Cateva titluri (part 1)

Aparent nu am nimic mai bun de facut in afara de citit, asa ca vreau sa scriu cateva cuvinte despre cartile din ultima vreme (pentru cine o fi interesat).

Julio Cortazar – Bestiar

In primul rand, astia de la Polirom sunt niste bulangii – majoritatea povestirilor din Bestiario au aparut si in alt volum de povestiri publicat de ei anterior (Idolul cicladelor sau Manuscris gasit intr-un buzunar…), fara sa spuna ca de fapt ele fac parte din aceasta carte. Imi face placere sa il recitesc pe Cortazar, astfel incat nu m-a deranjat acest detaliu, dar simteam nevoia sa il precizez totusi.

Bestiar este primul volum publicat de Cortazar (1951), iar temele prozei despre care vorbeam in Armele Secrete sunt similare si aici. Mai mult de atat, in Bestiar vedem deja un autor in deplina maturitate artistica – povestirile lui nu sunt incercari de proza cum se mai intampla cu alti scriitori. Cortazar imi aminteste de ceea ce spunea cineva despre muzica celor de la The Smiths: omul asta nu a scris niciodata vreo prostie sau ceva slab.

De exemplu, in Casa Ocupata sau in Omnibuz naratiunea este extrem de simpla si totusi reuseste sa-ti dea un fior pe sira spinarii atunci cand citesti aceste povestiri; in altele vedem elemente ciudate sau intunecate. Cea mai buna povestire (in opinia mea) este cea intitulata Cea de departe – similara tematic cu o alta povestire, Noaptea, întins pe spate – pe care o puteti citi aici.

Cu toate acestea, unui cititor care nu s-a intalnit cu proza lui Cortazar i-as recomanda mai degraba volumul Armele Secrete. Bestiar este o colectie extrem de buna, insa cred ca este mai bine inteleasa de cei care l-au mai citit si ii cunosc temele si ideile.

Arturo Perez-Reverte – Husarul

A reprezentat prima mea intalnire cu scriitorul spaniol (si e totodata romanul de debut al acestuia). Mai am doua carti de el pe raft – Maestrul de scrima si Harta sferica, iar Husarul, desi nu este un roman special in vreun fel, ma face curios sa il citesc in continuare pe acest Reverte.
Despre Reverte nu stiu ce sa zic – initial am citit ca a refuzat sa i se traduca lucrarile in alte limbi in afara de franceza – ceea ce mi s-a parut putin ciudat, adica cine nu ar vrea sa aiba vanzari in mai multe tari si asa mai departe.

Referitor la carte – se vede ca pe vremea cand a scris-o, Reverte nu planuia sa se dedice acestei activitati – este povestea arhicunoscuta a tanarului militar care are impresia ca razboiul inseamna glorie si alte prostii de genul asta, numai pentru a afla crudul adevar spus pe campul de lupta. Autorul a plasat actiunea pe vremea razboaielor lui Napoleon, si un detaliu interesat mi s-a parut acela ca a ales punctul de vedere al unui husar francez care invadeaza Spania.

Poate cea mai buna parte a acestei carti o reprezinta structura – prin titlurile capitolelor si cum a incercat autorul sa gradeze tensiunea pe fundal pana la “explozia” din timpul luptei propriu-zise (desi cred ca totusi nu i-a iesit asa cum si-ar fi dorit).

Terry Pratchett – Interesting Times

Este a….errr…11-a (cred) incursiune pe care am facut-o in Discworld-ul lui Pratchett. Volumul de fata face parte din seria referitoare la vrajitorul Rincewind si mi s-a parut, alaturi de Sourcery, cea mai amuzanta din aceasta serie.

Sincer sa fiu, nu prea imi place sa povestesc cartile lui Pratchett – ele trebuiesc citite pur si simplu, insa am ajuns la concluzia ca umorul ii este mai reusit atunci cand nu se straduieste sa realizeze o intriga prea complexa – cu cat este mai simpla, cu atat reuseste sa fie mai amuzant (iar Cohen the Barbarian si cu Silver Horde sunt teribil de amuzanti aici).

Alin

(Despre alte carti in posturi ulterioare, nu vreau sa ma lungesc prea mult acum.)

4 thoughts on “Cateva titluri (part 1)”

  1. Si eu am aceeasi senzatie in legatura cu Pratchett – nu prea poate fi povestit, you have to experience it first hand😀 Iar Interesting Times este one of my favorites (din cele..5 cred, so far🙂 )

  2. Da, si Mort, mai ales prima parte, absolutely brilliant. Sfarsitul…well…parca nu se potrivea. Putin melodramatic, I would say😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s