Good Night, and Good Luck.

George Clooney a regizat acest film ca un omagiu catre Edward R. Murrow, jurnalist de televiziune din anii ’50. Povestea se axeaza pe perioada ’53-’54, mai precis pe ‘duelul’ dintre Murrow si senatorul Joseph McCarthy, personaj care se ocupa in mod activ cu acuzarea fata de preferinte comuniste la nivel de siguranta nationala.

Acum, desi Clooney a reusit sa dea filmului sau feelingul potrivit pentru acest subiect, povestea nu mi se pare pe atat de interesanta pe cat ar fi trebuit sa fie. La final, cele mai memorabile vorbe mi se par cele spuse de Murrow la inceput (poate cu o referire si la The Network):

“…recognise that television, in the main, is being used to distract, delude, amuse and insulate us.”

Partea proasta legata de acest film este ca, desi suficient de direct cat sa nu trebuiasca cunoasterea prea multor detalii din America anilor ’50, cred ca ii lasa pe cei mai putin interesati de subiect cu o senzatie de ‘si ce daca?’. Ramane totusi un film destul de interesant pentru cei care vor sa vada cateva detalii din lumea televiziunii anilor ’50, iar David Strathairn face un rol foarte bun in pielea jurnalistului Murrow.

Alin

Advertisements

The Last Tycoon

Ce au in comun Robert De Niro, Bob Mitchum, Jack Nicholson, Jeanne Moreau, Tony Curtis, Ray Milland (The Lost Weekend), Dana Andrews si Anjelica Huston? Raspuns: toti au lucrat impreuna cu Elia Kazan la adaptarea nuvelei lui F. Scott Fitzgerald. Din pacate o productie nu va fi neaparat de succes doar prin greutatea actorilor sau a regizorului, iar The Last Tycoon este un astfel de exemplu.

In primul rand pentru ca filmul se bazeaza pe o nuvela neterminata – Fitzgerald a murit pe cand lucra la acest titlu, care a fost editat si publicat ulterior de catre Edmund Wilson. Nu am citit aceasta carte, insa scenariul filmului da impresia de ceva nelegat, neterminat si nememorabil. In al doilea rand, si aici sunt poate subiectiv, scriitura lui Fitzgerald face dificila o transpunere literala a personajelor catre ecran. Eu am citit decat The Great Gatsby, insa cred ca stilul personajelor sale este unul mult mai introspectiv decat pare la prima vedere (si am citit undeva ca se lucreaza la inca o adaptare pentru Gatsby. Leo DiCaprio, Natalie Portman sau Tobey Maguire sunt cateva din numele vehiculate aici, insa nu mi se pare un proiect prea grozav).

Revenind la actori, acestia se descurca bine, in ciuda unui scenariu mediocru. De Niro era in anii sai de glorie, reuseste sa aduca ceva in plus personajului Monroe Stahr, desi personajele feminine din jurul sau sunt mai degraba niste scanduri. Mi s-au parut simpatici Tony Curtis si Jeanne Moreau in rolul de idoli ai trecutului, foste glorii ale ecranului, nesiguri pe ei insisi (tocmai fiindca in realitate nu este cazul). Mitchum si Milland par un fel de contrapunct in raport cu Monroe Stahr. Nicholson face un rol episodic, insa destul de haios.

Ma gandesc ca exista un mesaj – Stahr este producatorul obsedat de scenele perfecte, cu dialogul perfect (concediaza regizori, cere refacerea unei scene din cauza unei singure linii de dialog). Este ironic cum persoanele din jurul lui Stahr sunt la fel de nerealiste ca si dialogurile din scenele filmate pe platou.

Alin