Atractii din Prahova

Realizez ca incet incet blogul asta a devenit (neintentionat) unul de calatorie. In general nu prea mai scriu pe aici, iar atunci cand o fac, insist aparent cu aceleasi lucruri. Asadar, in acelasi spirit repetitiv, o sa vorbesc nitel despre unul din ultimele trasee parcurse pe bicicleta, anume Bucuresti-Campina.

De fapt, nu o sa scriu mare lucru despre traseul in sine (il puteti analiza aici, eu am facut vreo 115 km cu totul in ziua respectiva), ci despre cateva din asa-zisele puncte de arheologie urbana ale judetului Prahova, puncte care de multe ori trec prea putin bagate in seama.

Primul punct de interes de care m-am lovit se afla in Filipestii de Targ, ba chiar fix in centrul localitatii, anume ruinele palatului postelnicului Constantin Cantacuzino.

Constructia de secol XVII (1633 – 1653) se afla din pacate intr-o stare destul de precara, astazi mai raman beciul palatului si o parte din ziduri. Localitatea Filipesti are insa o istorie mult mai lunga decat lasa de ghicit aceste ruine. Putina documentare pe net ne arata ca este una din cele mai vechi asezari din Prahova, iar numele familiei boieresti Filipescu deriva din greaca veche (phillos – iubitor/prieten, hippos – cal). Tot aici s-au descoperit o moneda romana si conducte de teracota din secolul al II-lea.

Ceva mai recent, in 1422,  localitatea Filipesti constituia un punct vamal pe ‘vechiul drum al domniei’. Revenind la palat, dupa relatarea lui Paul de Alep, acesta avea scari de marmura, un pridvor proeminent, beciuri boltite si o baie eleganta : „apa care o alimentează este adusă din râu (Prahova) cu ajutorul roţilor; aceleaşi roţi udă şi grădinile de zarzavat şi frumoasele livezi de pruni. Ele fac să se mişte şi numeroasele mori (de apă – n.n.)“

Stolnicul Constantin Cantacuzino (1639 -1716) este cel care a mostenit palatul dupa moartea postelnicului. Despre el stim ca i s-a propus domnia Tarii Romanesti, pe care o refuza in favoarea nepotului Constantin Brancoveanu. Aici, in Filipesti, Cantacuzino a inceput sa scrie Istoria Țării Rumânești dintru început (1716), opera fundamentala despre geneza poporului roman.

Odata cu declinul familiei Cantacuzine, palatul trece sub administrarea manastirii Vacaresti, dar este distrus la cutremurele din 1787 si 1789, fara a mai fi restaurat vreodata.

Tot in localitate se regaseste conacul Pana Filipescu, ridicat in 1650, un exemplu interesant de arhitectura civila. Din pacate, conacul este cat se poate de nevizitabil, chiar daca ar fi putut contitui un punct de atractie turistica, asa ca va las cu descrierea sa de pe alt site: “În apropierea conacului, în mijlocul pădurii, se afla un frumos heleşteu cu peşte, întreţinut cu apa din Iazul Morilor, un afluent artificial al Prahovei, care străbătea pădurea şi alimenta cu apă şi Palatul Cantacuzino. La acest conac şi-a găsit adăpost Nicolae Bălcescu când, în iunie 1848, pornise să răscoale ciocănaşii şi măglaşii de la Telega-Prahova. Conacul Filipescu, astăzi restaurat aproape în întregime, prin valoarea sa istorică şi arhitectonică constituie un bun al tezaurului nostru naţional.”

Ceva mai sus de Filipestii de Targ, in satul Calinesti, se afla biserica Adormirea Maicii Domnului, construita in perioada 1636-1646 (inca o imagine aici).

Dincolo de aceasta, in localitatea Floresti se afla ruinele palatului Cantacuzino, sau micul Trianon. Desi fusese terminat in 1913, se pare ca nu a fost locuit niciodata. Astazi palatul este detinut de un om de afaceri (strain, daca nu ma insel), care a demarat un proiect de restaurare al cladirii care se afla si acum intr-o stare extrem de precara (pentru inca o imagine, vezi aici). Langa palat se afla ruinele turnului de apa; din pacate scarile acestuia sunt prabusite, partea superioara fiind inaccesibila.

