Juan Tigrul si felcerul onoarei sale

Mi se pare trist sa vad aceeasi carte a unui autor aparand in zece editii la zece edituri diferite (ultimul exemplu care imi vine in minte – Trei intr-o barca, de Jerome K. Jerome) in timp ce sunt atati autori cunoscuti peste hotare care nu-si gasesc locul la noi pe rafturi decat prin anticariate – daca ai noroc sa dai de ei.

Un astfel de exemplu il reprezinta Ramón Pérez de Ayala, scriitor de care nu auzisem inainte sa-i fi deschis cartea (editia Editurii Univers, 1980). Am ajuns insa repede la concluzia ca Ayala a fost un fel de Huxley al literaturii spaniole.
Juan Tigrul si Felcerul onoarei sale este un roman al opozitiilor, atat in forma cat si in fond.

In primul rand, structura romanului face trecerea de la un clasicism descriptiv (cateva descrieri comparative care mi-au placut, inca din primele pagini) spre o dispunere experimentala in partea a doua – pe doua coloane a fluxului narativ.

Personajele sunt extrem de interesante, fiind dispuse in opozitie unul fata de altul (Juan Tigrul si Colas sau dona Iluminada si Herminia) sau in opozitie cu sinele – Juan Tigul, care pe de o parte sufera de un complex antifeminin, dar in acelasi timp admira stilul de viata de Donjuan pe care il au altii. De fapt structura opozitiilor se invarte in jurul temei valorilor onoarei familiale, pe care o au cu precadere spaniolii, in raport cu donjuanismul si cum se lasa femeile seduse de unii barbati.

Ideile sunt combatute intr-un dialog aflat oarecum in afara sferelor romanului, intre Juan Tigrul si Colas – nepotul sau, primul afisand un stil agresiv fata de toate femeile, avand o obsesie fata de adulter, in timp ce nepotul are tendinta de a ridica femeile pe un altar si a le adora ca pe un obiect de cult. Dialogul lor se va relua la finalul romanului, cand avem in final ocazia de a vedea evolutia conceptiilor de viata in urma experientelor pe care le traiesc cei doi.

Mi s-a parut interesanta dispunerea pe doua coloane de care am vorbit ceva mai sus – autorul vrea sa arate pas cu pas trairile celor doua personaje – Juan Tigrul si Herminia, atunci cand sunt despartiti. Cititorul nu poate analiza fiecare flux narativ in parte, ci le vede puse fata in fata, iar acestea se dezvolta concomitent pana la punctul culminant, inevitabila reintalnire.

Alin

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s