a tribute to Andrew Peters

I’m writing this in english so everyone can appreciate a man that single-handedly makes the world better… with every punch.


Thank you Andrew Peters, for making hockey the best game on earth!


Here he is smashing some guy into the boards. You won’t see that in football!


Andrew Peters is great because he puts passion into every hit, and for me, that makes him special. Thanks Andrew, keep kicking ass!

Here’s a great Andrew Peters fight reel, the music sucks though (mute it and put some AC/DC on, or something):


Thanks again Andrew!
Keep punching, we’ll keep watching!

despre starea tuturor lucrurilor (inainte de revelion)

Vorbeam cu Fostblade acum cateva zile despre faptul ca ar trebui sa facem ceva sa aducem mai multi vizitatori pe site. Spread the word and all that. Mi-a spus sa scriu ceva despre James Morrison, sau poate sa fac o recenzie la o carte pe care am citit-o. Desigur eram prea ocupat mancand cozonac, band bere si jucand Football Manager, ca sa scriu ceva ce ar putea sa fie chiar interesant. Dar din moment ce acesta este ultimul meu post pe acest an m-am gandit sa le fac pe toate odata.

Da, sunt ambitios azi. Faptul ca e 5:45 AM nu ajuta cu nimic situatia.

A fost un an destul de bun, in mare parte. Am trecut de bac si am intrat exact la facultatea la care vroiam, ceea ce arata ca sistemul educational roman a dat gres. Mai pe la finalul anului am dat de niste drame serioase, ca altfel nu se putea. Pot sa zic ca in doar cateva luni mi-am pierdut mare parte din hobbyuri. A inceput cand pur si simplu nu am mai vrut sa ma joc jocuri video (in afara de ocazionalul NHL pe net cu finu, unde deja am atins statut de jucatori internationali faimosi), dar gasisem lucruri mai interesante.
Dupa ce m-am trezit intr-o dupa-amiaza friguroasa (era chiar de Mos Nicolae) cu inima franta si visurile tandari mi-am pierdut pe rand abilitatea de a mai scrie sau rabdarea de a mai citi. Cred ca singurul lucru care m-a tinut pe linia de plutire a fost alcoolul.

De aceea acest post doreste sa multumeasca alcoolului, cauza si solutia tuturor problemelor. Pot sa spun ca am baut cam orice, de la bere, la vin, la whisky, si chiar la sticla aceea de vodka pe care am cumparat-o intr-o noapte cand eram beat, am aruncat-o in camara si am uitat de ea deoarece doar mirosul ei ma face sa vreau sa ma inscriu la Alcoolicii Anonimi.
Ce poate sa fie mai bine decat sa te faci praf in timp ce privesti cum pe geam cad primii fulgi de nea? Sa joci Football Manager desigur, dar o sa ajung si la asta in curand.
Lucrul tragic e ca in momentul scrierii acestui post nu mai am nici un strop de alcool in casa, in afara de acea sticla de vodka pe care nu am reusit sa o termin nici in cele mai nebanuite culmi ale betiilor mele orgiastice.
Acest post este sponsorizat de ceai.

Sunt mandru sa spun ca lucrurile s-au intors inapoi pe fagasul lor normal. M-am apucat sa citesc din nou, desi nu ce trebuie pentru la facultate (alea le las pana in ultima clipa, in stilul meu caracteristic), desi nu cu foarte mult spor. M-am apucat sa scriu din nou, desi beletristica merge destul de greu si articolele mele sunt scrise in mare parte pentru amuzament(ul meu).
Desi sunt destul de mandru de articolul acesta de pe bookblog, in care fac o restrospectiva a cartilor pe care le-am citit anul acesta.
De asemenea incerc sa ma apuc iar de jocuri video, dar si asta merge greu.