Mai multe despre punctele pe care le-am prezentat, precum si alte locuri interesante din judetul Prahova puteti gasi aici.

Bonus! <- Pentru necredinciosi, dovada ca am trecut prin locurile mentionate anterior si ca nu eram de fapt in vreun jeepan, sau ceva similar.

Alin

Road trip: Fundeni

Localitatea Fundeni este situata la vreo 20 de km de Bucuresti pe drumul varianta spre Oltenita (iesirea din oras prin Pantelimon spre Cernica). Cu o populatie de vreo 5000 de oameni, Fundeni iese oarecum in evidenta prin una din cele trei biserici care apartin comunei.

Continue reading “Road trip: Fundeni”

Why leapsa?

Primit urmatoarea leapsa de la Anca.

1. Când ai început să scrii online? Pe blog am scris inca din septembrie 2006, insa interactiunea mea cu online-ul a inceput de prin 2005, sub forma unui mic site si (mai ales) pe un forum cvasi-literar. Alte vremuri.

2. Ce te motivează să scrii pe blog? Plictiseala. Nu stiu; as vrea sa cred ca pot sa influentez pe cineva in bine cu chestiile pe care le scriu aici, dar cred ca m-as minti frumos in cazul asta.

3. Cum reacţionezi la comentarii negative? Un comentariu negativ poate fi benefic atata timp cat are o idee constructiva in interior, altfel ar fi doar ‘hate mail’. Nu stiu, cred ca m-ar amuza putin hate mail, si sunt sigur ca mi-ar folosi niste pareri constructive, indiferent cum sunt ele, negative, pozitive..

4. Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit? Ha, asta e buna: primul instinct pe care l-am avut atunci cand am facut cont pe WordPress a pornit din ideea de a avea o lista online a cartilor pe care le citeam (pe vremea aia nu existau sau nu stiam eu sa existe site-uri gen Shelfari sau Goodreads). Banuiesc ca nu va asteptati la asta ca motivatie initiala.

5. Ce fel de linkuri ţii în blogroll? Pai, astea care se vad; am o categorie speciala pentru blogurile de filme pe care le citesc mai des.

6. Cum te-a schimbat pe tine blogul? Asta nu mai stiu. Cred ca as putea spune ca sa nu am incredere in persoanele pe care le cunosc prin intermediul lui, insa treaba asta suna ca o ipocrizie, asa ca ma abtin de la idee.
Sper ca blogul asta m-a ajutat oarecum sa imi organizez ideile in scris, si poate ca scriind aici am ajuns sa imi formez mai bine gusturile si preferintele in anumite domenii.

7. Ce aşteptări ai în viitor de la blogul tău? E bine daca zic sa nu il sterg? OK, atunci, sa pot sa scriu aici inca pe atat.

8. Cât despre cititorii/vizitatorii acestui blog? Sa nu ma stearga din reader. Si sa imi mai lase comentarii din cand in cand (atunci cand au la ce, evident). Si sa am parte si de cititori noi pe aici. Deja ma intind…

Err, leapsa o preia cine doreste. Singura persoana pe care as vrea sa o nominalizez ar fi Irina, pentru ca i-am ignorat o leapsa acum ceva vreme si sper sa nu se fi suparat pe mine 😛

Alin

The 39 Steps (Book, Movie, Play)

Banuiesc ca nu pot tocmai sa ma laud cu faptul ca 39 Steps a lui John Buchan (102 p) este singura carte pe care am reusit sa o citesc in ultimele trei luni. Cu toate astea, ma simt oarecum dator sa vorbesc putin despre tot ceea ce reprezinta acest titlu.
John Buchan a publicat The 39 Steps in 1915, si este probabil cel mai cunoscut titlu al sau. Autor de romane de suspans, succesul celor 39 de Trepte l-a facut pe Buchan sa scrie inca patru romane cu Richard Hannay ca protagonist.

