The Ice Storm

Furtuna de gheata este o carte atat de enervanta incat nici nu stiu de unde sa incep. Da, stiu ca data trecuta am scris tot despre o carte care m-a enervat. De fapt am mai citit si chestii interesante intre timp, insa nu pot sa nu scriu despre cele care m-au obosit/deprimat/plictisit (in speranta ca cele 3 persoane care citesc ce zic eu pe aici or sa le evite macar).

Despre Ice Storm stiam ca a fost adaptat intr-un film destul de apreciat de multa lume, din ce am citit pe net. Si cum romanele dupa care s-au facut aceste adaptari sunt de obicei mai interesante, am pornit cu presupunerea ca este o carte buna, sau cel putin interesanta. Nu mi-am dat seama cat de mult m-am inselat. De fapt nici nu mi-am putut inchipui ca am in fata o carte care nu spune mai nimic. Macar stiu ca ca nu ar mai trebui sa am incredere in propria judecata. Ever.

Sigur, daca te uiti pe coperta doi (ceea ce nimeni nu ar trebui sa faca vreodata), marii recenzenti din Sunday Times sau Guardian spun ca este vorba despre viata de familie si ca este “un roman plin de umor negru, superb scris, remarcabil de matur”. Pun pariu ca idiotul care a scris asta nu a citit decat incipitul, si anume:

Asadar, dati-mi voie sa va prezint aceasta comedie despre o familie pe care am cunoscut-o in anii adolescentei.

Sunt convins ca onanistul platit de Sunday Times ca sa scoata pasta prin varful pixului pe o coala de hartie nu a citit chestia asta, fiindca romanul nu are umor negru nicaieri, nu e nimic comedic, poate doar tragic. Iar vocea narativa din incipit dispare cu desavarsire pana la final, cand aflam ca de fapt este unul din protagonisti. Si ce daca? Nici macar nu se oboseste sa explice prea coerent de ce vorbeste despre propria familie ca despre niste cunostinte vagi.

In fine, hai sa intram in detalii cu chestia asta.

Ce mi s-a parut aiurea prin cartulica lui Rick Moody?

1. Totul

In ziua de azi nu e mare filozofie sa scrii carti care sa se vanda. La naiba, nici macar nu trebuie sa fie ceva inteligent pe hartia respectiva.

 

Este totusi necesar sa iti pui niste intrebari dupa ce te-ai pus pe treaba. Spre exemplu:

-Unde vrei sa ajungi cu naratiunea?
-Ce vrei sa transmiti prin ea?
-Daca te axezi pe personaje, ce vor sa spuna ele?
-Ce istorie au personajele?
-Ce le face sa se poarte in felul in care o fac?
-Exista macar un protagonist cu care cititorii se pot identifica?
-Daca nu, atunci macar personajele pot fi intelese de catre cititori?
-Relatiile dintre personaje sunt logice, par naturale?

Sigur, ideile de mai sus nu sunt obligatorii en masse pentru orice tip de roman sau naratiune, insa atat timp cat nu te numesti Victor Hugo, Hermann Hesse, Garcia Marquez, Lev Tolstoy, Aldous Huxley, Jose Saramago, James Joyce, Jean-Paul Sartre sau ceva de genul asta, ar fi o idee buna sa mergi pe o structura normala si sa stii ce vrei sa transmiti. Ceea ce ar fi o idee buna daca esti Rick Moody.

Seriously. This guy.

2. Vocea narativa

Dupa incipitul in care nu spune nimic, naratorul incepe sa descrie perioada in care se petrece actiunea, anume inceputul anilor ’70. Aici deja incepe sa ma enerveze, fiindca autorul ori are impresia ca cititorii lui sunt handicapati, ori ca publicul sau tinta este reprezentat doar de tineri americani sub 30 de ani care habar n-au pe ce lume traiesc.
Se pare ca o descriere pertinenta a unei perioade necesita o enumerare a lucrurilor care nu existau, sau asa lasa de crezut Rick Moody, care ne spune ca in anii ’70 nu existau CD-uri, MTV, imprimante laser, realitate virtuala (?), motoare cu injectie sau punk-rock. OK. M-am linistit, credeam ca anii ’70 sunt aia care vin dupa Al Doilea Razboi Mondial, atunci cand turcii au cucerit Constantinopolul.