Cel mai nou si incitant lucru la care pot sa ma gandesc este formatia de rock pe care am infiintat-o cu finul meu (sau el a infiintat-o cu mine), si care momentan nu are nume dar eu ma gandeam la ceva in genul Not sober in Dublin. Fiti cu ochii pe scena muzicala, nu stiti niciodata cand o sa ne vedeti la atomic OTV.

Daca tot am intrat in sfera muzicala as dori sa vorbesc cateva clipe despre cel mai bun album muzical pe care l-am ascultat anul acesta. E vorba despre James Morrison – Undiscovered.
Pe scurt Morrison are vocea unui batran negru de optzeci de ani prinsa in trupul unui englez de douazeci, ceea ce il face un cantaret soul de exceptie, si pana acum spala dube sau ceva in genul asta.
Ma gandeam ca de asta nu o sa aiba Not sober in Dublin un succes fulminant, pentru ca nici eu nici finu nu am avut cine stie ce slujbe ciudate in trecut (eu am scris totusi o data pentru o revista de jocuri video care a dat faliment, ceea ce e destul de ciudat, si chiar infricosator, in sine).
Revenind la Morrison, albumul sau de debut este foarte bun, si ma tem ca viitorul album nu poate sa fie decat mai prost, din motive pe care o sa le aflati cand chiar o sa-i scriu o recenzie.

Undeva in articolul meu de pe bookblog (la care am dat un link mai sus si sunt sigur ca nu l-ati citit – mai aveti o sansa acum) ma plangeam despre romanul Kafka pe malul marii, care poate fi descris foarte plastic ca un caz de “vrei porno, rezulta horror”, sau invers.

De aceea m-am gandit sa ma intorc catre origini si sa citesc Pinball,1973, al doilea roman al lui Murakami (pe primul nu l-am gasit :sadface:). Citindu-l am realizat ca acest roman s-ar putea sa fie chintesenta tuturor temelor si motivelor prezente in opera lui Murakami, ceea ce este paradoxal deoarece l-a scris de abia la inceputul carierei.
Romanul a fost tradus doar o singura data in engleza, acum vreo doua decenii, si tiparit in cantitati destul de reduse, de aceea nu e usor de gasit. Dar merita pe deplin, deoarece dupa cum spune si naratorul: This is a novel about pinball. Actiunea il are in centru pe acelasi narator apatic, fumator inrait si observator detasat, prins ocazional in momente profunde de introspectie. Eroul lucreaza ca traducator la propria firma, traieste intr-un apartament cu doua gemene pe care nu le poate diferentia intre ele, si este obsedat de o masina de pinball, la care facuse un high-score in tinerete.
Pe celalalt plan narativ se afla The Rat, care trece printr-o relatie stranie cu o femeie. Nu prea am ce sa explic aici, as putea la fel de bine explica un concert de muzica clasica.
Scurt si genial, Pinball, 1973 mi-a redat increderea in Murakami si de asemenea m-a facut sa realizez ca am citit prea multe de el si ar trebui sa trec la altceva.

Si ce altceva daca nu Football Manager 2007(link).

Dar din pacate imi cade capul pe tastatura de somn, asa ca o sa ma duc sa ma culc.

Serios.

Nu ma duc sa ma joc Football Manager.

Ma culc.

Noapte buna si ne vedem la anul.

Jarvis Cocker – Jarvis

Ma indoiesc ca ati auzit de Jarvis Cocker, pentru ca pana acum o luna nici eu nu stiam cine e si ce face. Dar daca sunteti cei mai mari fani ai lui/il iubiti la nebunie/nu puteti trai fara, el imi pare rau.

S-ar putea sa fi auzit totusi de Pulp, formatia lui, care canta un pop-rock influentat de disco, inca din 1978. Istoria formatiei e destul de tragica totusi, pentru ca pana prin 1991 nu au avut nici un fel de succes. Totusi nu s-au lasat descurajati si au continuat, versurile lui Jarvis alunecand vertiginos spre tragic si problemele clasei muncitoare, in timp ce membrii formatiei impodobeau scena cu hartie igienica.
Dar in 1992 lanseaza Do You Remember the First Time?, si deodata Jarvis apare la televizor din orice pozitie. Britpop-ul decoleaza ca o racheta spatiala, si totul se naruie glorios prin 1996. In 2002 cei de la Pulp iau o pauza, si Jarvis canta intr-o formatie numita Relaxed Muscle, impreuna cu colegul lui Richard Hawley.

