A Christmas Special – Final

Am ajuns sa scriu si despre 14 filme de Crăciun. Scopul meu a fost sa (re)amintesc cateva titluri pe aceasta tema pentru persoanele care citesc ce scriu eu pe aici si care isi doresc sa vada si altceva de sarbatori.
Am impresia ca trebuie sa ma repet, nu am scris numai despre filme clasice – sau cel putin asa cred eu (poate ca ma insel); am vrut sa fiu ceva mai variat in alegeri, in ciuda unei predispozitii personale catre cele clasice.
La final vreau sa postez in intregime lista filmelor pe care le-am ales (cu linkuri catre recenzii pentru cine vrea sa le citeasca). Ordinea este aceeasi cu cea a postarilor.

1. The Shop Around the Corner

2. The Man Who Came to Dinner

3. We’re No Angels

4. Joyeux Noël

5. Christmas in Connecticut

6. Holiday Affair

7. Un conte de Noël

8. White Christmas

9. A Midnight Clear

10. Remember the Night

11. The Bishop’s Wife

12. The Nightmare Before Christmas

13. Miracle on 34th Street

14. It’s a Wonderful Life

Sa aveti un Crăciun frumos, si o perioada de sarbatori (si) cu filme minunate.

 

Alin

A Christmas Special – Part 14

It’s a Wonderful Life (1946)

Iata ca am ajuns la final, si nu cred ca surprinde pe nimeni faptul ca am lasat acest film pentru Ajunul Craciunului. Din pacate, timpul nu imi permite sa scriu prea mult, si ar fi multe lucruri de spus despre acest film.

O sa incerc totusi sa raspund la o intrebare – ce face ca It’s a Wonderful Life sa fie considerat cel mai popular film de Craciun?
Nu cred ca este vorba de faptul ca in alte tari este difuzat mai des decat filmele cu Singur Acasa de la noi (a vazut cineva vreodata filmul lui Frank Capra la vreo televiziune romaneasca? eu nu imi amintesc). Ca un detaliu aici, filmul a trecut in public domain, deci poate fi dat de catre orice televiziune fara ca ei sa plateasca ceva.

Nu cred ca popularitatea filmului se datoreaza doar mesajului sentimental referitor la importanta individului, desi toata povestea ar putea fi rezumata prin mesajul ingerului catre George Bailey.
Aici cred ca multa lume rezoneaza cu intrebarea din spatele acestui mesaj, intrebare pe care si-o poate pune oricine, indiferent de anotimp, caci reprezinta o masura a umanitatii noastre – “ce ar fi diferit in lumea asta daca eu nu as fi existat vreodata?

It’s a Wonderful Life este un feel-good movie, asa cum vedem inca din titlu. Povestea eroului ne-aclamat din Bedford Falls, George Bailey, cel care si-a sacrificat inca din copilarie o parte din visuri pentru binele altora. Povestea are insa si o tenta noir, daca putem spune asa, sau mai degraba in stil dickensian, caci George cade in acea depresie totala a omului caruia i-au murit toate sperantele. Doar o versiune intunecata a orasului in care traieste il poate aduce inapoi pe George Bailey de pe acea panta a autodistrugerii.

Unul din cele mai importante detalii care fac din acest film unul grozav este scenariul – poate chiar mai mult decat reprezentatiile actorilor. Adaptata dupa o nuvela intitulata The Greatest Gift, scrisa de Philip Van Doren Stern, povestea se afla mereu undeva la limita dintre lumi, fara insa a o depasi: situatiile si personajele sunt puternic inradacinate in real, insa cadrul filmului este unul supranatural (ingerii reprezentati prin stele sclipitoare).
Asadar, situatiile prin care trec aceste personaje in prima parte sunt cat se poate de realiste, genul acelora cu care publicul se poate identifica. Mai mult, dialogul este natural, si in acelasi timp este usor de tinut minte si de citat.


