The Best Years of our Lives

Vorbim despre un film aparut dupa razboi, un film care transmite multe prin scenele sale, un film care ne arata o parte din suferintele pe care le provoaca razboiul in general, chiar si la mii de kilometri distanta, dupa ce s-a sfarsit.

The Best Years of our Lives debuteaza cu imaginea a trei barbati care iau acelasi avion pentru a se intoarce acasa: un sergent de infanterie, un militar din fortele navale si un comandant din fortele aeriene. Toti trei asteapta cu emotie si cu teama momentul cand vor intra pe usa la casele lor si vor fi primiti de cei dragi, fiindca fiecare isi are de purtat propria drama: Homer si-a pierdut mainile in razboi, Al se teme ca nu isi va mai recunoaste familia la intoarcere, iar Fred nu stie ce la ce sa se astepte, din moment ce se insurase la putina vreme inainte de a pleca pe front.

Cu totii am vazut filme de razboi si filme despre suferintele provocate de razboi, insa de putine ori vedem realitatea postbelica atat de sincer prezentata. O vedem in tensiunea umerilor lui Homer, atunci cand calca pentru prima oara pe iarba din fata casei si isi tine rasuflarea pana cand este intampinat de familie, in ochii lui Al, care se teme sa-si cunoasca din nou familia, in cadrul in care Fred se urca in bombardierul dezafectat si isi aminteste de razboi. Atentia regizorului pentru detalii este incredibila, de la trairile interioare ale personajelor pana la atentia acordata fiecarui cadru.

Prestatiile actorilor mi s-au parut lipsite de cusur. Homer pare de la inceput cel mai puternic lovit de soarta, lipsit de maini, privit cu neincredere sau mila de toti cei din jur, insa iubit de catre logodnica sa. Al reprezinta omul intre doua varste, care este nevoit sa se acomodeze cu schimbarea, atat a lumii din jur, cat si a familiei sale. Milly (interpretata de Myrna Loy) este centrul acelei familii, si persoana prin care aceasta a ramas unita. Poate cea mai profunda drama este cea prin care trece Fred. Cel mai inalt rang dintre cei trei, decorat in timpul razboiului pentru curaj si pricepere, Fred se trezeste intr-o lume care nu mai are nevoie de el, care nu apreciaza abilitatile sale din timpul luptelor, si o nevasta care nu il cunoaste si care asteapta cu totul altceva de la el.  In cele din urma, Fred ajunge sa se plimbe intr-un centru de dezafectare al avioanelor de lupta, unde isi gaseste destinul legat de cel al bombardierelor: omul si masina sa de lupta asteapta sa fie retrasi fortat din activitate, insa destinele lor nu se sfarsesc aici.

Povestile celor trei veterani sunt legate inca din momentul in care au luptat in aceeasi batalie fara sa stie unul de celalalt, pana in scena din final,  la nunta lui Homer. Ramanem insa cu acea senzatie de autenticitate intre personaje, cu impresia ca relatiile dintre ele sunt cat se poate de naturale. De aceea cadrul de la final nu il prezinta pe Homer in centru, ci mai degraba pe Fred, singurul care mai trebuie sa isi gaseasca un loc in viitor.

Alin

Advertisements

Kiss my Shadow

Laura este un film sofisticat, si nu ma refer doar la personaje si la schimburile de replici dintre ele. Ca si film noir capteaza bine mare parte din elementele genului, povestea este metodic dezvoltata, desi intorsatura de situatii de la jumatate este oarecum previzibila. Laura este un gen diferit de femme fatale fata de filmele obisnuite cu detectivi, fiindca nu da in niciun moment impresia ca incearca sa seduca si ca totul ii vine in mod natural. Detectivul este genul tacut care observa totul in timp ce pare ca nu da atentie la nimic, iar Waldo este cumva in antiteza in postura aristocratului versat.

Atunci de ce mi s-a parut finalul in neconcordanta cu restul filmului?
Poate ca Waldo ar fi fost cel mai interesant personaj din scena daca finalul ar fi fost diferit. Cadrele finale prezinta un Waldo cu o pusca in mana si o privire dementa care nu au nicio legatura cu personajul de pana atunci si care probabil s-ar fi potrivit mai bine intr-un film in care sunt impuscati adolescenti americani printr-o padure.

Tot la filme punctez si Kind Hearts and Coronets, cu un Alec Guinness mult peste ceea ce vedem in ziua de azi cand un actor interpreteaza mai multe roluri, si anume: The Duke / The Banker / The Parson / The General / The Admiral / Young Ascoyne / Young Henry / Lady Agatha, sau pe scurt, The D’Ascoyne Family (asa cum putem vedea in intro credits).

Kind Hearts and Coronets este genul de film pe care mi-l doresc sa nu fie refacut niciodata datorita farmecului personajelor si a povestii, farmec ce nu ar putea fi recreat in ziua de azi (si nici nu ar trebui incercat).

La final: random picture of the day.

Alin

Another tag

Am primit un tag de la Ameer acum vreo doua saptamani, insa mi-a fost greu sa ma apuc sa-l scriu(i’m sorry), pentru ca momentan mi-e greu sa gasesc suficiente lucruri pentru a-l completa. O sa-mi dau silinta, totusi.

Deci,

Rules:

1. Link back to the person who tagged you
2. Post these rules on your blog
3. Share 6 things that put a smile on your face
4. Pass the tag along six other fabulous blogs
5. Let the tagged people know by leaving a comment on their blogs

Lets see…

1. Stack of books.

2. My cat.

3. Defending yourself.

4. Wanted. Bad, but funny.

5. This thing (until i can figure out how you would use it).

6. Hollywood. No wait, that’s for the sad list.

Err…acum ar trebui sa “Pass the tag along six other fabulous blogs”. Nu citesc asa multe bloguri, deci o sa o rog pe Ana sa preia tag-ul, si pe cine a mai citit postul asta si doreste sa scrie.

Alin