The End of the Affair (1999)

In primul cadru Ralph Fiennes ne spune ca aceasta este o poveste despre ura. Nu reuseste sa duca aceasta promisiune pana la capat, insa aceasta ura isi are totusi scopul ei.

Fiennes portretizeaza pe Maurice Bendrix, un scriitor ce are o relatie cu Sarah Miles (Julianne Moore), sotia lui Henry. Desi povestea lor de dragoste are loc in timpul celui de-al doilea razboi mondial, firul narativ incepe doi ani mai tarziu, cand Bendrix il vede in mod intamplator pe Henry Miles. Acesta ii povesteste despre problemele emotionale provocate de Sarah, iar Bendrix se ofera sa angajeze un detectiv particular pentru a o spiona in numele lui Henry.

Prin flashback-uri incepem sa aflam detalii din trecutul relatiei Bendrix-Sarah, iar daca la prima vedere povestea pare doar un triunghi amoros standard cu amintiri si intoarceri prin timp, reprezentatiile actorilor fac din acest film ceva mai mult. Personajele sunt destul de interesante, dialogurile par firesti, chiar si momentele mai ciudate au naturaletea lor.

Multi ar spune ca asta este o poveste despre dragoste si posibilitatea existentei miracolelor prin viata spirituala. In timpul razboiului, casa in care se aflau cei doi este lovita de un proiectil, iar Bendrix pare mort. Sarah se roaga pentru ca el sa traiasca, nu stim daca acest lucru a avut sau nu o importanta.
In opinia mea filmul vorbeste mai degraba despre schimbare si despre greselile pe care le facem cu totii. Maurice crede ca iubirea exista doar in prezenta celeilalte persoane, pe cand Sarah crede ca dragostea exista atunci cand nu vezi sau poti vorbi cu persoana iubita. Aceasta diferenta de opinii pare la prima vedere motivul rupturii dintre cei doi.

Doi ani mai tarziu ii vedem neschimbati. Sau mai degraba Maurice este cel care vrea sa para diferit, ea pare neschimbata. In mod ironic, Sarah este cea care evolueaza: face o promisiune pe care o respecta pentru cat timp poate; atunci cand vine momentul recunoaste ca nu este destul de puternica sa isi tina promisiunea pana la capat; trece peste reactiile reci venite din partea lui Bendrix si il iarta; nu ii este frica de schimbari si in acelasi timp este capabila sa revina asupra deciziilor pe care le ia. Sarah demonstreaza ca poate schimba singura lucrurile in bine, pe cand Maurice are nevoie de ceva din exterior pentru o schimbare.
La final aceasta poveste de amor nebun este lovita de hazard, care desi duce la cateva momente induiosatoare, nu implineste intreaga istorie. Poate ca o concluzie, ura pe care o simte Bendrix este singura care ii poate schimba modul de a gandi.

Un detaliu interesant dincolo de dialogurile curate si aerul de epoca il reprezinta muzica lui Michael Nyman, care te duce mereu cu gandul la ceva ce ai pierdut posibil pentru totdeauna.

Alin

Three Times (2005)

Trei momente pierdute in timp care dau mai degraba impresia unor instantanee decat a unor povesti. Doi actori care interpreteaza personaje diferite in aceste instantanee. Un regizor care incearca sa abordeze un stil diferit pentru fiecare poveste. Un film despre comunicare – fiecare poveste are un stil predominant pentru felul in care personajele comunica. Daca dialogul sau scrisorile par naturale in primele parti, comunicarea din ultima poveste pare dificila, in ciuda tuturor posibilitatilor din acel moment.

1966. Un timp al iubirii. Un baiat care urmeaza sa fie inrolat se indragostste de o fata care lucreaza intr-o sala de biliard. Un timp al cautarii, al cuvintelor putine si al momentelor induiosatoare.

1911. Un timp al libertatii. Un barbat isi viziteaza curtezana. Zarim grijile si problemele fiecaruia. El calatoreste alaturi de un domn Liang, revolutionar, prilej cu care auzim despre un Taiwan cedat japonezilor. Ea viseaza la ceva dincolo de viata de curtezana. De remarcat stilul oarecum de film mut pe care il preia acest segment.

2005. Un timp al tineretii. Cei doi traiesc intr-o lume defecta. Ea sufera de epilepsie, traieste cu o prietena care este indragostita de ea si geloasa pe el. Poate cel mai ambiguu moment dintre cele trei.

Regizorul uneste aceste instantanee prin jocurile de lumini. Fiecare perioada trezeste un sentiment – cel din 1966 reprezinta inocenta prin luminile calde, predominant naturale. Povestea din 1911 se desfasoara exclusiv in interior, deci lumina este artificiala, insa este din nou o lumina calda. La pol opus se afla 2005, cu lumini reci, distante.

Alin