Cateva titluri (part 2)

Delirul Laurei Restrepo este inca una din acele cartulii pe care le-am luat la nimereala de pe raft in speranta ca o sa dau peste ceva interesant. Cand am inceput-o insa, stilul aproape ca m-a dat gata – nu exista aliniate sau dialog, este teribil de concentrat, si poate cel mai rau, autoarea trece de la persoana a III-a la persoana I (si invers) intr-o veselie, uneori in cadrul aceleiasi fraze. Din fericire am reusit sa trec de primele 50 de pagini si m-am obisnuit cat de cat cu stilul si cu trecerile de la un personaj la altul, iar in cele din urma povestea in sine nu este tocmai rea. Un profesor se intoarce dintr-o calatorie si isi gaseste nevasta cu mintile pierdute, iar tipul incearca sa inteleaga cum a ajuns in acel stadiu si cum sa o aduca inapoi la realitate.
De fapt mi-au placut mai mult celelalte fire narative, ale lui Portulinus, bunicul Agustinei, sau cel al parintilor Agustinei – cred ca s-ar fi descurcat mult mai bine daca ar fi construit romanul sub forma unei cronici de familie, decat in jurul nebuniei lipsite de sens a Agustinei.

Dupa ce am citit Palatul Viselor am zis ca vreau sa vad si ce altceva a mai scris Kadare, asa ca am luat carticica asta, desi nu ma asteptam sincer la cine stie ce (de fapt as vrea sa fac rost de Generalul armatei moarte).
Anul Negru este o nuvela de inspiratie istorica, legata evident de razboiul de independenta al Albaniei. Nu are insa personaje memorabile sau o actiune captivanta, desi are cateva momente bune – spre exemplu istoricul baclavalei drept cadou diplomatic.

Volumul de la Polirom mai are o povestire intitulata Concurs de frumusete masculina la Stancile Blestemate. Dupa cum sugereaza titlul, este o povestire cu tente usor homosexuale despre niste barbati care se strang in acelasi loc pentru a fi votati de un juriu secret drept cei mai frumosi din tinut, regiune, sat, etc. De fapt, cel mai frumos, intrucat este un singur castigator. Cam atat. A da, si are loc o crima la final.

Sunt putini scriitori care reusesc sa creeze fara efort personaje care dau acea senzatie de autenticitate, ca ai in fata un personaj cu o istorie, cu personalitate, cu trairi, sperante si asa mai departe – fara ca acestea sa fie puse pe hartie. Onetti reuseste, ba mai mult, interactiunile dintre personaje par cat se poate de autentice. Povestea este simpla (romanul in sine este extrem de scurt), insa aici este mai important ce simte cititorul (si daca aveti volumul de la Nemira, sa nu cumva sa cititi prefata aceea stupida plina de spoilere*).

Din pacate, prima mea intalnire cu Onetti nu a fost atat de multumitoare – citisem Santierul-fantoma, care nu m-a impresionat deloc. Nu numai ca nu se intampla nimic, insa nici personajele nu mi s-au parut memorabile in vreun fel. Poate ca nu am inteles eu romanul asa cum trebuie. In orice caz, Despartirile (sau Los Adioses, in original) reprezinta intr-adevar o lucrare foarte buna.

* Prefata este stupida pentru ca nu trebuia sa fie acolo, ci la sfarsit, ergo postfata. De fapt ce scrie acolo e destul de interesant, pana dai de spoilere.

Despre Onetti puteti citi si pe blogul Anei.

Alin

2 thoughts on “Cateva titluri (part 2)”

  1. Aseara am terminat Laura Restrepo – vreau sa scriu ceva mai mult despre carte, asa am si ajuns la articolul asta de la tine – si vad ca nu sunt singura pe care nu a incantat-o alternanta persoana 1/3. Ia Despartiri am citit-o acum 2 sapt, ma bucur doar ca am dat 5 lei pe carte, desi parca si asta e prea mult. Ai sa mai citesti altceva de Onetti? Ca nici eu nu il cunosteam pana acum si nici nu imi vine sa-l mai cunosc…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s