Matusa Julia si condeierul


Am avut mereu impresia ca Mario Vargas Llosa este un scriitor care se structureaza excelent, atat in naratiune cat si in stil, dar care este insa un povestitor oarecum rece, distant si calculat, comparabil mai degraba cu un motor construit intr-o fabrica nemteasca decat cu spiritele ‘inflacarate’ ale autorilor de pe acelasi continent cu scriitorul peruan.

Matusa Julia si condeierul mi-a sters in mare parte aceasta impresie lasata de celelalte carti pe care i le citisem pana in prezent.
Poate si din cauza unui stil mai ‘light’, partial autobiografic (naratorul este un tanar de 18 ani pe nume Mario Vargas, student la drept, redactor pentru un post de radio si scriitor aspirant), scriitura lui Vargas Llosa este simpatica, fluenta si atractiva.
Tanarul redactor de la Radio Panamericana se indragosteste de matusa Julia, o bolivianca divortata, in varsta de 32 de ani, si in paralel se imprieteneste cu un personaj extrem de ciudat, condeierul angajat pentru a scrie si regiza emisiuni de teatru radiofonic.

Iar daca ‘istoria’ tanarului Mario nu este neaparat spectaculoasa, Llosa isi balanseaza romanul prin povestile scurte interpuse de-a lungul capitolelor, povesti care se dovedesc a fi scenariile genialului condeier.
Povestirile contrasteaza prin stil cu ceea ce ar trebui sa ofere in mod normal teatrul radiofonic, avand foarte putin dialog (sau chiar deloc). Cred ca acest contrast se vrea in armonie cu celelalte teme de contradictie din roman: Mario se indragosteste de bolivianca, insa continua sa o numeasca “matusa Julia”, prelungind absurdul acestei idei, iar condierul reprezinta geniul care traieste numai pentru dezvoltarea artei sale, insa nu are nicio sansa de a fi comparat macar cu scriitorii faimosi (care depun mult mai putin efort).

Matusa Julia si condeierul este o experienta simpatica, in special datorita segmentelor oferite de condeier.

Alin

Atatea inceputuri

Jon McGregor este un tip din Bermuda care a scris pana acum trei carti, a doua sa publicatie fiind intitulata So Many Ways to Begin.

Prezentarile acestui roman se refera invariabil la faptul ca protagonistul, David Carter, afla printr-o intamplare despre faptul ca fusese adoptat, motiv pentru care porneste in cautarea mamei adevarate. Din fericire romanul nu este chiar atat de bidimensional. Autorul creeaza mai degraba o cronica a protagonistului sau si nu se plafoneaza pe o singura idee.

Ba mai mult, David Carter este un personaj minutios prezentat; pasiunea sa pentru istorie va avea de multe ori repercursiuni in viata sa de zi cu zi. Problemele si trairile sale par autentice, iar David devine si ramane un personaj interesant, cu toate ca are o serie de reactii ciudate in legatura cu aflarea adoptiei mentionate anterior.
Nu m-au impresionat insa atat de mult personajele feminine; am ramas cu senzatia ca Jon McGregor are tendinta de a crea personaje feminine vulnerabile, din varii motive.

Ceea ce mi-a placut insa la Atatea inceputuri este stilul. Scriitura lui McGregor este placuta, desi poate ca nu este tocmai spectaculoasa. Mi-au placut titlurile de capitole, care mentioneaza cate un obiect, precum si localizarea acestora in timp, trecerile de la o perioada la alta sau perspectiva cat se poate de vizuala a istoriei pe care o traieste David.

Alin