A Christmas Special – Part 10

Remember the Night (1940)

Remember the Night este o poveste sentimentala de sarbatori cu o serie de momente comedice, si este primul film din seria de patru colaborari intre Barbara Stanwyck si Fred MacMurray.

Aflata in mijlocul febrei New Yorkeze a cadourilor de sarbatori, Barbara Stanwyck este prinsa furand o bratara cu diamante. La proces, procurorul (Fred MacMurray) manipuleaza putin vorbele avocatului apararii pentru a amana procesul pana dupa sarbatori. Simtindu-se prea vinovat pentru a o lasa pe inculpata sa petreaca sarbatorile in custodie, MacMurray plateste cautiunea, insa cineva intelege gresit, iar MacMurray se trezeste cu Stanwyck la el acasa.

Fiind pe picior de plecare si afland ca amandoi au copilarit in aceeasi regiune, Fred o invita pe Barbara sa petreaca sarbatorile impreuna cu mama si matusa in Indiana. Dupa cateva peripetii pe drum, avem ocazia de a vedea o diferenta zdrobitoare intre atitudinea mamei Barbarei, care nu o vazuse de ani de zile, si primirea pe care o are Fred in sanul familiei sale.

Ca orice poveste clasica de sarbatori, Remember the Night are o doza sanatoasa de sentimentalism, putina muzica, cateva cadouri si multa zapada. Personajele sunt cel putin induiosatoare (chiar daca, in esenta, personajul Barbarei este cam enigmatic) si reusesc sa aduca cu ele mesajul esential al filmelor de Craciun.

Mi-a facut placere sa ii revad pe MacMurray si Stanwyck dupa rolurile din Double Indemnity. Amandoi parca stralucesc in acest film (cu un accent evident pe reprezentatia Barbarei). Iata ce spunea Fred MacMurray despre aceste colaborari:

“I was lucky enough to make four pictures with Barbara [Stanwyck]. In the first I turned her in, in the second I killed her, in the third I left her for another woman, and in the fourth I pushed her over a waterfall. The one thing all these pictures had in common was that I fell in love with Barbara Stanwyck – and I did, too.”

Alin

Advertisements

A Christmas Special – Part 5

Christmas in Connecticut (1945)

Christmas in Connecticut este un exemplu tipic asupra faptului ca nu toate filmele clasice de sarbatori sunt neaparat grozave. Ceea ce se vrea a fi o productie care transmite acel sentiment inaltator de Craciun se loveste intr-o poveste care portretizeaza (in opinia mea) ceea ce este superficial in privinta acestei sarbatori.

Am vrut sa spun si in posturile anterioare ca aceste povesti ar trebui vizionate cu mai multa atentie catre fantezie decat pentru detaliile obisnuite, insa nu pot sa nu critic intriga de aici si scenariul care pare scris in sens invers.
Filmul incepe cu imaginea unui distrugator american torpilat de catre un submarin german. Doi membri ai echipajului – Jefferson Jones (Dennis Morgan) si Sinkiewicz supravietuiesc vreme de 18 zile pe o barca de salvare. Dupa ce sunt salvati, cei doi ajung intr-un spital pentru recuperare. Aici Jones este singurul care primeste doar portii de lapte la fiecare masa din cauza complicatiilor la stomac, in timp ce toti ceilalti pacienti au parte de un tratament regal in ceea ce priveste mesele.

Asa ca Jones ramane doar cu revistele din care citeste articole semnate de Elizabeth Lane (Barbara Stanwyck), cea care povesteste viata la ferma sa din Connecticut, cum isi ingrijeste copilul si ce feluri de mancare fenomenale gateste sotului. Sinkiewicz il sfatuieste pe Jones sa o ‘vrajeasca’ pe una din asistentele medicale pentru a face rost de mancare adevarata (in acest moment singurul sau scop in viata). Nu dureaza mult pana cand asistenta deja se gandeste la maritis, iar Jones, nestiind ce sa faca, ii spune ca nu stie ce inseamna sa ai un camin, pentru ca nu a avut vreodata parte de asa ceva.

