Palatul Viselor

Ismail Kadare este un autor despre care am auzit destule lucruri de bine (nu doar “e tipul ala din Albania care scrie“). Imi este greu totusi sa incadrez Palatul Viselor intr-un singur gen – are atat elemente de realism magic (un Palat in care lucratorii interpreteaza visele), cat si elementele unei distopii despre un stat totalitar (acestia monitorizeaza visele unui imperiu in cautarea celor premonitorii care au legatura cu statul). Este deasemenea un roman despre luptele de putere dintr-un stat.

Palatul Viselor s-a nascut din necesitatea autorului de a creea un Iad (dupa cum spune el pe coperta). Intr-adevar, structura interioara a Palatului aduce cu ceva din Teatrul Magic al lui Hesse (din Lupul de Stepa), insa Iadul imbraca forma unui vis (sau cosmar) pe care il traieste personajul principal. Spre deosebire de proza lui Cortazar de exemplu, aici protagonistul (Mark-Alem) se afla deja trecut intr-o alta realitate in timp ce paseste pentru prima oara in curtea Tabir Saray-ului, ba chiar in doua randuri are impresia ca vede elemente din lumea reala ‘privindu-l’ cu ironie (scrisoarea de recomandare care arde intr-o soba).

In realitate Mark-Alem nu se poate adapta in niciuna dintre lumi – desi este angajat la Tabir Saray (ba chiar in functii foarte bune pentru cineva nou), il vedem de fiecare data nelamurit, temator sau plictisit de ceea ce face. Cand se intoarce insa in ‘lumea reala’, Mark o vede pe aceasta stearsa, iar persoanele din jur i se par plictisitoare. Mark-Alem are insa de trecut prin doua iaduri: unul interior dar si unul public – fiind un membru al familiei Quiprilii, care are un rol important in structurile imperiului.

Asadar Kadare reuseste sa lege elementele fantastice de o baza istorica – statul Albanez a fost sub dominatie Otomana pana in 1912, iar familia Quiprilii (sau Köprülü) a dat imperiului mai multi viziri si generali de-a lungul istoriei. Romanul lui Kadare mi-a dat ocazia sa aflu cate ceva si despre Albania de azi – spre exemplu, habar n-aveam ca religia majoritara este cea musulmana, iar bisericile ortodoxe au un puternic stil bizantin, asa cum se poate vedea aici.

Palatul Viselor are premisele unui roman magic, insa totusi nu reuseste sa mearga pana la capat. Imaginea Saray-ului este bine creata (multi spun ca e in stil kafkian, eu sunt de parere ca e la moda sa compari toate romanele de genul asta cu Kafka), insa nu stim niciodata daca este obligatoriu sau nu ca oamenii sa trimita visele la Palat.

Iadul personal al lui Mark-Alem de la Palat nu este deloc convingator – isi considera slujba de-a dreptul infernala, insa activitatea lui consta in a citi visele si a le selectiona, apoi ulterior de a le interpreta pe baza unor reguli (legaturile dintre simboluri). Deasemenea, deciziile sale sunt cel putin slabe,  dar munca pe care o depune nu pare in niciun moment infernala.

De fapt Mark-Alem este un personaj prea bidimensional pentru povestea pe care o avem in fata (si cu singuranta elementul care o trage cel mai mult in jos). Este pierdut intr-o mare de confuzie, nu are nicio idee concreta despre ceea ce face si isi considera munca infernala. Mark a ajuns sa lucreze acolo prin nepotisme, avanseaza din acelasi motiv, si asta e cam tot ceea ce putem spune despre el.

Romanul insa este unul care mi-a placut, prin atmosfera creata si stilul fluent, desi cred ca putea face mult mai multe cu ideea unui palat al viselor.

Alin zice…

Poveste: 4/5
Structura: 3/5
Stil: 4/5
Limbaj: 4/5
Total: 15/20

-Cititi mai multe despre Palatul Viselor pe blogul lui Ameer, sau despre o alta semnata de Kadare (Umbra) pe blogul Anei.

Alin

Advertisements

8 thoughts on “Palatul Viselor”

  1. Am ramas cu o senzatie de … “neslefuit”, desi m-a atras foarte puternic subiectul cartii. Ca sa nu mai spun ca Tabir Saray are o rezonanta foarte faina. Mi s-a parut ca a fost genul de roman-idee-stare, mai putin elaborat, si ca Ismail Kadare nu a scos tot ce se putea din poveste. De fapt, recunosc ca partea care mi s-a intiparit cel mai puternic in minte a fost prima intalnire oficiala cu unul dintre functionarii inalti (nu mai tin minte…) ai Palatului, cand i s-a explicat lui Mark-Alem care-i ratiunea de-a fi a palatului si ce se intampla acolo. Deja ma pregateam pentru ceva grandios… Analiza visului a fost interesanta dar cam subtirica.
    Da, personajul principal e slab conturat.
    (ai dreptate la faza cu Kafka)

    Cu toate astea, e una din cartile pe care le recomand, pentru ca nemultumirile mele tin mai degraba de dorinta mea personala ca povestea sa fi fost exploatata mai bine. In rest, o carte buna.

    (faina prezentarea + sistemul de cotare!)

  2. 🙂 asa e, si eu o recomand desi as fi vrut ca unele chestii sa fie scrise altfel

    (analiza visului mi s-a parut prea previzibila pentru a mai fi mentionata :P)

  3. Mai am 30 pagini din carte si ma gandeam ca ce buna de recenzat e asta. Uite ca mi-ai luat-o inainte. Recenzia nu o citesc decat dupa ce o termin totusi, sa nu ma influenteze prea mult!

  4. Asa, am terminat si cartea si am si revenit in lumea civilizata :)) Pe post de intro: numai mie imi venea sa-l bat pe Mark-Alem??

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s