The King’s Speech (2010)

Surprinzator de interesant si fluent spus (sau poate doar imi plac mie filmele ‘plictisitoare’), povestea regelui George al VI-lea este de fapt povestea unei prietenii intre rege (Colin Firth) si terapeutul sau (Geoffrey Rush), o poveste accesibila si satisfacatoare.

Mai mult ca sigur ca o poveste axata strict pe viata regelui si pe faptele istorice din timpul domniei sale nu ar fi fost atat de interesanta pentru public pe cat este The King’s Speech. Cred ca istoria isi aminteste de Churchill mult mai rapid decat de regele George al VI-lea atunci cand vorbim despre al Doilea razboi mondial (ma refer la non-britanicii ca noi; in insula, regele a fost un simbol al rezistentei nationale pe intreaga durata a razboiului).
Daca tot suntem aici, imaginea lui Churchill in film pare oarecum distorsionata – in realitate, a fost unul dintre putinii care l-au sfatuit pe Edward VIII sa nu abdice. Timothy Spall are cateva aparitii scurte in postura viitorului prim ministru, dar nu pot sa nu remarc cat de mult se stramba, probabil in ideea de a semana mai mult cu Winston (a reusit totusi sa ii imite vocea destul de bine).

Un alt mic detaliu pe care l-am observat este modul in care a fost folosita camera. In cadrele exterioare, camera se misca mereu in urma sau din fata personajului. In cadrele statice, insa, camera fixeaza personajul fie in centrul cadrului, fie in extrema stanga sau dreapta. Nu spun ca este o problema cu asta, insa fiind filmat ‘wide-angle‘, fetele personajelor par usor distorsionate in acele cadre stanga/dreapta.

Acestea sunt insa detalii putin importante in economia filmului; puterea acestuia sta in relatiile Firth-Rush si Firth-Bonham Carter. The King’s Speech este un film inteligent care balanseaza foarte bine elementele povestii cu reprezentatiile actorilor.

Daca sunteti interesati cum vorbea regele George VI in realitate, iata aici un discurs al acestuia din 1938.

Alin

Advertisements