Quickies: Huxley + Sienkiewicz

Doi dintre autorii pe care i-am citit saptamanile astea. Nu ma apuc sa fac recenzii sau analize pe subiect, insa am vrut sa scriu cateva cuvinte despre fiecare dupa ce le-am terminat.

Brave New World – Aldous Huxley

Cand e vorba de distopii cea mai cunoscuta ramane poate 1984 a lui Orwell. Personal nu am citit cartea lui Orwell, am vazut filmul, a fost suficient. Viziunea lui Huxley pe subiect este insa una mult mai realizabila decat ideea unui stat totalitar. Ideea de control a maselor prin implinirea nevoilor si dorintelor individului pana la punctul in care isi pierde cu totul individualitatea este o chestie care se intampla deja, prin metode ceva mai putin agresive decat in roman.

Ca analiza sociala a unui potential viitor, cartea lui Huxley se incadreaza (probabil) in topul distopiilor scrise vreodata, insa personajele si povestea din jurul lor lasa de dorit. E clar faptul ca Huxley se foloseste de acestia doar pentru a trece prin lumea pe care si-a imaginat-o. Mult mai interesant din perspectiva naratiunii este romanul Noi, scris de Evgheni Zamiatin – despre care s-a speculat ca ar fi fost o sursa de inspiratie pentru Huxley (care insa a negat ca ar fi citit-o).

Quo Vadis – Henryk Sienkiewicz

Imi plac romanele de inspiratie istorica si cred ca m-a fascinat dintotdeauna istoria antica. Nu am citit insa atat de multe romane de acest gen, majoritatea scriitorilor de azi care ataca acest subiect fiind in general comerciali si atat. Cu Sienkiewicz e insa alta poveste. Romanul, publicat in 1895, m-a impresionat prin modul in care a recreat lumea Romei antice. E drept, are scaparile sale, unii istorici nu sunt de acord cu sursele care l-au pus pe Nero in lumina unui tiran, insa pana la urma Quo Vadis este o opera de fictiune.

Deci puncte in plus pentru viziunea autorului asupra lumii antice (mi-a amintit de Roma – serialul HBO), insa punct in minus la poveste. Istoria de dragoste dintre Marcus Vinicius si Ligia lasa de dorit tocmai din cauza celor doi protagonisti. Lista de sentimente pe care o are Vinicius si modul in care trece de la dorinta, la disperare, la ura, inapoi la dorinta si disperare si intr-un final la dragoste, mi se par greu de inghitit. Romanul lui Sienkiewicz are un mesaj pro-crestin, asa ca isi justifica jocul de tenis pe care il traieste Vinicius cu sentimentele sale ca rezultat al trecerii de la o credinta pagana la cea crestina. De cealalta parte, Ligia este un personaj bidimensional si plictisitor. Singura zvacnire de caracter o are atunci cand se hotaraste sa fuga de Vinicius la inceput.

Din fericire romanul are un personaj interesant in Petronius (personaj istoric – guvernator al Bithiniei). Poreclit ‘arbitrul elegantei’ de la curtea lui Nero, Petronius este genul suficient de inteligent cat sa iasa din orice situatie prin jocuri de cuvinte (ba chiar sa fie mereu intr-o lumina buna), insa destul de ‘comod’ cat sa nu aspire la un post cu adevarat influent. Ruda cu Vinicius, Petronius este un fel de voce a valorilor romane vechi – nu intotdeauna drepte sau adevarate, insa mereu elegante. Dupa cum spune chiar el:

“Pe lume exista multe lucruri frumoase, dar oamenii sunt in marea lor majoritate atat de scarbosi, incat nu merita sa regreti viata.”

Alin

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s