Aldous on writing

“Ce distanta ca de la cer la pamant intre impresie si expresie. Ironia soartei face sa avem sentimente shakespeariene si (daca nu avem sansa de unu la un miliard de-a fi, intamplator, chiar Shakespeare) sa discutam despre ele ca niste vanzatori de automobile, ca niste adolescenti sau ca niste profesori de colegiu. Practicam o alchimie pe dos – atingem aurul si-l transformam in plumb; atingem versurile pure ale experientei si acestea se transforma in echivalentele verbale ale aiurelii si ale bazaconiei.”

(Aldous Huxley – Geniul si zeita)

Cateva titluri (part 2)

Delirul Laurei Restrepo este inca una din acele cartulii pe care le-am luat la nimereala de pe raft in speranta ca o sa dau peste ceva interesant. Cand am inceput-o insa, stilul aproape ca m-a dat gata – nu exista aliniate sau dialog, este teribil de concentrat, si poate cel mai rau, autoarea trece de la persoana a III-a la persoana I (si invers) intr-o veselie, uneori in cadrul aceleiasi fraze. Din fericire am reusit sa trec de primele 50 de pagini si m-am obisnuit cat de cat cu stilul si cu trecerile de la un personaj la altul, iar in cele din urma povestea in sine nu este tocmai rea. Un profesor se intoarce dintr-o calatorie si isi gaseste nevasta cu mintile pierdute, iar tipul incearca sa inteleaga cum a ajuns in acel stadiu si cum sa o aduca inapoi la realitate.
De fapt mi-au placut mai mult celelalte fire narative, ale lui Portulinus, bunicul Agustinei, sau cel al parintilor Agustinei – cred ca s-ar fi descurcat mult mai bine daca ar fi construit romanul sub forma unei cronici de familie, decat in jurul nebuniei lipsite de sens a Agustinei.

Continue reading “Cateva titluri (part 2)”

Cateva titluri (part 1)

Aparent nu am nimic mai bun de facut in afara de citit, asa ca vreau sa scriu cateva cuvinte despre cartile din ultima vreme (pentru cine o fi interesat).

Julio Cortazar – Bestiar

In primul rand, astia de la Polirom sunt niste bulangii – majoritatea povestirilor din Bestiario au aparut si in alt volum de povestiri publicat de ei anterior (Idolul cicladelor sau Manuscris gasit intr-un buzunar…), fara sa spuna ca de fapt ele fac parte din aceasta carte. Imi face placere sa il recitesc pe Cortazar, astfel incat nu m-a deranjat acest detaliu, dar simteam nevoia sa il precizez totusi.

Bestiar este primul volum publicat de Cortazar (1951), iar temele prozei despre care vorbeam in Armele Secrete sunt similare si aici. Mai mult de atat, in Bestiar vedem deja un autor in deplina maturitate artistica – povestirile lui nu sunt incercari de proza cum se mai intampla cu alti scriitori. Cortazar imi aminteste de ceea ce spunea cineva despre muzica celor de la The Smiths: omul asta nu a scris niciodata vreo prostie sau ceva slab.

De exemplu, in Casa Ocupata sau in Omnibuz naratiunea este extrem de simpla si totusi reuseste sa-ti dea un fior pe sira spinarii atunci cand citesti aceste povestiri; in altele vedem elemente ciudate sau intunecate. Cea mai buna povestire (in opinia mea) este cea intitulata Cea de departe – similara tematic cu o alta povestire, Noaptea, întins pe spate – pe care o puteti citi aici.

Continue reading “Cateva titluri (part 1)”

Palatul Viselor

Ismail Kadare este un autor despre care am auzit destule lucruri de bine (nu doar “e tipul ala din Albania care scrie“). Imi este greu totusi sa incadrez Palatul Viselor intr-un singur gen – are atat elemente de realism magic (un Palat in care lucratorii interpreteaza visele), cat si elementele unei distopii despre un stat totalitar (acestia monitorizeaza visele unui imperiu in cautarea celor premonitorii care au legatura cu statul). Este deasemenea un roman despre luptele de putere dintr-un stat.

Palatul Viselor s-a nascut din necesitatea autorului de a creea un Iad (dupa cum spune el pe coperta). Intr-adevar, structura interioara a Palatului aduce cu ceva din Teatrul Magic al lui Hesse (din Lupul de Stepa), insa Iadul imbraca forma unui vis (sau cosmar) pe care il traieste personajul principal. Spre deosebire de proza lui Cortazar de exemplu, aici protagonistul (Mark-Alem) se afla deja trecut intr-o alta realitate in timp ce paseste pentru prima oara in curtea Tabir Saray-ului, ba chiar in doua randuri are impresia ca vede elemente din lumea reala ‘privindu-l’ cu ironie (scrisoarea de recomandare care arde intr-o soba).
Continue reading “Palatul Viselor”

Moartea lenta a Lucianei B.

Nu auzisem niciodata de Guillermo Martinez, asa ca am luat aceasta carte de pe raft mai mult sau mai putin la nimereala, fara sa stiu la ce sa ma astept (da, toate sunt extraordinare in textele de pe coperta).

Firul narativ e destul de simplu – povestea este vazuta din perspectiva unui scriitor argentinian de succes oarecum moderat, care primeste intr-o zi un telefon de la respectiva Luciana B., o tanara pe care o cunoscuse cu zece ani in urma. Scriitorul avusese un accident (mana rupta), asa ca a primit sfatul de a-si termina romanul la timp cu ajutorul unei fete, careia sa ii dicteze textul. Fata (Luciana B. – o studenta de 20 de ani) lucra deasemenea pentru Kloster, un scriitor mult mai apreciat decat naratorul povestirii.

Kloster era un fel de rock&roll writing superstar in Argentina, sau asa ceva, un individ ascuns care se arunca atat de adanc in febra scrisului, incat nimeni nu stia daca exista in realitate, dar care avea succes dupa succes cu ceea ce publica. Trebuie mentionat totusi ca acest Kloster scria in general romane politiste si ca era plecat din oras, ceea ce ii dadea Lucianei posibilitatea de a lucra cu naratorul nostru.
Continue reading “Moartea lenta a Lucianei B.”

Everything is Illuminated

Autor: Jonathan Safran Foer

Avem una bucata roman necitit de multa vreme, nu din cauza parerilor impartite in legatura cu el, ci din cauza jumatatii de film pe care am vazut-o intr-o zi la HBO (pana cand m-am plictisit de tot). Film care ma punea in situatia de a aprecia calitatile actoricesti (inexistente) ale lui Elijah Wood in timp ce calatorea prin Ucraina intr-un Trabant in cautarea femeii care i-a salvat bunicul de nazisti. Daca adaugam si limbajul obositor al ghidului sau (Alex), deja incep sa-mi aduc aminte cat de rau m-am plictisit in acea jumatate de ora.

Daca privesc retrospectiv, cred ca puteam sa fac ceva mai productiv cu acel timp – sa dorm de exemplu, dar in realitate ma simteam prea naufragiat in fata televizorului ca sa il inchid.

Din moment ce luna asta nu am nimic mai interesant de facut (n-am unde sa calatoresc, iar setul doi de restante incepe prin august), am zis ca e cazul sa recuperez timpul pierdut citind mai mult decat am facut-o pana acum in acest an calendaristic minunat. Asa ca am pus intr-un final mana pe cartea lui Jonathan Safran Foer (si am si deschis-o), incercand sa nu-mi amintesc de subiectul din film.

Continue reading “Everything is Illuminated”