George: What is it you want, Mary? What do you want? You want the moon? Just say the word and I’ll throw a lasso around it and pull it down. Hey, that’s a pretty good idea. I’ll give you the moon, Mary.
Mary: I’ll take it. Then what?
George: Well, then you can swallow it, and it’ll all dissolve, see.…and the moonbeams would shoot out of your fingers and your toes and the ends of your hair.…am I talking too much?

Sa nu uit de personajul interpretat de Lionel Barrymore, Mr. Potter. Vizualizat de multi precum Scrooge din povestea lui Dickens, se caracterizeaza singur in acelasi stil: ‘I’m and old man and most people hate me, but I don’t like them either.’
Ebenezer Scrooge este acru si rautacios, insa el nu inseala sau fura. Henry Potter este unul din cele mai realiste exemple de personaj regativ care nu poate fi indreptat, caci reprezinta avaritia umana, iar acest lucru este demonstrat prin faptele sale.
Toate aceste elemente rezuma faptul ca It’s a Wonderful Life a avut unul dintre cele mai inteligente scenarii scrise vreodata.

Am impresia ca doar am atins cateva idei de suprafata, si imi pare rau ca nu mai pot sa vorbesc despre alte detalii. Ideea ca banii nu aduc fericirea este atat de bine portretizata din perspectiva opusa intr-un alt film de geniu al anilor ’40, Citizen Kane.
It’s a Wonderful Life nu stagneaza insa pe aceasta idee. Nu mi se pare, cum ar spune unii, sentimental intr-o masura falsa, excesiv de dulceag sau dramatic. Este un feel-good movie in masura in care ne atinge perceptiile. Este arta atat in detalii cat si in intregul sau si nu iti cere sau ofera vreun sentiment fals. Merita sa fie vazut si revazut oricand.

Alin

A Christmas Special – Part 13

Miracle on 34th Street (1947)

Cand am facut lista asta de filme am ales pentru astazi intre Miracle on 34th Street si Scrooge (varianta din 1951 a povestii lui Dickens). Pana la urma am mers pe varianta care parea mai vesela (pentru ca il avea pe Mos Craciun), insa nu pot sa spun daca este cea mai buna alegere intre cele doua.

Miracle on 34th Street este un film tipic pentru sarbatorile de iarna – motiv pentru care a si generat o serie intreaga de remake-uri si adaptari de teatru. Un batranel apare cam de nicaieri, spune despre sine cu modestie ca este Mos Craciun si ajunge chiar sa joace rolul de Mos pentru un magazin celebru din oras.
Doris Walker (Maureen O’Hara) – cea care il angajeaza pe Kris Kringle pentru magazin este o mama singura care incearca sa isi creasca fata (Natalie Wood) avand o atitudine realista fata de viata. Dupa ce ajunge sa le cunoasca mai bine, Kris Kringle/Mos Craciun le promite ca va incerca sa le faca sa creada in el si in sarbatoarea Craciunului.

Trecand la personaje, aici am pareri impartite. Edmund Gwenn face o treaba foarte buna in rol de presupus Mos Craciun – este echilibrat, nu exagereaza cu nimic atunci cand spune cine este. Mi-a placut scena in care el vorbeste cu o fetita venita din Olanda (orfan adoptat dupa razboi care nu stia engleza) – Mos Craciun poate sa vorbeasca cu copiii din toate tarile, nu?
Tot la capitolul lucruri pozitive trebuie sa o trec pe Natalie Wood in rolul lui Susan. La inceput pare genul de copil ‘intelept’, cinic, cu pareri similare cu cele ale mamei, dar politicos atunci cand vine vorba de parerile persoanelor din jur. Pe parcurs vedem ca Susan vrea totusi sa creada in povesti si sa se comporte asa cum o fac toti copiii, desi nu uita sfaturile mamei atat de usor. Nu e greu de vazut de ce Natalie Wood a reusit sa isi depaseasca statutul de child-actor.

