Movie Stills

Rebecca (1940): O tanara frumoasa si impresionabila se trezeste intr-o viata lipsita de identitate dupa ce se casatoreste cu un vaduv bogat. Singura parte slaba a filmului o reprezinta poate obsesia lui Hitchcock de a filma totul pe platou.

 

Doubt (2008): Un duel de personalitati, intre o calugarita (Streep) si un preot (Hoffman) pe care il banuieste ca ar fi abuzat de un copil negru. Cele cinci nominalizari la Oscar nu au fost pe degeaba.

 

Blindness (2008): Imitatie extrem de palida a unei carti bune. Actori alesi prost si o scenografie care nu transmite nimic privitorului.

 

Woman in the Window (1944): O tipa frumoasa, un omor accidental si consecintele acestuia. Finalul mi-a cam stricat insa impresia generala pe care a creat-o acest film noir.

 

Gosford Park (2001): Desi are destule similaritati cu Regle du jeu, filmul lui Altman reuseste sa fie original si intr-un registru diferit, nu doar o imitatie britanica a unei excelente comedii franceze.

 

Becket (1964): Peter O’Toole in perioada lui cea mai buna (adica in tinerete). Aici interpreteaza rolul lui Henric al II-lea, rol pe care il va reinterpreta patru ani mai tarziu in The Lion in Winter.

Ascenseur pour l’echafaud (1958): Un film creat pentru coloana sonora (nu invers). Cadre lungi cu Jeanne Moreau mergand pe strazi, pe un fundal interpretat de Miles Davis. Un film in general impresionist, asa ca ii putem ierta micile scapari din actiune.

Alin

Advertisements

Why moviemaking sucks

Daca te-ai uitat recent pe lista de filme nou aparute si (cu mici exceptii) ai ramas cu impresia ca nu se prefigureaza nimic interesant la orizont, probabil nu esti singurul cu aceasta senzatie.

Nicio grija insa, oamenii din industria cinematografica isi muncesc din greu materia cenusie ca sa vina cu scenarii de mare potential pe piata. Cel mai elocvent exemplu a aparut de cand romanul lui Jane Austen, Mandrie si prejudecata, si-a depasit perioada de copyright, ceea ce inseamna ca orice papagal cu un pix in mana poate sa scrijeleasca ce vrea el pe text si sa-l lanseze ca lucrare proprie.

Ceea ce s-a si intamplat – un individ de care n-a auzit nimeni lanseaza in mai Pride and Prejudice and Zombies, cu o descriere tare elocventa:  “features the original text of Jane Austen’s beloved novel with all-new scenes of bone crunching zombie action.”

Daca totusi vi se pare amuzanta ideea de a transforma un roman clasic intr-o bascalie pe care sa o si comercializezi, luati in considerare faptul ca studiourile se bat acum pentru dreptul de a scoate un film dupa carte. Foarte frumos, nu?

Nu am citit Mandrie si prejudecata, de fapt nu am citit nimic de Jane Austen si probabil nu o sa o fac prea curand, insa ideea in sine ma oripileaza. Pe sistemul asta o sa incepem sa vedem filme dupa niste adaptari facute la bascalie, cartulii care in mod normal ar fi trebuit sa ramana in sertarele baietilor astia lipsiti de orice urma de imaginatie.

Iar daca ideea cu zombii nu vi s-a parut de ajuns, trei alti baieti de care nu a auzit nimeni (pentru ca la asa ceva trebuie sa munceasca mai multe minti luminate) au scris un scenariu intitulat Pride and Predator, pe care aparent l-au cumparat unii pe care ii cheama Rocket Pictures (iar daca intrati pe link o sa vedeti ca tot astia produc inca un film de genul asta – Gnomeo and Juliet…. nu-e asa ca e minunat?)

In caz ca treaba suna inca aiurea,  iata ce spune unul din baietii aia trei care s-au trezit din greseala cu pixuri in mana dupa ce au descoperit Mandrie si prejudecata prin biblioteca bunicii: “It felt like a fresh and funny way to blow apart the done-to-death Jane Austen genre by literally dropping this alien into the middle of a costume drama, where he stalks and slashes to horrific effect.” Dupa mine, genul asta de ‘idei’ sunt pentru Youtube, in niciun caz de facut filme adevarate, insa industria cinematografica nu inceteaza sa ma uimeasca.

Alin

end-of-the-year-top frenzy

Ma uitam in seara asta pe binecunoscutul top de pe imdb, mai mult ca sa imi confirm singur faptul ca nu am vazut atatea filme bune pe cat ar fi trebuit. Spre surprinderea mea, mi-am dat totusi seama ca am vazut suficiente din lista respectiva incat sa am o opinie generala despre filmele care o populeaza.

Desi as putea sa le pun usor in 2 categorii – vazute si nevazute de catre mine, nu vad ce rost ar avea sa le enumar, asa ca m-am gandit la alte categorii cu diferite denumiri generice.

Categoria “I aproove!”

