Red Sorghum

Cu o istorie de aproape patru milenii, poporul chinez aduce cu sine o influenta culturala enorma atunci cand vorbim despre civilizatiile pamantului. In ciuda acestui fapt, romanul lui Mo Yan este prima mea intalnire cu o lucrare literara din aceasta parte a globului. Nu am idee daca acest fapt tine de mine sau este cauzat doar printr-un ciudat complex de imprejurari, dar mi s-a parut un detaliu interesant de mentionat.

Din fericire pentru un cititor ocazional al literaturii chineze (ca mine, aparent), Sorgul rosu nu impune necesitatea cunoasterii istoriei acestei tari, cu toate ca se trateaza pe larg un eveniment important, dar de multe ori trecut in plan secundar, din perioada celui de-al doilea razboi mondial, si anume invazia nipona a Chinei (1937 – 1945).

Din multe puncte de vedere, Sorgul rosu este un elogiu adus victimelor acestui conflict si, in acelasi timp, poate fi considerat ca fiind o cronica de familie, povestea ingloband trei generatii de personaje.
Inainte de a intra totusi in poveste, nu am putut sa nu remarc cuvintele ‘realism magic’ in cateva dintre parerile pe care le-am rasfoit inainte de a citi cartea. Acest strigat care este Sorgul rosu nu cred ca ar putea intra in aceasta categorie prin simplul fapt ca evenimentele prezentate sunt strict deprinse din ororile realitatii evocate.

Sigur, Mo Yan se apropie oarecum de acest stil, insa realismul magic implica ceva mai multe elemente. Trebuie mentionat insa peisajul oriental pictat de catre autor, apoi deconstruit si repictat pentru cititor prin tehnica salturilor cronologice in cadrul naratiunii – tehnica ce ne poate duce cu gandul la anumiti scriitori sud-americani.

Subiectul pe scurt, naratorul relateaza intr-o maniera temporal deschisa istoriile bunicilor si ale parintilor sai imbinate cu istoria razboiului impotriva japonezilor. Mo Yan insista pe anumite elemente cheie ale acestor istorii personale, reluandu-le si explorand impactul si semnificatia lor pe masura ce ele tranziteaza din cronologia trecutului in memoria colectiva a familiei.

Culoarea rosie a sorgului se imbina armonios cu fiecare apus de soare in aceeasi maniera in care pamantul Chinei se amesteca cu rachiul de sorg si cu sangele varsat. Daca asta suna cliseic, ei bine nu veti avea aceasta senzatie in timpul lecturii. Romanul este unul puternic cromatic: peisajul variaza de la sangeriul sorgului copt, la verdele baltilor pline de vegetatie, la nuantele intunecate ale noptii. Pe parcursul romanului, rosul sorgului poate reprezenta urmarirea unui scop, sau poate cautarea sensului vietii, si nu doar preambulul violentei invitate de catre trupele japoneze.

Spre final trebuie sa mentionez filmul, aparut in acelasi an cu romanul, o experienta la fel de puternic cromatica precum si materialul sursa, insa mult mai simplist din punct de vedere narativ (asa cum era si de asteptat). Daca povestea romanului penduleaza invariabil catre conflictul japonezo-chinez sau catre cel civil, filmul se axeaza mai mult pe crearea atmosferei acestui orient indepartat. L-as recomanda insa doar celor care au citit initial romanul lui Mo Yan, iar daca sunteti interesati sa aflati mai multe despre invazia japoneza a chinei ca subiect cinematografic, va recomand Nanjing! Nanjing! (intitulat si The City of Life and Death, 2009), Empire of the Sun (filmul prin care l-am cunoscut pe Christian Bale, 1987), The Flowers of War (tot cu Bale, 2011), John Rabe (2009) sau The Children of Huang Shi (2008).

Revenind la subiect, Sorgul rosu este o experienta puternica, o realizare memorabila, un caleidoscop de detalii ce nu sunt intotdeauna usor de vizualizat de catre cititori. O istorie ce nu ar putea fi spusa in alt fel.

Alin