Este exact genul clasic de roman de suspans – misterios insa nu teribil de complicat, cu un personaj obisnuit ce are de trecut prin tot felul de intamplari mai putin obisnuite. Richard Hannay este implicat fara sa vrea intr-un complot ce pune in pericol siguranta nationala (actiunea se desfasoara cu putin timp inaintea declansarii razboiului). Personajul care ii povesteste despre acest complot este asasinat in apartamentul lui Hannay, care trebuie sa fuga atat de politie cat si de spionii ucigasi, iar in acelasi timp sa caute o modalitate de dezlegare a acestei probleme in care a fost implicat.

La o analiza putin mai riguroasa cred ca oricine s-ar intreba de ce Hannay este urmarit de acesti spioni, iar pe parcurs mai intalnim o serie de discrepante in poveste, insa nu cred ca un roman de ‘actiune’ trebuie sa fie judecat prea mult in acest sens. Cursa lui Hannay prin Scotia are momentele sale interesante, insa finalul si dezlegarea acestui mister nu prea se ridica la nivelul desfasurarii actiunii.

Romanul lui John Buchan a fost adaptat de trei ori pentru marele ecran, cea mai cunoscuta varianta fiind cea a lui Hitchcock din 1935 (si se pare ca a fost anuntat un remake dupa filmul lui Hitchcock in 2011…of doamne). Hitch se afla inca in perioada sa britanica, iar succesul din ’34 cu The Man who knew too much i-a oferit ocazia de a ‘ataca’ un proiect la alegere. Acelasi Charles Bennet care a semnat scenariul pentru Man who knew too much a lucrat la aceasta adaptare, si cred ca a facut o treaba foarte buna.

Bennet a folosit din roman doar personajul Richard Hannay si premisa de la care pornesc aventurile sale prin Scotia. Scenariul este destul de original in tot ceea ce urmeaza, inclusiv deznodamantul. Hitchcock face o treaba grozava cu acest scenariu (omul acuzat pe nedrept este o tema recurenta in filmele sale). Actiunea este mai ‘light’, filmul introduce o serie de momente comice potrivite in cinematografie, iar dezlegarea misterului celor 39 de trepte este cat se poate de eleganta. Insa cel mai mult iese in evidenta geniul creativ al lui Hitch prin jocul de camera. El a vrut ca fiecare scena sa poata fi ‘exprimata’ ca un film in sine, iar trecerea de la o scena la alta capata intr-adevar un ritm excelent dupa prima jumatate.

La final cateva cuvinte despre piesa de teatru The 39 Steps, pe care am avut ocazia de a o viziona la inceputul anului la Nottara. Scenariul pentru aceasta piesa este adaptat direct dupa filmul lui Hitchcock, a fost scris de Patrick Barlow si este jucat in teatrele britanice de mai bine de cinci ani.
Evident, piesa este o adaptare comica, insa una extrem de fidela scenariului, toate scenele din film fiind prezente si aici. Trebuie sa spun ca nu am vazut la teatru foarte multe comedii, insa The 39 Steps a fost unul dintre cele mai amuzante spectacole pe care le-am vazut.
Citisem pe undeva o ‘recenzie’ la acest spectacol, scrisa de o tipa dezamagita total de umorul de ‘clasa a saptea’, de faptul ca nu exista cine stie ce recuzita si de faptul ca unii actori jucau mai multe roluri, in unele scene jucand chiar mai multe roluri in acelasi timp. Banuiesc ca persoana respectiva nu a inteles ca acestea sunt cateva din sursele de umor ale piesei, si ca dialogurile au fost foarte departe de termenul pueril (daca as putea i-as fi aratat ca piesa se joaca la fel si in Anglia).

Nu stiu daca piesa The 39 Steps mai ruleaza la noi, insa o recomand cu caldura (la fel ca si filmul lui Hitchcock).

Alin

Short Story About Books

 

Nu ar fi mare lucru de spus. Am fost astazi la targul de carte. Nimic iesit din comun, poate cu exceptia multor carti in franceza la un anumit stand (pacat ca nu auzisem de niciunul dintre scriitori). Mereu am senzatia ca nu se schimba mai nimic fata de anul precedent (ma refer la carti si/sau preturi, oferte). Surprinzator de multa lume pentru vineri la ora pranzului. Multi tineri (care probabil trebuiau sa fie pe la licee sau ceva, habar n-am). Am cumparat cateva carti, desi nu mai am nicio dispozitie fata de citit. Asta e, cam atat.

 

Alin