E ceva putin diferit, pentru ca nu am de gand sa enumar filmele ca Godfather sau Casablanca, pe care toata lumea le-a vazut (sau ar trebui sa le vada) deja. (sunt luate in ordine descrescatoare din lista)

-Roman Holiday (1953): Am spus vreodata cat de mult imi place Audrey Hepburn? Ei bine, Roman Holiday e probabil cel mai bun film al ei (sau cel putin filmul care mi-a placut personal cel mai mult).

-3:10 to Yuma (2007): Poate ca cineva nu o sa fie de acord cu mine, insa Russel Crowe isi interpreteaza f bine rolurile (vezi Cinderella Man sau Beautiful Mind). 3:10 to Yuma intra in mica si privilegiata lista de ‘westernuri care imi plac’.

-Grindhouse (2007): Just to keep the pet Zak happy (hi finu!). E o productie f tare, o data ce prinzi ideea din spatele ei (cinema double features).

-The Princess Bride (1987): Pentru mine e o poveste/comedie deja clasica (care probabil o sa-mi aminteasca mereu de copilarie – prima data cand am vazut-o).

-The Deer Hunter (1978): Yeah, De Niro is great.

-The Green Mile (1999): E ceva interesant la filmul asta, in prisma faptului ca nu e tocmai genul de poveste la care te astepti de la Stephen King (i’m no fan, really). Despre Tom Hanks nu pot sa spun decat ca a ajuns incredibil de departe de la ‘Bachelor Party’ si “Man with one red shoe”, doar ca sa o ia pe aratura acum, cu Da vinci Code si alte realizari marete semnate Dan Brown.

-The Great Escape (1963): This is great. Probabil unul din filmele care mi-au trezit interesul pentru filmele despre al doilea razboi mondial (care nu m-au atras enorm de mult pana atunci). De fapt, tocmai l-am pus pe lista ‘de revazut’.

-The Maltese Falcon (1941): Oh Bogart, de ce nu mai exista actori cu stil adevarat in ziua de azi? Despre film….the stuff that dreams are made of.

-Reservoir Dogs (1992): Nu puteam sa ma abtin sa nu pun filmul asta in lista (desi promit sa nu spun nici un cuvant despre Pulp Fiction). It’s teh Tarantino, baby!

-The Bridge on the River Kwai (1957): Ma intreb cati dintre pustii din ziua de azi l-ar recunoaste pe Alec Guiness in postura colonelului Nicholson. Cum adica cine e Alec Guiness?

-Léon (1994): Jean Reno as hitman. Take that, Matt Damon!

-Amelie (2001): Did i mention that i also love Audrey Tautou?

-Memento (2000): E un film tare incarcat si dureros dpdv al memoriei. Memoria interpretului, nu a spectatorului.

Aceasta este categoria filmelor intitulata “Ce cauta asta aici?”

-American Beauty (1999): Da, sigur, hai sa luam un tip caracterizat ca “a depressed suburban father in a mid-life crisis” si sa facem din el si povestea lui “a film that explores themes of romantic and paternal love (paternal love…hmm), freedom, sexuality, beauty, self-liberation, existentialism, the search for happiness, and family against the backdrop of modern American suburbia.”

-La Vita è bella (1997): Cui naiba ii place de Roberto Benigni? Oare cine l-a placut in filmul asta a vazut si alte filme cu el? Ma abtin de la alte comentarii…

-The Bourne Ultimatum (2007): wtf? Din cate am inteles, asta e al treilea film din seria in care personajul principal spune chestii de genul: ‘who are you?’ – ‘i don’t know, i just kill people!’.
Oh, great plotline btw: “Bourne dodges new, superior assassins as he searches for his unknown past while a government agent tries to track him down.”

-The Incredibles (2004): Am i missing something here?

-Toy Story 2 (1999): OK, ceva nu e in regula aici. Am trecut peste Toy Story (primul) pentru ca a fost unul din primele filme de animatie 3D, un fel de deschizator de drumuri. Dar ce naiba cauta al doilea film cateva locuri mai in jos?

-Big Fish (2003): Funny, but overrated.

-Shaun of the Dead (2004): Sa fim seriosi. E un film caterinca de vazut cu amicii, dar nu l-as clasa in vreun top. Bine, poate doar la ‘funniest zombie movies’.

Unele titluri le-am omis special, pe altele pur si simplu nu le-am vazut. Daca am uitat ceva care merita mentionat, probabil o sa-mi aduc aminte si o sa fac asta. Sau nu.
Pana atunci, maine am plecat in vacantza de anul nou, asa ca ne vedem in 2008.

Va pup, sa fiti cuminti!
Alin

classic movie time

Acum vreo doua saptamani cand eram cu Cristi in restaurant Vama Veche am avut o discutie referitoare la (in)competenta filmelor de inspiratie istorica. Desi era o discutie in contradictoriu (ca de obicei), amandoi eram de aceeasi parere, si anume ca filmul Kingdom of Heaven (de la care a pornit discutia) este unul incorect dpdv istoric (si unul din motivele ptr care este un film mediocru).

