De ce ‘uram’ femeile

Textul asta e ceva mai vechi, insa l-am citit de curand si am tinut sa-l postez pe blog. E vorba de un mic text scris de Badea (pentru putinii care nu stiu – tipu’ cu ziarele de pe Antena, la care ma uit de fiecare data cand am ocazia).

De ce ‘uram’ femeile -Mircea Badea
Barbatul este o oaie! “Pai, o oaie este capabila de ura?” – o sa ma intrebati. “N-ai citit Miorita?” E adevarat. Acolo, oaia nu era capabila de nimic. De unde si asemanarea cu barbatul. Suntem natangi, neajutorati, de cele mai multe ori chiar pampalai. (Sper ca nu va deranjeaza exprimarea colocviala.) Credem ca suntem duri, ne construim in cap statui de eroi mitici, suntem virili in spatele volanului, coplesiti de propria importanta cand platim intretinerea, impetuosi cand deschidem o bere, atragatori pana la lesin cand ridicam o spranceana catre duduia de la benzinarie care poarta o bluza decoltata. Pornim chiar si la vanatoare, din dorinta de “cuceriri” care sa ateste, daca mai era nevoie, ca suntem barbati adevarati, stapani ai Universului, forte in stare bruta. In fata noastra, femeile, aceste fiinte neajutorate, care tanjesc dupa protectia noastra indispensabila, nu au nici o sansa, sunt victime sigure prin propria conditie. Ce papagali! Ma scuzati, pornisem de la oi. In ritmul asta, barbatii vor fi comparati cu o menajerie intreaga. Ceea ce poate fi posibil, cu exceptia unei singure categorii: animalele de prada. Varful lantului trofic este ocupat, fara indoiala, chiar de femei. Ele conduc, de fapt, ritualul vanatorii.
In realitate, barbatul nu alege niciodata, ci este ales. El cel mult isi face campanie electorala. Asta o sa va confirme orice barbat incununat cu aura si reputatie de seducator (a nu se intelege ca e cazul meu), daca este sincer. Smecheria e ca, din experienta, el nu incearca niciodata acolo unde simte si stie ca nu are sanse, acolo unde nu este deja ales. Aparentele fragilitatii, gingasiei, nevoii de sprijin sunt componente esentiale ale arsenalului feminin. Toate sunt puse in scena cu o arta atat de inalta, incat aceasta nu poate veni din premeditare si luciditate, ci din instinct, reflex si menire. Ofensiva ei nu e niciodata zvacnita, ci insinuata si continua, pana cand barbatul este legat fedeles cu fire pe care el nu le va vedea niciodata, dar ale caror consecinte sunt evidente. Isi da seama ca de mult nu a mai iesit cu prietenii la o bere, ca hainele pe care le are sunt toate alese de ea, ca nici papucii nu si-i mai poate gasi singur si ca, in general, nu mai exista initiative si actiuni la singular.
Pluralul este la guvernare, cu exceptia momentelor cand ea are nevoie de intimitate, chiar daca momentele lui in acest sens au disparut de o vesnicie. Femeia face pasi mici si abili, in timp ce el este furat de peisaj, si cand se uita din nou la ea isi da seama ca nu mai e la distanta la care o lasase, ci e lipita de el, incolacita in jurul lui, iar marele barbat e vulnerabil si dependent. Uneori, cei mai optimisti, si, prin urmare, mai naivi, cred ca pot rezolva situatia si redobandi teritoriul pierdut prin discutii. Ha, ha! Ce eroare! Ce iluzie! Nimeni n-a rezolvat niciodata nimic prin parlamentari cu o femeie. Premisele sunt gresite, intrucat ele nu au un sistem de gandire bazat pe aceleasi axiome si guvernat de aceleasi legi cu cel al unui barbat.
Apropo, cea mai stupida intrebare pe care poti sa o pui unei femei este: “De ce?”. Nu va sti sa-ti raspunda niciodata. Intreband-o asta, o chinuiesti si nimic mai mult. Ba starnesti si resentimente. Singurul lucru pe care il poti face unei femei este sa o parasesti. Atat. In rest, odata inceputa relatia, esti pe orbita catre pozitia de sclav pe plantatie. Uneori, cand au de-a face cu exemplare masculine mai indaratnice, ele scot la iveala arma totala, bomba atomica, pe care o lanseaza direct in calcaiul lui Ahile: incep sa planga. Aici s-a terminat. Nu pot exista supravietuitori. Si gata. Batalia este castigata fara drept de apel. Multi vor intelege ca sunt un misogin teribil sau, mai amuzant, ca n-am intalnit eu femeia potrivita. Gresit. Nu fac altceva decat sa recunosc superioritatea rasei feminine asupra celei puerile, masculine.
De fapt, generatiile de barbati sunt crescute de femei. Cu totii am ramas undeva, intr-un cotlon al subconstientului, negat cu vehementa inutila, baieteii mamei. Si observ ca aceasta stare de fapt este perceputa inconstient si de regnul masculin, la care se observa o feminizare din ce in ce mai hotarata. Probabil din motive aspirationale catre puterea rasei superioare sau poate din mimetism, barbatii desfasoara, din ce in ce mai dezinhibati, actiuni odinioara strict feminine: isi fac manichiura si pedichiura, se penseaza, isi dau cu crema, ba chiar se si epileaza. Aproape ca ma simt vinovat si anarhist daca inca mai fac pipi din picioare. Nu cumva din asezat e mai comod?
Se spune ca IN SPATELE fiecarui barbat de succes se afla o femeie puternica. In curand, IN LOCUL fiecarui barbat de succes se va afla o femeie puternica.
P.S.: Si mi-a dat mama voie sa scriu acest articol!

