Suspicion (1941)

Sau inceputurile britanice ale aventurii lui Hitchcock la Hollywood. Debutul lui Hitch in America avusese loc cu un an inainte, prin Rebecca, film ce arata cat se poate de britanic. Nu este surprinzator faptul ca Suspicion urmareste o reteta oarecum similara.

Povestea este britanica, la fel si personajele (sau unele dintre ele), sentimentul de nesiguranta sau neincredere aminteste de trairile doamnei DeWinter, iar Joan Fontaine joaca un personaj cu trasaturi de caracter similare cu cel din Rebecca. Lina McLaidlaw este o femeie rezervata ce provine dintr-o familie respectabila ce pare sa fie cu picioarele pe pamant. Johnny Aysgarth (Cary Grant) este un tip sarmant care zapaceste toate femeile din jurul sau fara prea mult efort. Cei doi se casatoresc dupa vreo doua intalniri, iar dupa o luna de miere prin toata Europa, Lina incepe sa vada caracterul manipulativ al lui Johnny. Suspiciunile Linei se desfasoara undeva intre dovezile ca Johnny minte constant si dorinta ei de a-l iubi in continuare.

Ceea ce mi se pare fascinant la acest film (dincolo de atmosfera, jocul de lumini si unghiuri ale camerei caracteristice lui Hitch) este povestea legata de finalul filmului. Sefii studioului care a finantat acest film au considerat ca publicul nu poate accepta ideea unui Cary Grant – personaj negativ, si deci au impus ca finalul sa reflecte statutul clasic de erou al personajelor lui Grant.

Intr-un interviu cu Francois Truffaut, Hitchcock a povestit varianta de final pe care si-ar fi dorit-o pentru acest film. Lina realizeaza ca sotul ei planuieste intr-adevar sa o otraveasca, insa isi da seama ca nu il va putea parasi vreodata. Asadar Lina compune o scrisoare catre mama ei, in care demasca planurile lui Johnny. Cand acesta soseste cu paharul de lapte, Lina il roaga sa puna la posta scrisoarea catre mama ei, dupa care bea, constienta ca acesta ii este sfarsitul. Ultimul cadru ar fi trebuit sa-l infatiseze pe Grant fluierand vesel ‘melodia lor’ in timp ce pune scrisoarea la posta.

Chiar si cu finalul impus de studio, reprezentatia lui Joan Fontaine a adus acesteia Oscarul, singurul rol castigator din filmele regizate de Hitch. Desi parerea generala a fost ca Fontaine a castigat in acel an un premiu de consolare, si ca rolul ei in Rebecca a fost mai puternic, Joan s-a mulat perfect pe aceste doua roluri, viata ei personala la acea perioada fiind o reflexie a sentimentelor de pierdere si neincredere pe care le traiau personajele sale.

Alin

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s