De fapt Moody are un fetis in a realiza descrieri bazate pe enumerari lungi si inutile. De la un punct nici nu le mai citeam, treceam direct la urmatoarea pagina.
Celelalte aspecte ale stilului sunt totusi in regula, autorul reuseste cel putin sa fie direct si coerent, asa ca se putea si mai rau. Asta nu inseamna ca ii dau foarte mult credit lui Mr. Moody, fiindca trecem la

3. Personaje (this shit just got serious)

Aici e partea cea mai dureroasa. Cred ca oricine este de acord cu mine ca personajele sunt, in esenta, unelte ale autorului prin care acesta vrea sa transmita ceva. In acest caz, ce vrea Mr. Moody sa transmita prin familia Hood? Personajele nu au o baza, nu stim de ce se comporta in anumite situatii asa cum o fac. Sigur, Ben Hood isi inseala nevasta cu Janey Williams pentru ca se afla la capatul oricaror relatii de natura sexuala cu nevasta-sa. Dar asta e singura instanta care se explica oarecum. Nu povesteste nimeni istoricul relatiilor dintre personaje cat sa intelegem comportamentul lui Wendy Hood, fata de 14 ani a familiei (pubertatea? – asta e suficient? sper ca nu), sau a lui Paul Hood, baiatul in varsta de 16 ani – care isi imparte timpul intre benzi desenate, dorinta de a pipai fete de varsta lui si dorinta de a se droga cu absolut orice se poate gasi intr-o casa. De ce? Ce il face sa simta aceasta ultima nevoie? E din nou vorba doar de curiozitatea tineretii? E de inteles atunci ca orice pusti si-ar dori sa se drogheze cu somnifere la un punct? O sa vorbim despre asta cand ajungem la el.

Sa incepem cu pater familias. In primul capitol il descoperim pe Ben Hood in casa familiei Williams. Aflam putinele lui frustrari si motivul pentru care o are pe Janey Williams ca amanta. Apoi aflam ca se afla in toiul distractiei impreuna cu Janey, cand aceasta dispare fara sa-i spuna nimic. Crezand ca e vorba de un joc sexual, Ben Hood o cauta prin casa si se opreste in baia familiei Williams. Acolo gaseste un portjartier cu care se masturbeaza si pe care il arunca apoi in camera unuia din copii (Mike si Sandy, amandoi baieti in ciuda numelui suspect).

Despre Wendy Hood, fara de 14 ani, nu intelegem prea bine daca este doar un fel de cocktease sau daca vrea sa o ia de la unul din baietii familiei Williams (cu Mike sa zicem ca intelegem, fiindca are aceeasi varsta ca si ea, insa Sandy nici macar nu a atins varsta pubertatii, cel putin asta reiese din descrieri). Mai mult, Wendy ar fi facut sex cu Mike pentru o cutie de guma de mestecat, daca nu ii gasea Ben Hood in subsolul familiei Williams (casa asta e un paradis al dorintelor sexuale, asa cum o sa vedem si mai tarziu).
Mai tarziu aflam ca Wendy are prin scoala reputatie de lesbiana, avand o experienta de genul asta la activ (din tinerete probabil). Whatever, trecem mai departe.

Elena Hood ar fi trebuit sa fie vocea ratiunii pentru aceasta familie, insa esueaza lamentabil. Daca Ben Hood pare scuzabil din pricina slabiciunii de caracter, Elena este si mai ciudata. Ce naiba e in mintea ei? Ce vrea de la viata? De ce ar trebui sa-mi pese mie povestea lor?
Aflam ca Elena isi ocupa timpul citind carti de psihologie. Atat. A, si ca are impresia ca Ben este impotent din cauza abuzului de alcool – desi nu il vedem pe Hood ca mare bautor decat la o petrecere. De fapt, cred ca si Elena este scuzabila ca personaj, fiind total bidimensionala. In mod ironic, este singurul personaj despre care aflam mai multe detalii din trecut, detalii care isi pierd astfel rostul.

Ajungem astfel la Paul Hood, despre care nici macar nu am retinut prea bine ce facea si unde se afla. Intai cred se afla la un coleg, undeva in oras, impreuna cu acesta si cu o fata. Apoi se afla in alta parte si are o tentativa sexuala cu o fata numita Libbets Casey (parca) iar la final ramane blocat intr-un tren din cauza furtunii care da si titlul romanului. Dupa cum spuneam, Paul Hood are o obsesie pentru benzile desenate (care se intelege pentru un pusti de 16 ani) si o pasiune in a se droga (care nu se intelege). Asta e tot, nici macar nu o sa-l mai mentionez pana la final.

