Love with the Proper Stranger (1963)

Am vrut sa vad care este rezultatul punerii in scena a acestor doi actori, in ciuda titlului neinspirant al filmului in cauza. Steve McQueen este probabil unul dintre cei mai ‘cool‘ actori ai anilor ’60-’70, iar Natalie Wood, una din prezentele fermecatoare ale generatiei sale. De ce nu ar iesi ceva interesant?

Filmul debuteaza cu imaginea lui McQueen aflat in cautarea unei slujbe – din cate imi dau seama din prima scena, el este muzician, insa nu il vedem vreodata cantand la vreun instrument, asa ca nu prea are importanta. Natalie Wood, vanzatoare la un magazin, il abordeaza, amintindu-i de aventura lor de o noapte, si ii spune ca este insarcinata. Concluzia celor doi este ca trebuie sa rezolve toata povestea la un doctor.

Pe de o parte, subiectul este interesant de vizionat din perspectiva ilegalitatii avorturilor in acea perioada, insa din pacate aceasta tema nu prea mai lasa loc partilor comedice sau romantice dintr-un film lansat drept comedie romantica.
Am impresia ca acest film a cazut in niste capcane pe care si le-a pus singur in drum.

O tematica usor tabu necesita doua personaje care sa placa cat mai repede publicului. Asa ca avem doua personaje cat mai apropiate de public – cu o slujba mediocra, sau fara slujba, ambii cu parinti imigranti, cu probleme personale dincolo de aceasta situatie. Avem si doi actori frumosi care sa atraga rapid simpatiile. Iar aici este una din micile capcane: trebuie sa acceptam ca o femeie superba precum Natalie Wood, care lucreaza intr-un magazin, mai are o singura varianta in afara de barbatul cu care s-a aventurat intr-o noapte, si anume un tip grasun si neindemanatic care s-ar impiedica si de trotuar.
In acelasi timp, McQueen a primit indicatii sa para un tip obisnuit si nespectaculos, iar acest lucru pare oarecum contrar ideii unui tip ca Steve McQueen (care ar trebui sa fie si muzician – musicians are cool, right?).

In al doilea rand, premisa avortului duce la un punct culminant interesant, dar care are loc cu o jumatate de ora inaintea finalului. Tot ce se intampla dincolo de momentul ‘doctorului’, dialogurile, certurile, tachinarile si impacarea iminenta, reprezinta un deznodamant ridicol de lung (care ar fi trebuit sa cuprinda partea de comedie romantica).

Nu e usor sa combini romanticomedia tipica cu niste elemente de drama. Love with the Proper Stranger incearca sa mentina un ton simplu, dar se complica fara sa isi dea seama pe partea de final.
Natalie Wood face un rol bun – chiar si atunci cand tipa si arunca cu lucrurile in mod exagerat, vedem o atitudine onesta din partea ei. Situatia cu sarcina nu ia fata problemelor din sanul familiei, personajul pare unul real.

Cu McQueen este insa alta poveste. Nu stiu daca il vizualizez numai in roluri precum Papillon, The Great Escape, The Cincinatti Kid sau Bullitt, adica niste tipi care fac lucruri neasteptate; sau daca s-a straduit aici sa para neinteresant.
La capitolul ‘chimie’ intre personaje, cred ca regizorul ar fi trebuit sa dezvolte mai mult lucrurile, fiindca in afara unei scantei initiale, cele doua personaje au putine motive pentru a se indragosti unul de celalalt. Vedem o serie de emotii afisate prin close-up uri sau miscari ale corpului, dar oare este suficient in lipsa unui dialog antrenant intre doua personaje care au potentialul de a oferi ceva?

Alin

1 thought on “Love with the Proper Stranger (1963)”

  1. adineauri am cautat informatii despre James Clavell, autorul Shogun-ului.
    Si am citit pe wiki ca a fost si scenarist, a facut si adaptari, printre altele el e responsabil si pentru The Great Escape cu care a obtinut si un premiu.
    Nici nu-mi imaginam alaturarea.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s