Maureen O’Hara si John Payne (vecinul care se indragosteste de O’Hara) dezamagesc insa. Inteleg atitudinea de la inceput – a mamei singure care vrea sa aiba un copil constient de greutatile vietii, insa parerile ei variaza mai des decat in cazul lui Susan.

In orice caz, Miracle on 34th Street (cel din 1947) este filmul care merita vazut de catre persoanele care vor sa vada un Mos Craciun simpatic, discret, cu o inima mare si lipsit de tot felul de artificii vizuale.
Atentie – a se evita remake-ul gotesc din 1994. Nu vroiam sa il mentionez, insa am citit despre el pe unul din site-urile astea de profesie laudatoare de filme. Nu am vazut filmul din ’94, asa ca nu pot sa fac o comparatie exacta; am vazut insa trailerul si mi-a fost suficient sa imi dau seama ca toate scenele copiate din original aveau cate ceva mai mult sau mai putin dramatic adaugat acolo, iar fetita care o interpreteaza pe Susan are aceeasi privire extaziata de la un capat la celalalt al trailerului.

Alin

A Christmas Special – Part 12

The Nightmare Before Christmas (1993)

Ma uit pe lista de filme regizate de Tim Burton si imi dau seama ca mi-au placut doar vreo doua titluri de aici (unul din ele fiind Corpse Bride), asa ca nu prea inteleg de ce ar spune unii despre el ca ar fi un geniu. Mi se pare tipul regizorului care foloseste in mod obsesiv ideile, atmosfera si actorii (Corpse Bride fiind chiar un exemplu bun in acest sens).
The Nightmare Before Christmas este realizat dupa o poveste nascocita de Burton, si chiar daca filmul este regizat de Henry Selick, atmosfera si viziunea il reprezinta in totalitate pe Tim Burton.

Este genul de concept care deschide foarte multe posibilitati din punct de vedere creativ, iar aici este intr-adevar meritul lui Burton.
Naratiunea porneste in ciudatul oras Halloweentown, unde Jack Skellington si toti ceilalti locuitori sarbatoresc inca un Halloween ‘grotesc’. Creaturile din Halloweentown sunt cat se poate de variate – un primar care arata ca o jucarie stricata, o trupa de zombii-cantareti de jazz, vampiri-tenori, un varcolac, o tipa creata in maniera Frankenstein de catre un om de stiinta nebun si asa mai departe.

Desi ‘petrecerea’ este un succes (ca in fiecare an), Jack s-a cam saturat de aceleasi idei repetitive. El are insa norocul de a da peste un alt orasel, numit de aceasta data Christmastown. Jack este fascinat de aceasta lume diferita de a sa, si isi pune in gand sa explice ideea de Craciun locuitorilor din Halloweentown.

Jack intelege feelingul Craciunului pentru ca a vizitat Christmastown, insa nu pricepe prea bine conceptul, iar incercarile sale de a il explica pentru ceilalti dau gres (de exemplu, in loc de Santa Claus el spune Sandy Claws). Toate creaturile din Halloweentown sunt entuziasmate de acest Craciun, iar Jack vrea sa faca o astfel de sarbatoare si in orasul sau.

Incepe un proces simpatic de demistificare a Craciunului, in care Jack se straduieste sa gaseasca o formula matematica pentru a explica si copia sentimentul acestei sarbatori.
Dupa cum spuneam anterior, conceptul de a combina Halloween-ul cu Craciunul deschide foarte multe posibilitati – de exemplu, in ideea de a replica sarbatoarea, Jack invata trupa de jazz ritmul de la Jingle Bells, ritm care suna pentru ei ca un mars funebru.

Am ramas insa cu senzatia ca la un moment dat se deviaza de la ideea originala. Jack se imbraca in Mos Craciun si pleaca in lumea larga pentru a imparti un Craciun cu iz de Halloween, iar la final trebuie sa il salveze pe adevaratul Mos Craciun. Pana in acel moment in universul filmului existau decat orasul Halloween-ului si orasul Craciunului si cred ca sfarsitul ar fi fost la fel de simpatic daca Jack nu trebuia sa salveze Craciunul pentru toata lumea.

