Stanwyck’s Styles

Barbara Stanwyck este, in opinia mea, una din cele mai fascinante figuri ale Hollywood-ului clasic. Nu cred ca am vazut o actrita care sa arate atat de diferit de la un rol la altul sau chiar de la o imagine la alta.

De exemplu, in Baby Face (1933) joaca rolul unei femei crescute intr-o lume a barbatilor, inconstienta in prima faza fata de propria feminitate si de puterea pe care o poate avea asupra barbatilor.
Ajunsa intr-un oras mare isi alege cea mai inalta cladire de birouri, isi propune sa lucreze acolo si sa avanseze prin farmecele pe care le poseda. Povestea capata proportii satirice pe masura ce Stanwyck urca tot mai sus in cladire si in viata sociala (poarta tinute din ce in ce mai extravagante si locuieste in apartamente din ce in ce mai luxoase). Ce pacat ca filmul a fost cenzurat la vremea lui, iar regizorul obligat sa schimbe finalul (cu unul lipsit de sens).

 

Alin

Short Story About Books

 

Nu ar fi mare lucru de spus. Am fost astazi la targul de carte. Nimic iesit din comun, poate cu exceptia multor carti in franceza la un anumit stand (pacat ca nu auzisem de niciunul dintre scriitori). Mereu am senzatia ca nu se schimba mai nimic fata de anul precedent (ma refer la carti si/sau preturi, oferte). Surprinzator de multa lume pentru vineri la ora pranzului. Multi tineri (care probabil trebuiau sa fie pe la licee sau ceva, habar n-am). Am cumparat cateva carti, desi nu mai am nicio dispozitie fata de citit. Asta e, cam atat.

 

Alin

Guessing Game (#1)

Am o groaza de imagini cu actori, muzicieni sau filme pe care vreau sa le folosesc cumva. Vreau sa incerc ceva nou si sunt curios cata lume ghiceste despre cine (sau ce) este vorba. Nu dau premii sau ceva de genul asta, o sa dau raspunsul corect  in comentarii, indiferent de cata lume il ghiceste (si nu m-ar deranja deloc daca ar scrie mai multa lume acelasi raspuns corect). Incep cu ceva foarte usor (daca nu raspunde nimeni nu ar avea rost sa continui, nu?)

 


Three actors.

 

Foreign Correspondent

Inca unul din posturile plictisitoare despre filme, astazi scriu despre un film mai putin cunoscut al lui Hitchcock.
Foreign Correspondent (1940) este un film de propaganda, ca si destule alte filme realizate in perioada razboiului, dar aici povestea este mai importanta decat sentimentele patriotice care se vroiau alimentate.

Actiunea are loc in august 1939, deci cu putin timp inainte de declansarea razboiului in Europa. Johny Jones este un reporteras american trimis in Marea Britanie pentru a face rost de amanunte mai interesante pentru ziarul sau. Jones nu stie mare lucru despre situatia de aici, iar prima sa misiune este de a lua interviu unui diplomat olandez, dl. van Meer. Diplomatul este asasinat, iar Jones porneste pe urmele spionilor (asistat de o fata frumoasa si un tip pe care il cheama ffollliott).

Jones trece prin toata experienta unui film de aventuri – se indragosteste de fata, asista la dejucarea planurilor acestor spioni si la un punct este pus in fata unei alegeri, dar am apreciat faptul ca la final Johny Jones nu uita ca a fost trimis in Europa pentru a fi corespondent.

Mesajul filmului este unul de propaganda, insa actiunea nu iti arunca in fata acest lucru. Sunt cateva scene memorabile (urmarirea printre umbrele, scena din moara de vant sau cea din avion) si unele momente subtile. Scena asasinarii diplomatului se aseamana cu cea mai cunoscuta scena din Battleship Potemkin (care este si acum unul din cele mai faimoase filme propagandiste).

 

Vreau sa dau doua exemple de alte pelicule de acest gen. The Mortal Storm intra in categoria propagandei anti-naziste. Povestea unei familii dintr-un orasel german aflat la marginea granitei cu Austria: profesorul respectat de toata lumea, fiica ce urmeaza sa se marite, cei doi fii gata sa apere pe oricine si James Stewart, prieten de familie indragostit de fata profesorului. Toata familia se afla la masa cand se anunta la radio victoria partidului National Socialist German in alegeri si intreaga perspectiva se schimba aproape instantaneu. Cei doi fii impreuna cu viitorul sot al fetei sunt membri activi de partid si rup orice relatie cu persoanele non-naziste din jur, iar profesorul ajunge sa fie detestat de pe o zi pe alta. Pe scurt, personajele sunt cat se poate de unidimensionale – cei cativa care nu sustin in mod activ partidul sunt acuzati sau haituiti de nazisti, chiar si in situatia in care au fost prieteni de o viata.

Al doilea exemplu intra in categoria film pro-american – Destination Tokio. In 1943 America avea deja alte griji in teatrul de operatii din Pacific. Desi se vorbea despre atac pe pamant japonez dupa victoria navala de la Midway, americanii nu o duceau prea bine. Filmul propune misiunea de spionaj din golful Tokio a submarinului condus de Cary Grant. Acum, misiunea in sine este interesanta, insa povestea e tesuta in asa fel incat sa para totul frumos si patriotic pe acel submarin. Singurul moment dramatic este atunci cand cineva este injunghiat de un pilot japonez; in rest totul iese asa cum trebuie, iar la final viata groaznica pe care au avut-o pilotii de submarine din razboi parca nu mai pare chiar atat de grea.

Alin