Ragtime

Cred ca e cazul sa mai postez si altceva in afara de imagini, iar acesta este un subiect pe care ma simt oarecum constrans sa il ating. Il numesc subiect fiindca Ragtime nu mi se pare ca ar putea fi numit roman, asa cum nu as putea sa-l numesc pe Doctorow “scriitor” in baza a ceea ce am citit, iar faptul ca este considerata una din cele mai bune “lucrari” ale sale (pentru care aparent a primit National Book Critics Circle Award for fiction in 1976) nu ma incanta deloc.
Eu as numi cartea asta mai degraba ‘note de studiu istoric amestecate cu imaginatia (vaga) a autorului‘ decat roman, si o sa explic de ce.

In primul rand vreau sa precizez ca nu am pornit cu cine stie ce asteptari la nivel narativ. Stiam, din ce scrie pe spate, ca se vrea sa prezinte aerul de inceput de secol XX in America, impreuna cu o serie de personaje istorice, asa ca ma asteptam sa intru intr-o anume atmosfera. N-am gasit nimic care sa semene vag cu asa ceva, de fapt mi-a placut mai mult atmosfera pe care o creeaza Zola in primele trei pagini din Au bonheur des dames (ce citesc acum) decat intreaga incercare a lui Doctorow.

Cat despre personajele istorice, eu credeam sincer ca vor fi niste personaje episodice, nu protagonisti. De fapt Doctorow a facut cam ce a vrut cu ele, facand-o de exemplu pe Evelyn Nesbit interesata de parerile politice ale Emmei Goldman, sau pe Harry Houdini undeva la limita fabulosului. Mai mult, JP Morgan sau Henry Ford se pare ca au fost niste stalpi ai societatii, interesati doar de buna dezvoltare a acesteia, antisemitismul lui Ford (care a investit sume imense in masina de razboi a lui Hitler si de la care a primit cea mai inalta distinctie acordata simpatizantilor regimului nazist) fiind rezumat intr-o fraza gen ‘nu-mi plac evreii’. Intr-o aparitie episodica, Doctorow il numeste pe Edison omul secolului douazeci (lasand la o parte sutele de patente pe care le-a furat de sub nasul altora). Pe scurt, personajele istorice au mai multa fictiune in ele decat partea narativa, care lipseste, sau acolo unde isi face aparitia, este nespectaculoasa.

Ma surprinde totusi faptul ca autorul nu a reusit sa creeze nici macar un personaj autentic dincolo de cele ‘istorice’. Personajele care apar au nume ca Tata, Mama, Baiatul, Tateh, Fetita, iar singurul care s-ar parea ca ar avea un nume original – Coalhouse Walker, este de fapt inventat de altcineva: The first name of Coalhouse Walker is a literary reference to the German novella Michael Kohlhaas by Heinrich von Kleist. Many events and plot points are drawn from this story. It has been argued that this is an example of plagiarism on Doctorow’s part. (via Wikipedia)

Asadar, note istorice fortate in acelasi ghiveci cu o naratiune nespectaculoasa, fara (prea multa) imaginatie creativa din partea autorului, nu pricep de ce Ragtime s-a bucurat de atat succes. Spuneam la inceput ca ma simt constrans sa vorbesc despre cartea asta, de fapt am vrut sa fac un ‘fair warning’ catre oricine si-ar dori sa o citeasca. Eu nu am simtit atmosfera de inceput de secol XX, jazz, industrializare, etc. dincolo de titlu.

Alin

5 thoughts on “Ragtime”

  1. foarte interesant ceea ce ai scris !
    In afara de faptul ca ai demistificat un autor despre care citisem numai laudativ – E L Doctorow –
    am fost surprinsa citind despre “scheletele” din dulapurile lui Ford si Edison , nu stiam !
    Prin urmare Ar fi rostul sa scrii mai des despre “subiecte” de-astea , vorba ta !🙂

    1. despre Ford sunt multe chestii care nu apar in cartile de istorie. de exemplu, el a fost sponsorizat masiv de catre rockefeller (care monopolizase deja industria petrolului in America si avea nevoie de mari consumatori de petrol/benzina) pentru a-si construi motorul si a-si anihila concurenta. la vremea respectiva se incercau tot felul de variante de motoare – de la aburi la motoare electrice. probabil ca masinile electrice ar fi fost mult mai populare inca de pe atunci, daca nu isi aducea ford ‘contributia’

  2. hmm…mie mi’a placut actually – si am impresia ca m’a prins exact ce nu ti’a placut tie: combinatia de fake history & fictiune; mai ales ca personajele istorice (sau reale, nu stiu daca “istorice” e neaparat un cuvant potrivit) au fost introduse foarte natural.
    Despre proza cred ca ai dreptate cand zici ca e nespectaculoasa – dar mie mi s’a parut in ton cu subiectul. Ce m’a cam dernjat pe alocuri (pentru ca nu imi plac cartile care fac morala) este faptul ca aproape toata povestea lui C.W. e un eseu pe tema ‘why racism is bad’.😀

  3. Eu am citit de Doctorow doar “The Waterworks” si chiar mi-a placut atunci, dar povestea pare destul de diferita de asta… Era vorba de un jurnalist care-si cauta tatal si gasea un sanatoriu misterios… Mi-a placut. Si n-a fost chiar atat de Codu lu’DaVinci style cum pare.

    As citi si Ragtime. Sa compar. (De obicei citesc cel putin doua carti de un autor, ca sa ma edific in legatura cu scriitura lui)

  4. “Eu nu am simtit atmosfera de inceput de secol XX, jazz, industrializare, etc. dincolo de titlu.”

    In afara de faptul ca a trebuit sa ma fortez putin ca sa-mi aduc aminte despre ce era vorba in cartea asta pe care am citit-o de curand- adica acum un an, sentimentul meu a fost acelasi dupa ce am inchis cartea. De fapt, am ramas cu o senzatie de imbarligatura providentiala care insa n-a dus nicaieri. Nu doar ca n-a creat personaje originale, dar cele de care s-a folosit nici ele n-au fost bine construite. Superficial, un pic biografic, un pic fictional, si cam atat. In fine, nu stiam c-a fost asa de apreciata cartea. Mi-a placut ideea cu siluetele din hartie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s