrou la o ora rezonabila a diminetii. A trecut fluxul de nebuni de la ora 7 si de la ora 8 si ceva, vagoanele nu sunt tocmai pline, dar nici goale si ai destul loc sa te plimbi de la un capat la altul daca ai chef. Te pozitionezi undeva in apropierea unei usi, te tii de bara, eventual citesti o reclama de pe peretele vagonului sau admiri harta Metrorex care apare mai peste tot. Asadar, esti cu spatele la culoarul de trecere (pentru ca te tii de bara), insa te gandesti ca ai destul loc in spatele tau sa treaca si un rinocer beat fara sa te atinga.
Asta pana in momentul in care simti un obiect (plasa de cumparaturi cu cartofi in ea, geanta, umbrela, carucior, geanta de voiaj etc) trimis cu precizie si forta in una din partile strategice ale piciorului tau (tendonul lui ahile, incheietura genunchiului). Te intorci sa vezi ce naiba s-a intamplat de te-a nimerit din plin (s-a umplut dintr-o data vagonul, a luat foc), doar ca sa vezi cum trece pe langa tine baba ratb.

Baba ratb (prescurtare pentru baba din transportul in comun): se intalneste in regiunile aglomerate ale transportului in comun (denumirea ratb se poate folosi si la alte mijloace, precum metroul). De obicei este mica de inaltime si usor cocosata, are in cap o basma care inlesneste vederea periferica, poarta de obicei intr-o mana o geanta masiva sau o plasa de cumparaturi (uneori pe amandoua), iar in cealalta o carticica cu Invataturile Preacuviosului Teolog Teodosie Teofil Ipsilant Omega – cu sectiune bonus de rugaciuni cantate. Baba ratb nu se va da la o parte, nu va privi atent in jur si in general va reactiona cu ostilitate la orice remarca adresata in timpul deplasarii mijlocului de transport. Sa aveti o zi buna!

Situatie 2:
Adresata iubitorilor de caini.
Oameni buni, vreau sa inteleg si eu scopul unei lese retractabile. Stiti voi la ce ma refer. O legi de zgarda cainelui, tii de maner, apesi un butonas si cainele poate sa o ia aiurea in ce directie vrea, atat cat ii permite firul lesei – si nu e o lesa adevarata, ci este doar un fir nenorocit (retineti detaliul, o sa revenim la idee). Din putinul pe care il stiu despre dresaj, pot sa spun sigur ca un caine intr-o astfel de ‘lesa’ nu poate fi dresat. Oamenii care fac lucrul asta, folosesc o lesa normala de lungime L=2 metri, confectionata din piele, sintetice si asa mai departe, care are scopul de a tine cainele langa tine pentru a putea fi controlat prin miscarile corpului dresorului. Cainele face o prostie, nicio problema, il tragi usor dar ferm de lesa, ii spui nu. Cainele invata.

Revenind la lesa cu firul incorporat. Cand lasi cainele ala sa o ia razna in ce directie vrea (nu stiu ce lungime au chestiile astea…5 metri, 10 metri, 15… nu prea ma intereseaza), pe langa faptul ca nu este langa tine (si deci nu ai un control exact asupra lui – presupunem ca nu este un caine dresat cu adevarat, altfel nu purta lesa), firul ala nenorocit poate sa puna probleme si altor oameni care nu au nicio vina!

Azi am dat o tura prin parc cu bicicleta. Dupa cum stiti, sambata noapte s-a trecut la ora de iarna, asa ca pe la ora cinci jumate – sase, este bezna. Motiv pentru care ma si indreptam catre iesirea din parc (am un far la bicicleta, dar nu ajuta chiar asa de mult). Ajung pe o alee mai prost luminata, dau sa trec pe langa doua batranici pe partea lor dreapta. Cea din stanga avea un catel langa ea, cea din dreapta avea un pechinez amarat care se plimba cu nasul in pamant pe marginea din dreapta a aleii, pe care il vazusem cu coada ochiului. Abia am apucat sa franez si sa opresc cat sa nu-i agat firul nenorocit care lega gatul cainelui de lesa babei. Pe intunericul ala era imposibil de vazut (il vazusem abia dupa ce am oprit). Evident, baba inlemnise, mai ales cand i-am spus ca era sa-i iau catelul la plimbare.
What’s there left to say…

Alin

The Pine-Scented Gang

Asa le sugerez baietilor de la Hollywood sa redenumeasca filmul asta, in caz ca se decid sa-i faca un remake. Sa sune cat mai artificial, cum e toata industria de la Hollywood. Dar nu vorbim despre asta acum, ci despre

Lavender Hill Mob (1951)


Avem aici un film scurt (1 ora si 17′) cu o premisa simpla (un functionar care planuieste sa fure masina de transport a bancii pentru care lucreaza) si sa nu uitam, un film vechi. Atunci de ce v-ati uita la el? Personal nu imi pasa daca va uitati sau nu (prea ocupati cu marile aparitii din ultima vreme presupun), dar ca sa dau totusi un raspuns la intrebare, este foarte simplu: Alec Guinness.

Probabil ca unii dintre voi va intrebati deja daca nu e cumva mosul ala care a jucat in filmele alea vechi cu Star Wars (pentru cei care va intrebati asta, am trei titluri pentru voi: Bridge on the River Kwai, Lawrence of Arabia si Dr Zhivago, you bastards!)
Dupa cum spuneam, filmul este o simpla comedie despre niste oameni care fura un camion cu aur si incearca sa-l transporte in Franta sub forma unor mici Turnuri Eiffel (aurul, nu camionul). Tocmai de aceea sunt momente in care Guinness pare prea bun pentru asa ceva. De fapt ar fi trebuit sa joace pe James Bond sau ceva de genul asta.

Structurat pe trei ‘segmente’ ca un flashback al povestii lui Holland (Guinness), filmul se desfasoara cam asa: intai planurile facute de Holland, functionarul bancar si Pendlebury (Stanley Holloway), un mic artist, scena sumarizata potrivit prin exclamatia lui Pendlebury ‘Thank God Holland, we are both honest men’. In a doua si a treia parte avem furtul propriu zis si punerea in aplicare a planului de mutare a aurului in Franta, cu problemele aferente.

De remarcat aici sunt scenele premergatoare, cand Holland si Pendlebury isi gasesc (ca sa zicem asa) doi hoti profesionisti ca ajutoare. La fel de amuzanta este si scena dinspre final cand cei doi sunt urmariti de echipajele de politie de la expozitie. A da, si am mentionat ca Audrey Hepburn apare in film?
Este unul din primele sale roluri, avand atunci doar 22 de ani si inca doi ani pana la Roman Holiday.

Ce-i drept, filmul are si cateva momente mai putin bune – Stanley Holloway iti da uneori senzatia ca se straduieste prea mult sa ramana in pielea personajului sau, iar una sau doua scene de umor ar putea parea invechite.
Am spus ceva despre final? Bine, pentru asta trebuie sa-l vedeti si singuri.

Pentru incheiere, scena in care apare Audrey…puteam sa o sar cu totul pentru cei care doreau sa o descopere singuri, dar o pun aici, pentru ca pot.

Alin (The Rosewood Hill Bastard)