Calm down, i got this

Traiesc in continuare o senzatie de implinire in mediul online, avand in vedere ca de luni bune citesc de pe un blog anume, apoi mi se face scarba sa mai scriu vreodata pe al meu. Dar imi place sa perseverez in mod inutil, si cum sunt convins ca nu intereseaza pe nimeni ce am facut in ultima vreme, o sa scriu cateva cuvinte despre Boardwalk Empire.

Am obiceiul nesanatos ca atunci cand ma apuc de un serial, sa fac un maraton pana la ultimul episod, iar cum Boardwalk are doar un sezon finalizat pana in clipa de fata, am ramas cu dorinta de a vedea mai mult. Mult mai mult, fiindca abia astept sa apara sezonul al doilea.

Nu prea stiu ce ai putea povesti despre un serial, insa ramane important de mentionat faptul ca Martin Scorsese este executive producer aici, iar influenta sa este cat se poate de evidenta. Apoi o multa atentie alocata istoriei din perioada prohibitiei, o atmosfera potrivita si actori pe masura (Buscemi a fost mereu un tip cu mare capacitate actoriceasca, Michael Pitt arata mai serios decat il credeam in stare, iar Michael Stuhlbarg arata ca un tip care s-a documentat bine pentru a intra in pielea personajului sau – asta doar ca sa dau cateva exemple).

Episoadele stralucesc din punct de vedere stilistic, de la atentia pentru detalii, pana la scene care amintesc de filmele lui Coppola si de fascinatia pe care o avem (multi dintre noi) pentru gangsterii stilati ai unei alte epoci.
Cred ca punctul central de atractie al serialului (exceptand evident scenele de sex) este reprezentat de relatiile dintre personajele sale. Poate chiar mai mult decat alte seriale, unde vedem personaje interactionand si dezvoltand prietenii si animozitati, Boardwalk Empire este genul de poveste in care relatiile deja sudate ascund o serie intreaga de detalii interesante.

Oh, si inca o chestie. Boardwalk Empire are probabil cea mai buna melodie adaptata pentru un serial (desi la prima vedere nu se potriveste cu atmosfera).
I dare you to disapprove.

Alin

Advertisements