In 2006 Jarvis lanseaza Running the World, pe internet, melodie care mai tarziu avea sa apara pe OST-ul filmului Children of Men, ocazie cu care aveam sa aflu si eu de muzician. Running the World e mai mult o refulare sociala decat o melodie pop, deoarece dupa cum spun si versurile: “Bluntly put, in the fewest of words:/ Cunts are still running the world”.

Din acel moment lumea a intrat in trepidatie, banuind ca Jarvis ar putea sa scoata un album solo, si nu au trepidat degeaba.
Pe 13 noiembrie Jarvis Cocker a lansat albumul sau de debut solo, numit simplu Jarvis, sau The Jarvis Cocker Record. Din pacate istoria sumbra a formatiei Pulp se pare ca nu-l paraseste pe artist, albumul oprindu-se undeva pe la mijlocurilor topurilor britanice, inainte sa dispara cu totul. Ceea ce este pacat pentru ca avem de-aface cu unul dintre cele mai bune albume ale acestui an.

Marea revenire nu incepe foarte promitator, instrumentalul neremarcabil The Loss Adjuster (Excerpt 1) fiind urmat de Don’t Let Him Waste Your Time, cantec pe care Jarvis l-a scris pentru albumul lui Nancy Sinatra din 2004. Din pacate e un cantec mult mai potrivit pentru Sinatra decat pentru Cocker, si desi nu e rau, nu e chiar un inceput remarcabil.

Dar toate aceste lucruri devin neimportante odata ce incepe a treia melodie. Black Magic suna ca ceva ce ar fi cantat Lou Reed in vremurile de glorie ale celor de la Velvet Underground. O chitara electrica foarte agresiva, clopote pe fundal, si un refren clasic in stil “Yeah yeah yeah” duc melodia undeva in epoca de glorie a rock ‘n roll-ului. “Black magic that blows your mind away/ And takes it somewhere that you want to stay”

Heavy Weather e o metafora foarte frumoasa (“Stormy weather always makes me think of you /And watch out ’cause the storm is coming through”). Disney Time e o intoarcere nostalgica in timp alaturi de un pian trist, iar Fat Children un cantec despre revolta sociala si violenta in randul tinerilor.

Baby’s Coming Back to Me incepe cu o zi insorita, copii care se joaca si radioul care canta piesa lui favorita. Totul e perfect mai putin lipsa iubitei lui, Baby, a carui intoarcere e
asteptata in refren. Doar ca pe masura ce cantecul merge inainte devine dureros de clar ca Baby nu se mai intoarce.

I Will Kill Again e o intoarcere la clasicul Pulp, la versurile despre problemele clasei muncitoare si moartea tuturor iluziilor. “Don’t believe me if I claim to be your friend, coz given half the chance I know that I will kill again.”

Quantum Theory vorbeste despre un univers paralel, in care romanticul deziluzionat isi cauta refugiul. “Somewhere everyone is happy, somewhere fish do not have bones/ somewhere gravity cannot reach us anymore, somewhere you are not alone”.
Si dupa douazeci de minute de tacere descoperim si Running the World, care vine sa salveze albumul, desi nu este nevoie.

Desi are mari sanse sa te deprime, Jarvis probabil este unul dintre cele mai bune albume ale acestui an, Jarvis Cocker reimpunandu-se ca un poet genial si un muzician talentat. Este unul dintre cele mai bune albume ale acestui an, si eu unul ma bucur ca nu l-am ratat.