Asistenta concluzioneaza deci ca trebuie sa il trimita undeva pe amaratul de Jones pentru a se convinge de ceea ce inseamna sa ai o casa si un camin adevarat. Iar modelul ideal de nevasta americana este Elizabeth Lane, cea a caror articole erau savurate din plin de Jones. Asistenta medicala ii scrie lui Alexander Yardley, patronul unui imperiu publicistic, pe care se pare ca il cunoaste suficient de bine pentru a-i cere favoruri.

Yardley (care nu are nimic mai interesant de facut, ca orice magnat) ii telefoneaza imediat editorului publicatiei respective si ii ordona sa ii transmita lui Elizabeth Lane ca trebuie sa il aiba ca invitat de Craciun pe Jones. Cand editorul o suna pe Elizabeth, aflam ca ferma din Conencticut este de fapt un apartament din oras, iar talentul ei de bucatareasa se rezuma la desfacutul cutiilor de sardele.
S-ar parea deci ca Elizabeth Lane va fi descoperita si isi va pierde slujba, numai ca in poveste apare John Sloan, un amic care era amorezat de mai multa vreme de Elizabeth si care – ati ghicit, are o ferma tocmai in Connecticut.

Elizabeth ii promite lui Sloan ca se va marita cu el si se muta la ferma (impreuna cu Felix, singurul individ care stie intr-adevar sa gateasca) in asteptarea lui Jones si a lui Alexander Yardley.
Toata aceasta intriga se desfasoara in primele 25 de minute, si nu este greu de ghicit cam ce se va intampla in continuare.

Imi dau seama ca acest scenariu este similar incurcaturilor care au loc intr-un ‘screwball comedy’, insa toata aceasta poveste mi se pare extrem de imbarligata si obositoare. Dupa cum spuneam, scenaristul parca a scris intai desfasurarea actiunii de la ferma, apoi a cautat tot felul de legaturi obscure pentru a pune aceste personaje impreuna acolo.

Ceea ce mi se pare mai important insa – Christmas in Connecticut se vrea un film de sarbatori, insa niciuna din actiunile personajelor nu reflecta vreun mesaj similar cu ceea ce ar trebui sa fie in inimile oamenilor, macar in aceasta perioada.
Fiecare personaj urmareste interesele proprii – asistenta medicala vrea sa fie luata de sotie, Elizabeth vrea sa isi pastreze slujba, Sloan este interesat sa o ia pe loc de nevasta pe Elizabeth, Yardley vrea sa pastreze aparentele altora pentru binele publicatiilor sale, iar Jones este pus in toata aceasta situatie doar fiindca voia sa manance (o alta idee superficiala legata de sarbatori).
Nu vreau sa critic insa aceste detalii, ci mai degraba ideea ca personajul central (Elizabeth) creeaza o imagine falsa despre propria persoana, imagine pe care se chinuie sa o pastreze pana la final. Concluzia filmului ar fi ca, atunci cand dai nastere unor aparente, o sa ai parte de tot felul de incurcaturi, dar la final o sa ai numai de castigat. Personal mi se pare departe de ceea ce ar trebui sa transmita un film de Craciun.

Nu vreau sa spun ca acest film este unul prost. Un fan al Barbarey Stanwyck l-ar aprecia oricand, in ciuda intrigii imbarligate si a mesajului superficial, iar decorurile reusesc intr-adevar sa creeze o atmosfera frumoasa de Craciun (care din pacate lipseste in poveste).

Alin

Stanwyck’s Styles

Barbara Stanwyck este, in opinia mea, una din cele mai fascinante figuri ale Hollywood-ului clasic. Nu cred ca am vazut o actrita care sa arate atat de diferit de la un rol la altul sau chiar de la o imagine la alta.

De exemplu, in Baby Face (1933) joaca rolul unei femei crescute intr-o lume a barbatilor, inconstienta in prima faza fata de propria feminitate si de puterea pe care o poate avea asupra barbatilor.
Ajunsa intr-un oras mare isi alege cea mai inalta cladire de birouri, isi propune sa lucreze acolo si sa avanseze prin farmecele pe care le poseda. Povestea capata proportii satirice pe masura ce Stanwyck urca tot mai sus in cladire si in viata sociala (poarta tinute din ce in ce mai extravagante si locuieste in apartamente din ce in ce mai luxoase). Ce pacat ca filmul a fost cenzurat la vremea lui, iar regizorul obligat sa schimbe finalul (cu unul lipsit de sens).

 

Alin