Cateva titluri (part 1)

Aparent nu am nimic mai bun de facut in afara de citit, asa ca vreau sa scriu cateva cuvinte despre cartile din ultima vreme (pentru cine o fi interesat).

Julio Cortazar – Bestiar

In primul rand, astia de la Polirom sunt niste bulangii – majoritatea povestirilor din Bestiario au aparut si in alt volum de povestiri publicat de ei anterior (Idolul cicladelor sau Manuscris gasit intr-un buzunar…), fara sa spuna ca de fapt ele fac parte din aceasta carte. Imi face placere sa il recitesc pe Cortazar, astfel incat nu m-a deranjat acest detaliu, dar simteam nevoia sa il precizez totusi.

Bestiar este primul volum publicat de Cortazar (1951), iar temele prozei despre care vorbeam in Armele Secrete sunt similare si aici. Mai mult de atat, in Bestiar vedem deja un autor in deplina maturitate artistica – povestirile lui nu sunt incercari de proza cum se mai intampla cu alti scriitori. Cortazar imi aminteste de ceea ce spunea cineva despre muzica celor de la The Smiths: omul asta nu a scris niciodata vreo prostie sau ceva slab.

De exemplu, in Casa Ocupata sau in Omnibuz naratiunea este extrem de simpla si totusi reuseste sa-ti dea un fior pe sira spinarii atunci cand citesti aceste povestiri; in altele vedem elemente ciudate sau intunecate. Cea mai buna povestire (in opinia mea) este cea intitulata Cea de departe – similara tematic cu o alta povestire, Noaptea, întins pe spate – pe care o puteti citi aici.

Continue reading “Cateva titluri (part 1)”

Advertisements

Las Armas Secretas

Am spus mereu despre Cortazar ca este un vrajitor al prozei scurte, iar volumul Armele Secrete demonstreaza inca o data lucrul acesta. In general opera lui Cortazar se axeaza pe cateva teme fundamentale – jocul si trecerea dintr-o realitate in alta, cu precadere din realitatea cotidiana intr-una fantastica (elementele trecerii fiind aproape de fiecare data insesizabile). Ei bine, aceste teme sunt ceva mai subtile in cele cinci povestiri pe care le prezinta volumul de fata.

Cartea debuteaza cu o povestire pe care o mai citisem si intr-unul din volumele de la Polirom, insa nu m-a deranjat sa o recitesc. Intitulata Scrisori de la mama, prezinta realitatea unui cuplu de argentinieni care traiesc in Paris din momentul in care scrisoarea obisnuita de la mama pomeneste intr-o fraza numele fratelui mort, ca si cum acesta este inca in viata. Realitatea aceasta se schimba atunci cand numele lui Nico persista si in scrisorile urmatoare, pana in momentul in care este anuntata sosirea acestuia la Paris.

In La dispozitia Dumneavoastra trecerea de la o realitate la alta nu este atat de usor de sesizat, in prim plan aflandu-se elementul social. O femeie este angajata pentru o petrecere, insa la fata locului constata ca slujba ei este aceea de a pazi niste catei. La scurta vreme dupa petrecere este contactata din nou de aceleasi persoane care doresc sa o angajeze pentru a juca rolul unei mame la inmormantarea unui personaj din viata mondena. Realitatea se modifica in momentul in care femeia realizeaza ca de fapt nu joaca un rol si ca este singura persoana care il plange de fapt pe cel decedat.

Funigei este povestirea din care s-a inspirat Antonioni pentru filmul Blowup. Mai mult decat atat, este un exemplu ideal al metalimbajului narativ, asa cum descinde inca din prima fraza – “Nu se va sti niciodata cum trebuie povestite toate acestea, la persoana intai sau la a doua, folosind a treia plural sau nascocind la nesfarsit forme care nu-s bune de nimic.”

Urmaritorul este un omagiu adus lui Charlie Parker si de ce nu, genului muzical jazz. Este cu siguranta cea mai impresionanta povestire a intregului volum, si poate una din cele mai bine structurate nuvele pe care le-am citit. Firul narativ urmareste ultimele zile ale saxofonistului Johnny Carter prin ochii biografului sau. Povestea lui Johnny trece de la scipiri de geniu la momente de dezolare aduse de dependenta de droguri a acestuia, insa nuvela lui Cortazar este un regal adus muzicii, care merita citita (cum altfel) pe ritmurile lui Charlie Parker sau Dexter Gordon.

Ultima povestire din volum, Armele Secrete este ceva mai intunecata decat celelalte, analizand intr-un fel trairile interioare ale unui cuplu tanar, incapacitatea de comunicare intre cei doi si un final neobisnuit pentru o povestire de acest gen.

Alin

Lecturi de iulie

La inceput m-am gandit sa scriu cateva cuvinte despre una din cartile pe care le-am citit luna asta, insa am fost constrans si convins prin diferite tipuri de torturi medievale de catre cineva (Hi Slim!) sa scriu despre toate cartile citite in iulie. Asadar rezultatul obtinut (dupa ce mi-am revenit) il puteti citi in continuare.

Alte glasuri, alte incaperi
(sau cum sa faci o semi-biografie din primul tau roman publicat)

M-au fascinat toate lucrarile lui Capote pe care le-am citit pana acum, insa asta cred ca este cel mai sincer roman al sau. Publicat cand avea 24 de ani, adica pe cand nu intrase inca in acea lume mondena a aparentelor de prin orasele mari ale Americii, romanul urmareste povestea unui tanar trimis sa locuiasca intr-un orasel mic si ciudat impreuna cu tatal pe care nu il cunoscuse vreodata. Dincolo de tema evidenta a cautarii, autorul ne capteaza imaginatia prin atmosfera oraselului mic si prafuit, aflat parca undeva la limita realitatii. Alte teme surprise in roman cuprind acceptarea sinelui, acceptarea maturizarii si nu in cele din urma, intelegerea oamenilor din jur (sunt niste istorii tare interesante ale personajelor secundare, separate de povestea centrala).
Capote a spus ulterior despre acest roman ca a fost o incercare de exorcizare a demonilor tineretii, si deci ca nu si-a dat seama de tenta autobiografica din ea in timp ce o scria. Dar nu cred ca se supara nimeni pentru asta.

Continue reading “Lecturi de iulie”