Insula pinguinilor

Proiectul Carte de buzunar inceput de Jurnalul National mi se pare cel mai demn de urmarit proiect de cand nu au mai scos carti cei de la Cotidianul. Trebuie sa recunosc ca imi place aluzia subtila de pe pagina lor despre proiect in legatura cu acele carti de la Adevarul pe care le depoziteaza toata lumea prin rafturi (imi pare rau sa o spun, am vazut rafturi intregi de astfel de carti pe la unele persoane, in unele cazuri fara sa fie macar scoase din acea tipla protectoare).

Cartea lui Anatole France este a doua pe care am achizitionat-o din aceasta colectie. Povestea este simpla, cu multe elemente de fantastic. Un misionar crestin este pacalit de diavol si ajunge pe o insula populata de o specie de pinguini. Fiind batran si cu vederea slaba, misionarul confunda bietele animale cu niste pagani, carora le ofera sfanta taina a botezului.
Dumnezeu rezolva problema botezarii unor animale lipsite de suflet (?) transformandu-le in fiinte omenesti. Urmeaza o derulare a istoriei Pinguinilor, ca o alegorie satirica a istoriei Frantei, dar si a naturii umane.

Genul de poveste care pare interesanta si amuzanta, Insula Pinguinilor ofera intr-adevar cateva momente in acest sens. Spre exemplu, dupa crestinare, misionarul sfant se plimba impreuna cu un calugar si zaresc un grup de pinguini care se omoara intre ei cu lopetile in loc sa munceasca pamantul. Calugarul spune ca acestia pun mana pe pamanturi.

-Nu-l vezi, fiule – exclama dansul (misionarul) -, pe turbatul acela care rupe cu dintii nasul dusmanului doborat si pe celalalt, care zdrobeste capul unei femei cu gogeamite pietroi?
-Ii vad, raspunse calugarul. Creeaza dreptul. Intemeiaza proprietatea. Stabilesc principiile civilizatiei, pun temeliile societatii si ale statului.

Naratiunea tinde din pacate sa devina ambigua atunci cand pinguinii ajung in timpurile moderne (poate nu sesizez alegoriile din cauza ca nu cunosc prea bine istoria Frantei de acum aproximativ un secol – romanul a aparut in 1908). Din acest punct de vedere, cartea lui Anatole France pare usor uzata in zilele noastre. De apreciat insa metodele prin care autorul creeaza aceasta satira.

Alin

Gangster Movies of the 30’s (Part 1)

Scarface (1932)

Pobabil cel mai influent film cu gangsteri al anilor ’30, Scarface are insa si lipsurile sale. Avand de luptat impotriva comitetelor de cenzura, Howard Hawks a fost nevoit sa simplifice cat mai mult personajele sale, pentru a nu da nimanui impresia ca ar glorifica viata mafiotilor.

In aceasta idee avem un ‘stapan’ al orasului care moare teribil de usor in prima scena, lasand astfel loc celor mai tineri si mai ambitiosi. Avem un personaj care vrea sa controleze cu cap teritoriul obtinut, dar si un personaj extrem de impulsiv, Tony Camonte, care destabilizeaza totul.

Tony nu este un personaj din cale afara de inteligent, ci doar ambitios. Profita de greselile altora, apoi face si el aceleasi greseli. Poppy il ironizeaza cu fiecare ocazie, desi se lasa in cele din urma pe mana lui. Tony Camonte este conceput in asa maniera incat sa nu fie simpatizat de public. Celelalte personaje sunt similare, iar ideea ca toti mafiotii sunt imigranti italieni cu accent mai mult sau mai putin prost si cu o capacitate de dialogare slaba scade, din nefericire, valoarea peliculei.

Sunt destule parti bune – in primul rand cinematografia lui Hawks, simbolismul (semnul “X” care apare undeva in fundal de fiecare data cand Tony omoara pe cineva), o parte din scene inspirate din evenimente reale din anii ’20, o versiune finala mai violenta decat se asteptau multi la vremea respectiva. Nu in ultimul rand, Scarface a influentat aparitia unuia din putinele remake-uri care reusesc sa egaleze filmul original.


Alin

Inception

Probabil ca Inception este deja un subiect tratat pe toate blogurile de specialitate, n-am idee (i don’t read blogs that much), asa ca o sa sar peste toata partea in care eu explic intriga si o sa presupun ca cei care citesc in continuare fie au vazut filmul, fie au citit si in alta parte despre el.

Serios, cred ca o sa fac ceva spoilere, fiindca ma intereseaza mai mult sa vorbesc despre cateva idei decat despre tot filmul in sine. Inainte de asta insa, vreau sa ma axez putin pe motivatie.

Mai precis, ideea ca orice film (sau mai bine zis orice opera de arta) trebuie sa isi justifice anumite elemente compozitionale sau de stil.

Ce naiba vreau sa zic prin asta? Sa zicem ca vrei sa scrii un roman in care ai niste oameni pe o alta planeta. Cum justifici prezenta lor acolo? Ce detalii prezentate cititorului il fac pe acesta sa accepte acest fapt? Este de ajuns sa spui povestea unor personaje care traiesc pe planeta X, dar care sunt de fapt la fel ca si orice locuitor de pe Pamant?

In cinematografie, privitorul ia in considerare faptul ca evenimentele sunt motivate, in mare masura, de doua aspecte: apartenenta filmului la un anumit gen si de cantitatea de realism pe care o ofera universul propus.

Continue reading “Inception”