The Queen’s Speech

Am citit pe un blog infinit superior ‘nimicurilor’ pe care le scriu eu aici o parere, anume ca Regina Marii Britanii este portretizata mereu intr-o maniera sobra si retinuta de catre filme si mass-media. Personal, sunt de parere ca asa ar trebui sa fie din perspectiva mass-mediei;  indiferent daca apar ca elitisti unor oameni obisnuiti ca noi, nu cred ca ar fi normal ca Regina Elizabeta a II-a sa apara tot timpul la televizor vorbind despre tot felul de chestii mai mult sau mai putin relevante.

Dar eu nu traiesc in Marea Britanie, asa ca nu pot sa ma refer decat la ipostazele din filme, si cred ca The Queen reuseste sa arate o alta fata, mai personala, a membrilor Casei Regale, precum si nevoia acestora de a aparea ‘sobri si retinuti’ fata de poporul britanic (si consecintele acestui fapt).

Privind in retrospectiva, imi pare bine ca am vazut recent The Queen, si nu in 2006, atunci cand a aparut. Faptul ca am vazut anterior The King’s Speech mi-a oferit o perspectiva mai larga asupra acestui subiect, si poate unul dintre motivele pentru care regina Elizabeta a II-a a ezitat intotdeauna sa se adreseze direct prin mass-media.

Pe scurt, pelicula trateaza evenimentele urmatoare mortii printesei Diana, reactiile oamenilor de rand si maniera Casei Regale de a trata acest subiect. In detaliu insa, filmul se apropie mai mult decat m-as fi asteptat de vietile personale ale reginei Elizabeta (Helen Mirren) sau Tony Blair (Michael Sheen).
Vedem motivele pentru care regina Elizabeta a ales in prima instanta sa ramana la castelul Balmoral (resedinta de vara, acolo unde se aflau la data mortii Dianei) si in acelasi timp, observam franturi ale faptului ca viata regala este oarecum o jonglerie intre respectarea unui protocol riguros, moderarea opiniei publice si respectarea sugestiilor oferite de cabinetul lordului chamberlain.

Filmul ofera un amestec interesant de imagini reale, scene imaginate si cadre ‘in oglinda’ cu cele reale (exemplu discursul reginei). Scenele cu familia regala la Balmoral arata ca acestia sunt totusi oameni, indiferent cum ar fi perceputi de catre opinia publica.
Mi-a placut perspectiva oferita de relatia intre regina si primul ministru. Blair devine fascinat de persoana care se afla in spatele rigurozitatii impuse de regalitate, iar Michael Sheen face din primul ministru un personaj chiar simpatic.

Lesne de spus, Oscarul primit de Helen Mirren pentru acest rol este unul meritat (si nu este prima data cand interpreteaza un ‘cap incoronat‘, vezi Elizabeth I sau The Madness of King George).

Alin

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s