Soselele patriei..

Vinerea asta am fost nevoit sa merg la tara, si anume undeva in apropiere de Husi, adica la vreo 350 de kilometri de capitala. Drumul destul de enervant de obositor, generat in special din pricina Daciei de servici cu care am mers (scartaia o roata, arcurile erau cam proaste si scaunu de sub mine era ca de Dacie).

Trecand peste neajunsurile astea, am luat ocazia sa vad inca o data pe anul asta frumusetile patriei. Nu le-am gasit nicaieri pe unde am fost, dar am avut parte de altele. In primul rand, drumul catre iesirea din Bucuresti a inceput promitator tocmai la plecare, pe la coltul strazii, unde cateva echipaje de politie flancau un Audi care intrase dintr-o parte intr-un stalp pana dincolo de scaunul soferului. N-a fost insa doar atat, caci seria de accidente a continuat pe la Ramnicu Sarat, unde am trecut pe langa o cisterna de combustibil care a luat foc si din care nu ramasese mare lucru cu exceptia unei privelisti macabre. Accidentul avusese loc cu o zi inainte si am inteles ca a blocat circulatia pe soseaua catre Braila toata ziua. In continuare, pe la Braila am vazut locul in care a avut loc accidentul de acum ceva vreme dintre un microbuz si un autobuz parca, in care murisera 14 oameni. N-am putut sa pricep cum a avut loc, intersectia respectiva avea vizibilitate foarte buna…
Pe drumul de intoarcere am mai vazut un microbuz de pasageri din care nu mai ramasese mare lucru. Culmea este ca tot drumul am avut parte de soferi de microbuze si masini mai mari care mergeau ca apucatii. Am ajuns sa spun cu sinceritate ca mi-e teama de fiecare data cand vreo persoana cunoscuta are de mers cu microbuzul in afara Bucurestiului. E o realitate trista ce se intampla pe soselele romanesti si nu prea vad cum are sa se schimbe asa usor.

Ah, da…si am vazut tot drumul la nunti de m-am saturat deja de sezonul asta..