Asadar, Ben ii povesteste Elenei despre incercarea fiicei lor de a se lasa dezvirginata in subsolul familiei Williams, iar Elena ii reproseaza doar faptul ca Ben o inseala cu Janey. Asa ca

De fapt cred ca trebuie sa precizez ca fac spoilere aici. Nu ca ar mai citi cineva cartea dupa asta. Ati face bine sa nu o cititi!!! In fine, deci

Acum putem trece mai departe.

4. Oh God, is this over yet?

Concluzia Elenei este ca trebuie sa mearga la o petrecere, desi amandoi sunt lipsiti de chef, iar Ben poarta un fular ridicol. Whatever. La petrecere cei doi afla ca este de fapt un fel de sex party. Ohh….total neasteptat, avand in vedere ce s-a intamplat pana acum in carte.

Not that kind of party, though.

Ideea este ca barbatii isi arunca cheile intr-un bol, iar la finalul petrecerii fiecare femeie trage o cheie de acolo si pleaca acasa cu persoana respectiva (ca sa joace carti, evident). Din aglomeratia de nume care nu au absolut nicio relevanta in poveste aflam totusi ca la petrecere sunt prezenti si sotii Williams. Tot in cadrul petrecerii apar doua elemente care mi se par enervante.

Elena are o conversatie cu Wesley Myers, un tip despre care aflam ca l-a mai intalnit nu stiu unde, fara sa aflam de fapt de ce trebuia sa stim detaliul asta. Ce mi se pare insa stupid este descrierea acestui personaj: “Avea aerul unuia care se masturbase prea des si pana la o varsta prea inaintata.” Serios? Asta e descrierea naratorului sau este parerea Elenei in privinta lui? Apoi aflam ca este preot si ca “pare genul de cleric care ar fi in stare sa pipaie un baietel sau o fetita din cor, ori pe amandoi (…)”. Elena citeste probabil carti de psihologie pentru a judeca mai bine persoanele pe care le cunoaste.

Alt detaliu enervant este prezenta unui copil la petrecerea lor sexuala. Ca sa nu para totusi prea ciudat, Mr. Moody o intoarce la un moment dat – desi la inceput Elena spune ca pustiul respectiv este de o varsta cu Paul al ei (16 ani), pana la urma tot ea zice ca arata de vreo 19 ani.
In fine, de fapt ce conteaza din moment ce Wendy Hood se duce acasa la familia Williams, probabil in cautarea lui Mike (care nu e in casa), gaseste portjartierul ‘botezat’ de taica-su, si-l baga in pantaloni, apoi il gaseste pe Sandy, se imbata impreuna apoi se culca cu el. Asta in mod vag, fiindca oricum Sandy era prea mic pentru a fi constient din punct de vedere sexual.

5. Asta e de fapt revolutia sexuala din America?

Pana la acest punct, singurele personaje care nu au avut vreun innuendo sexual sunt Elena Hood si cainele familiei (am uitat cum il cheama). Asa ca stiti deja ce urmeaza in firul narativ.

 

NO! NO! NO!

Din tot amalgamul de nume care nu ne intereseaza aflam la final ca Janey Williams a tras cheile pustiului sus mentionat (care era cu maica-sa la petrecere… why not, pana la urma, mai e vreo idee neexplorata?), iar Ben Hood (care era beat pulbere desi nu se mentioneaza ca ar fi baut in mod excesiv) are o tentativa de a-i opri, insa lesina.

Apoi vine cel mai ciudat moment al intregii naratiuni. Elena il duce pe Ben Hood in baie si il lasa acolo, apoi se intoarce la Jim Williams (sotul) si ii spune ca Ben zace lesinat in baie, dar ca nu este responsabila pentru el. Serios? Daca intra intr-o coma alcoolica, sau se ineaca cu propria voma? Are logica chestia asta, in a-l lasa acolo, posibil sa moara (desi era suparata pe el) ?