Intrebarea logica pe care urma sa o spun este daca exista intr-adevar vreun film de inspiratie istorica despre care se poate spune ca respecta datele si (atat cat se poate) natura personajelor.

Raspunsul lui Cristi a fost The Lion in Winter (pe care intamplator il avea si la el).

Desi este o adaptare a unei piese de teatru, The Lion in Winter (originalul din 1968, nu varianta cosmetizata din 2003) ramane fara indoiala un exemplu de film reusit care reprezinta bine culoarea epocii.

Povestea pe scurt, regele Henry al II-lea al Angliei (Peter O’Toole) isi aduna familia la Chinon cu ocazia Craciunului din anul 1183. Eleanor de Aquitania (Katharine Hepburn) este adusa din castelul care ii este inchisoare special pentru aceasta ocazie (Eleanor fusese inchisa de catre Henry inca din 1173 pentru incercarea ei de revolta).
Povestea se centreaza pe conflictul acestui cuplu regal precum si pe aspiratiile la tron si aliantele pe care le planuiesc cei trei fii – Richard (Anthony Hopkins), Geoffrey (John Castle) si John. Prezent la castel este si regele Philip al II-lea al Frantei (interpretat de catre Timothy Dalton, aflat la primul sau rol important).

De ce povestea face un film atat de bun?
Lupta pentru putere in secolul XII era cel putin la fel de interesanta ca si astazi (Citand-o pe Eleanor intr-unul din momentele in care Richard ii arata neprietenos cutitul lui John “Of course he has a knife, he always has a knife, we all have knives…It’s 1183 and we’re barbarians! How clear we make it”)
Pe de o parte, Henry e nevoit sa aleaga un succesor competent, insa alegerea sa de moment, John, este departe de a indeplini cerintele necesare. De alta parte, Eleanor isi doreste sa-l vada rege pe Richard, insa mai intai trebuie sa il convinga pe acesta sa lucreze impreuna. Fiecare dintre cei trei fii isi fac planuri unul impotriva celuilalt, iar regele Philip asteapta momentul oportun pentru ca Franta sa castige cat mai mult de pe urma acestui conflict.

Pe scurt, filmul are tot ce ii trebuie. Nici nu ar trebui sa mentionez faptul ca actorii sunt geniali in rolurile lor, Henry care demonstreaza ca nu degeaba este rege al Angliei, Eleanor care traieste pentru aceste intrigi, Richard care pare inflexibil dar este dispus sa faca orice pentru putere.
Interpretariile lui O’Toole, Hepburn si Hopkins ar trebui folosite ca model pentru orice piesa de teatru. Timothy Dalton face o treaba excelenta in pielea regelui Frantei, insa din pacate, Geoffrey este slab conturat ca personaj (poate pentru ca in realitate moare tanar si lipsit de perspective), iar John pare neverosimil ca alegerea lui Henry ptr urmarea la tron.

Cine este interesat de realitatea istorica nu va fi deloc dezamagit de acest film (si se poate documenta mai mult despre Henry aici), desi nu a existat o intalnire de Craciun la Chinon in 1183 (existase una la Caen in 1182).

Filmul a castigat 3 oscaruri dintr-un total de 7 nominalizari.
Doua detalii interesante: Peter O’Toole il mai interpretase pe Henry al II-lea cu 4 ani mai devreme in Becket. Katharine Hepburn avea varsta de 61 de ani, aceeasi varsta pe care o avea si personajul sau, Eleanor, in perioada desfasurarii actiunii filmului.

They don’t make movies like this anymore.

Alin

The Prestige

The Prestige
in regia lui Christopher Nolan
SUA / Marea Britanie, 2006
*** (din patru)

Îmi plăcea foarte mult magia când eram mic. Îmi place şi acum, doar că mi-e mai greu să mă prefac că ce se întâmplă pe scena e ceva magic, nu doar scamatorie. The Prestige m-a făcut să simt din nou acea uimire atunci când magicianul scoate un porumbel din pălărie, deşi la final mi-a adus aminte că până la urmă e doar un truc.

The Prestige e povestea a doi magicieni, Angier (Hugh Jackman) şi Borden (Christian Bale), rivali aprigi la postul de cel mai mare magician din Londra sfârşitul secolului XIX. La un moment dat Borden inventează un truc numit “The Disappearing Man”, şi Angier e disperat să afle secretul.

Nu vreau să intru în detalii despre intrigă, pentru că e foarte bine realizată, structurată în trei părti, ca un truc de magie, după cum ne şi explică personajul lui Michael Caine la început.

Christopher Nolan, care a făcut şi un mic film numit BATMAN BEGINS (filmul meu preferat cu Batman), face o treabă excelentă ca regizor. Scenele pe care magicienii îşi desfăşoară trucurile sunt filmate ori de jos, de la nivelul publicului, ori de sus, din spatele magicianului, cu luminile reflectoarelor lovind camera, creând un efect excelent de “showbiz” adevărat.

Continue reading “The Prestige”