The House of Sleep

Casa somnului este una din carticelele care au stat ceva vreme acumuland praf pe raftul bibliotecii mele, fara sa-mi dau seama ca printre paginile ei se afla o mica comoara. Nu cred ca exagerez cand spun ca romanul lui Jonathan Coe este o tesatura fascinanta si complicata, poate chiar un pic cam mult pentru binele sau.

Romanul surprinde povestile a patru personaje centrale si doar cateva secundare si totusi ramanem cu impresia unui amalgam de vieti si de trairi interioare, in parte datorita celor doua fluxuri temporale pe care se bazeaza autorul. Din punct de vedere structural, Coe face o treaba grozava, plasand capitolele cu numar impar in anii ’83-’84, cand personajele isi traiesc ultimii ani de studentie, iar pe cele cu numar par cu 12 ani mai tarziu, cand aceste personaje reiau in mod curios si atipic vechile legaturi. Asadar capitolele fluctueaza de la un personaj la altul intr-un trecut si un prezent/viitor care ni se dezvaluie treptat.

Se pare ca autorii ultimelor carti pe care le-am citit urmaresc diverse ritmuri muzicale: Huxley creeaza relatii interdependente in vocile personajelor sale in Punct contrapunct, pe cand Ayala isi structureaza capitolele ca pe o opera simfonica. Jonathan Coe se ridica la acelasi nivel prin stil, trecand de la momente pure de amuzament la situatii sau ganduri de-a dreptul dramatice, structura ce aminteste de contrapunctul muzical.

Firul narativ tinde sa se complice pe sine insusi, raporturile trecut-prezent parand in unele momente artificiale, insa personajele sunt cat se poate de interesante, desi ridicole, si evident, toate legate cumva de problema somnului. Doctorul Dudden trece de la studentul pasionat la personajul obsedat de somn, pe care il vede ca pe o boala; Sarah Tudor – studenta care sufera de narcolepsie si care trece dintr-o relatie dificila catre una cu o alta femeie; Robert – infatuat de tanara Sarah pana la punctul in care ar face absolut orice de dragul ei; si Terry Worth, pasionatul de arta filmului, care devine insomniac cronic si ghinionist de elita.

Cu totii sufera insa de mai multe probleme decat ne dam seama in prima faza, devenind posibil personajele tragice ale unei farse.
Trebuie sa mentionam totusi alaturi de motivul somnului pe cel al nisipului – efemer si miscator. Robert construieste la un moment dat un castel de nisip, ceea ce o determina pe Sarah sa-i dea porecla Omul-nisipurilor: Sandman – cel care picura copiilor nisip in ochi seara, atunci cand sunt somnorosi; in acelasi timp – Sandman, schimbator si efemer intre trecut si prezent.

Alin

Advertisements

2 thoughts on “The House of Sleep”

  1. Inca o chestie foarte misto legata de structura romanului este impartirea capitolelor pe fazele somnului, in sens invers. Adica la final, cand se dezleaga multe mistere si este deznodamantul, ne aflam in somnul REM, in contrast cu inceputul enigmatic si confuz, pus sub semnul treziei. E aici o semnificatie tare interesanta.. pe care eu am legat-o de faptul ca de multe ori in vis constiinta renunta la cenzura si lucrurile ne apar exact asa cum sunt cu adevarat. Dorinte inconstiente, nelinisti, natura adevarata a unor relatii, etc., etc.

    Mi-a placut cartea, clar o lectura palpitanta si inteligenta, insa stiu ca la vremea aia sa aflu mai multe despre psihiatru si Terry (cu care m-am identifica nitelus la pasiunea si realismul cu care intr-o perioada vizionam filmele), si am avut exact aceeasi senzatie ca si tine legata de acel amlgam de vieti, destine intortocheate, desi patru personaje erau cele vizate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s