Deja nu mai incerc sa inteleg motivatiile acestor personaje si citesc din inertie. Afara e furtuna, Elena si Jim se urca la el in masina, unde au un contact sexual jenant. Urmeaza apoi

6. Momentul in care Rick Moody se hotaraste ca povestea nu are suficienta actiune

Asa ca cei doi sufera un accident de masina. Si nu oricum, fiindca

“Masina facu o dubla rotatie, de doua ori cate 360 de grade, iar Elena isi auzi propriul tipat, care insa parea sa nu fie al ei.”

Ha ha!

Masina ajunge intr-un sant iar cei doi nu patesc nimic. Urmeaza o linie de dialog fenomenala din partea lui Jim, la 5 secunde dupa ce si-a facut masina zob.

“-Uite, hai sa ne cazam la mine-acasa pana dimineata, scumpa mea. E mai aproape. N-are niciun sens sa umbli pe strazi acum. Poti sa dormi in camera de oaspeti, daca vrei. Dar asta nu-i o noapte in care sa mergi mai departe decat esti nevoita s-o faci.”

Dup-aia spune ca ii este dator dupa contactul sexual ratat din masina si ca vrea sa se revanseze. Asta e principala grija dupa ce te-ai rostogolit cu masina intr-un sant. Nu gandul ca era sa mori, nu socul care trebuia sa existe chiar daca nu te-ai ranit, nu gandul ca ai ramas fara masina. He just wanted to tap that ass.

7. Finalul apoteotic si elementul fortat

Nu va faceti griji, nu mai e mult. Asadar Elena Hood se culca cu Jim Williams, avem la un moment dat sugestia a unei imagini vizuale cu Janey Williams facand felatie unui pustiulica toata noaptea, Wendy se trezeste in aceeasi casa cu maica-sa, are loc o discutie stupida si jenanta, Elena devine violenta si ii spala gura lui Wendy cu sapun, Jim se simte ceva mai vinovat si se chinuie sa explice celor doi copii (repet din nou, de 14 respectiv 12 ani) cum stau treburile, la un moment dat apare si nevasta lui Jim.

Mai lipsesc doua personaje, si fiindca autorul trebuia sa forteze cumva umorul negru (pentru unii) sau dramatismul (pentru altii) acestei scene timpite, vedem intre timp ca Mike – care nu se stie ce facea sau de ce se plimba aiurea pe strazi, se electrocuteaza ca un retardat de la un fir de inalta tensiune. Ben Hood (care aparent nu a intrat in vreo coma alcoolica) gaseste trupul lui Mike, il duce la el acasa, apoi cand il ridica o ambulanta se hotaraste sa il duca acasa la Williams.
Asadar avem toate personajele in aceeasi scena, ca intr-o adevarata tragedie greaca. Pfffff…

Mai are loc un dialog retardat intre Ben Hood si Elena, apoi cartea se termina, fara gratie sau prea multa logica, iar eu raman ingrozit de gandul ca exista si un film dupa asa ceva.

Vreau sa repet cat de enervante mi se par evenimentele fortate – atunci cand autorul vrea sa ajunga undeva si nu stie cum, asa ca da vina pe hazard. Faptul ca Mike Williams moare electrocutat nu are nicio logica, iar daca ar trebui sa vedem asta ca pe un moment tragic, Mr. Moody greseste iar, fiindca la acest punct deja nu ne mai intereseaza. Mike nu era un personaj aprofundat in vreun fel de autor si este, in fond, doar un mijloc de a realiza acea ultima scena. Raman totusi cu intrebarea – daca asta este o carte, ce vrea ea sa-mi transmita? Despre revolutia sexuala? Povestea vreunui personaj? Naratiune deosebita? Final palpitant? In niciun caz nu incearca sa fie tragic.

Daca gaseste cineva sensul acestei carti sa mi-l trimita si mie.

Alin (cred ca am scris cam mult)

Advertisements

3 thoughts on “The Ice Storm”

  1. Wiki zice ca “Moody’s writing has received both critical praise and a devoted cult following”. I’m kinda thinking anything with sex in it gets an instant “cult” following 😛

    Anyways, this was freakin’ hysterical – I actually laughed so hard i accidentally splashed beer over the keyboard (it’s wonder it still works). Nu prea am avut niciodata intentia sa citesc cartea, dar e bine de stiut ca n’am pierdut nimmic 😀

  2. yeah, well – i blame the weather for the beer 😉 I don’t really know what to blame for the existence of idiotic books such as that though. sucks that almost anyone can be an “author” these days 😦

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s