Cristi Mitran scrie recenzii muzicale foarte proaste, dar asta nu ar trebui sa va impiedice sa cumparati acest album

va era dor de un post referitor la zodiac, nu?

Sigur ca da.

De aceea am aruncat o privire aici, pentru ca am foarte mult timp liber zilele astea. Sa vedem ce spune:

Caracteristica generala a zodiei Sagetator: semn pozitiv, masculin
E bine, macar sunt sigur pe sexualitatea mea acum.

Element definitoriu pentru zodia Sagetator: Foc
Probabil ca berea nu e un element.

Calitate definitorie pentru zodia Sagetator: semn Mutabil (flexibilitate)
Pot sa atest ca sunt foarte flexibil (daca nu ma credeti va dau numarul de telefon al cuiva care poate sa sustina acest lucru, trimiteti un mail).

Metale caracteristice pentru zodia Sagetator: cositor
Nu o sa am jante de aur la Maybach. Pacat.

Principalele calitati ale zodiei Sagetator: cinste, generozitate, viziune
Suna ca un slogan comunist: munca, integritate, Ceausescu

Cea mai puternica dorinta a nativului din zodia Sagetator: sa-si largeasca orizontul
De asemenea vreau pace pe pamant, dragoste adevarata si inca o bere.

Defecte ale nativului din zodia Sagetator: optimism exagerat, generozitate pe banii altora
Optimist sunt (decat atunci cand beau prea mult), generos pe banii altuia nu sunt.

Relatii între zodia Sagetator si alte zodii
Nu ma intereseaza, pentru ca de obicei nu tin minte zilele de nastere.

Nativul din zodia Sagetator este prietenos, pasionat, tolerant, îi place libertatea si aventura. Poate fi extravagant si necioplit. Nativul Sagetator este calauzit de idealuri, pâna când se hotaraste sa se retraga într-o pozitie sociala sigura. E amabil, deschis, optimist. Poate fi, însa, si extrem de arogant.
M-a citit ca o carte deschisa.

Succesele nativului Sagetator se datoreaza atât intuitiei, cât si disponibilitatii de actiune si mobilitatii. Talentul sau organizatoric e remarcabil.
Aici a dat-o in bara, mai putin partea cu intuitia.

E neclintit în principiile sale fundamentale, care sunt adevarul si dreptatea.
Ca Jiji Becali.

Nativul Sagetator e un luptator cinstit, care iubeste sportul si natura, marinimos fata de sine si fata de ceilalti.
Intr-o lupta de strada nu m-as sfii sa lovesc unde nu trebuie, urasc sincer natura si ocazional dau bani la ceresetori cand am marunt in buzunare.

Soarele prost aspectat indica sentimente divergente si un amor propriu exagerat si foarte usor de lezat, trasaturi care duc la toane, la exagerare sau la autoamagire. Nativul Sagetator mai înclina spre capriciu, risipa, fanfaronada si speculatie.
Partile cu toanele, exagerare si autoamagire au nimerit la fix. Despre risipa nu mai am ce sa zic, uitandu-ma la factura mea de mobil.

Sanatate : Nativul Sagetator este pus în corespondenta cu soldurile, pulpele, astfel încât nativul acestei zodii este predispus la paralizii ale membrelor, accidente sportive, sciatica.
Aoleu.

Bine.
Acum fetelor, va fac un cadou:
Cum seduci barbatul sagetator

Barbatul Sagetator este aventurierul clasic, optimist si plin de viata, spontan, simpatic si dornic de libertate, care simte permanent nevoia sa lupte pentru o cauza, pentru un scop nobil. În inima lui salasuieste o imensa pofta de a explora si de a întelege lumea. De aici si mobilitatea, dorinta lui de a cunoaste mereu noi teritorii si oameni noi. Pe de alta parte, într-un alt coltisor al sufletului sau, se doreste a fi o persoana respectabila, un stâlp al societatii, un “pater familiae”.

La naiba. Mai bine uitati toata treaba si luati-mi ceva de baut.