Chiar si asa, rezultatul final este un film extrem de bine realizat, atat conceptual cat si vizual. Desi a aparut in 1993, The Nightmare Before Christmas este deja un clasic de Craciun.

Alin

A Christmas Special – Part 11

The Bishop’s Wife (1947)

Iata ca am intrat pe ultima suta de metri, iar ultimele patru titluri ramase pe aceasta lista intra in categoria filmelor fantastice (fantasy).
In The Bishop’s Wife, Cary Grant ia forma unui inger (la propriu) trimis pentru a ajuta un episcop sa inteleaga care sunt lucrurile importante din viata.
Henry Brougham (David Niven) este un episcop care lucreaza de luni de zile la planurile pentru o noua catedrala. In tot acest timp incearca sa obtina fondurile necesare prin ajutorul unei vaduve bogate. Lucrurile nu merg insa prea bine pentru familia Brougham – in timp ce Henry nu vede altceva in afara problemelor generate de catedrala, Julia (Loretta Young) se simte tot mai instrainata de sotul ei (tipic).

In scena intra Dudley ca un raspuns catre rugaciunile lui Henry, si ii dezvaluie doar acestuia originile sale. In scurt timp insa, Henry este singurul care incepe sa il vada pe ingerul Cary Grant ca o povara mai degraba decat o binecuvantare.

Este genul de poveste care a mai fost spusa si cu alte ocazii si probabil va mai aparea, sub o forma sau alta. Puterea acestui film sta insa in performantele actorilor, si nu cred ca exagerez cu nimic aici.
Cary Grant ca inger este poate unul dintre cele mai memorabile roluri ale sale. Prezenta sa intregeste cadrele – daca putem spune asa, iar asta se reflecta pe chipurile oamenilor din jur. Loretta Young pare initial cam bidimensionala, dar se schimba in bine pe parcurs. Tot aici trebuie sa mentionez personajele secundare – angajatii din casa episcopului, sau profesorul lipsit de inspiratie (Monty Wooley – nimeni altul decat protagonistul din The Man Who Came to Dinner).
La final, David Niven este probabil chiar mai convingator decat Grant in rolul sau. Niven pune pe chipul episcopului cantitatile potrivite de nesiguranta si cinism ale omului care si-a pierdut credinta.

The Bishop’s Wife este un film care a avut mult de suferit in productie. Producatorul a fost un fel de tartor, la un moment dat a schimbat regizorul si pe actrita care interpreta rolul Juliei, Loretta Young fiind o varianta de ultim moment a lui Henry Koster, al doilea regizor.
In prima varianta, Grant interpreta rolul episcopului, iar Niven pe cel al ingerului, si trebuie apreciata decizia noului regizor de a inversa aceste roluri. Zambetul de rechin si privirile inocente ale lui Grant impresioneaza toate persoanele de sex feminin si il scot din sarite pe Niven, care isi interiorizeaza aversiunea fata de inger, dar lasa suficient de ghicit pentru privitori.

Merita spus ca acest film are un aer sofisticat, in ciuda nevoii Hollywoodiene de a schematiza personajele si a le reda in acel happy-end clasic. Mesajul filmului coincide, pe de o parte, cu lectia invatata de episcop, si pe de alta parte, aminteste ca nu trebuie sa fim ingeri pentru a fi la fel de sarmanti ca si Cary Grant…adica, nu trebuie sa fim Cary Grant ca sa ne purtam ingereste unii cu…Am uitat ce vroiam sa spun.

Alin

A Christmas Special – Part 10

Remember the Night (1940)

Remember the Night este o poveste sentimentala de sarbatori cu o serie de momente comedice, si este primul film din seria de patru colaborari intre Barbara Stanwyck si Fred MacMurray.

Aflata in mijlocul febrei New Yorkeze a cadourilor de sarbatori, Barbara Stanwyck este prinsa furand o bratara cu diamante. La proces, procurorul (Fred MacMurray) manipuleaza putin vorbele avocatului apararii pentru a amana procesul pana dupa sarbatori. Simtindu-se prea vinovat pentru a o lasa pe inculpata sa petreaca sarbatorile in custodie, MacMurray plateste cautiunea, insa cineva intelege gresit, iar MacMurray se trezeste cu Stanwyck la el acasa.

Fiind pe picior de plecare si afland ca amandoi au copilarit in aceeasi regiune, Fred o invita pe Barbara sa petreaca sarbatorile impreuna cu mama si matusa in Indiana. Dupa cateva peripetii pe drum, avem ocazia de a vedea o diferenta zdrobitoare intre atitudinea mamei Barbarei, care nu o vazuse de ani de zile, si primirea pe care o are Fred in sanul familiei sale.

Ca orice poveste clasica de sarbatori, Remember the Night are o doza sanatoasa de sentimentalism, putina muzica, cateva cadouri si multa zapada. Personajele sunt cel putin induiosatoare (chiar daca, in esenta, personajul Barbarei este cam enigmatic) si reusesc sa aduca cu ele mesajul esential al filmelor de Craciun.

Mi-a facut placere sa ii revad pe MacMurray si Stanwyck dupa rolurile din Double Indemnity. Amandoi parca stralucesc in acest film (cu un accent evident pe reprezentatia Barbarei). Iata ce spunea Fred MacMurray despre aceste colaborari:

“I was lucky enough to make four pictures with Barbara [Stanwyck]. In the first I turned her in, in the second I killed her, in the third I left her for another woman, and in the fourth I pushed her over a waterfall. The one thing all these pictures had in common was that I fell in love with Barbara Stanwyck – and I did, too.”

Alin

A Christmas Special – Part 9

A Midnight Clear (1992)

Nu reusesc sa imi dau seama de ce A Midnight Clear este in mare parte uitat in ziua de azi. Eu am dat peste acest titlu in mod intamplator, dar imi pare bine ca am facut-o.
Povestea se desfasoara in luna decembrie a anului 1944, atunci cand armata Germana punea bazele contra-ofensivei care ar fi trebuit sa recucereasca Antwerp si ulterior, teritoriile pierdute in Belgia (Battle of the Bulge).

O unitate de recunoastere formata din sase soldati americani (cateva figuri si nume cunoscute aici, printre care Gary Sinise, Peter Berg si Ethan Hawke) este trimisa undeva in regiunea Ardennes pentru a mentine un avanpost intr-o cladire parasita din mijlocul padurii.
Unitatea localizeaza un pluton German, care ar prefera sa capituleze in ziua de Craciun decat sa moara in ultimele luni ale razboiului.

Soldatii americani sunt in general niste copii, iar singurul trecut de 25 de ani (Gary Sinise) sufera la inceputul filmului o cadere nervoasa. Intreg filmul are un aer de inocenta si de pierdere a inocentei. Nu este un film care portretizeaza istorie militara in detaliu, si nu este tocmai un film anti-razboi.
Intr-una din cele mai reprezentative scene, doi soldati americani stau de paza noaptea, cand incep sa auda voci straine. Unul dintre ei zareste o umbra si arunca cu o grenada. Gestul sau primeste ca raspuns un bulgare de zapada. Ethan Hawke spune catre ceilalti prin radio “We’re having a snowball fight!” ca si cum ar fi bombardati de artilerie grea. Este tipul de scena care te lasa cu senzatia ca protagonistii sunt niste copii, prinsi in mijlocul unui razboi pe care nu il vor sau pricep prea bine.

Spre deosebire de Joyeux Noël, acest film are o tema mai apropiata de razboi decat de Craciun. Este genul de film care iti frange inima, iar muzica de recviem si cadrele atent realizate creeaza o atmosfera aparte.

Alin