Top 10 sexy voices

Am tot lalait-o in ultimele posturi doar despre carti si filme, asadar m-a lovit gandul sa scriu si ceva despre muzica.

Pe internet gasesti absolut tot ce vrei, insa un site se transforma in punct de atractie fie atunci cand afiseaza un Top X legat despre ceva mai mult sau mai putin relevant (ex. orice de aici), fie cand apare cuvantul sex (sau derivatele lui). Eu scriu aici un Top despre cele mai sexy voci feminine (evident, alegerea este total subiectiva); so what could possibly go wrong?
Sa-i dam drumul.

Continue reading “Top 10 sexy voices”

Advertisements

and the beat goes on

A fost un an destul de lung, dar nu am reusit sa ascult tot ce am vrut. Am zis sa fac o lista cu albumele care mi-au placut in ultima vreme, si m-am limitat doar la cele care au fost lansate in ultimul an. Stiu ca am ratat foarte multi artisti buni care au aparut si sper sa remediez situatia la anul. Lista mea e fabulos de limitata, asa ca daca vreti una adevarata (cu care nu sunt neaparat de acord in totalitate) uitati-va la cea de pe pitchfork.


5. Bruce Springsteen – Magic

Nu l-am ascultat foarte mult, iar atunci cand am facut-o l-am lasat sa mearga in fundal in timp ce imi vedeam de treaba. Stiu doar ca suna grozav, ca Springsteen-ul clasic, si ar suna si mai bine in casetofonul unei masini… daca as avea o masina, sau macar un casetofon. Imi place foarte mult Radio Nowhere, si dupa cum canta si “The Boss” I just wanna hear some rithm!

4. Wilco – Sky Blue Sky

Alin o sa spuna ca suna prea “country”, dar sunt destule piese pe Sky Blue Sky care au demonstratii impresionante de chitara electrica, ca Impossible Germany. Imi place si Hate it here foarte mult, datorita povestii clasice pe care Tweedy o transpune intr-o balada tipica anilor ’90, cu breakdown-uri care strica ritmul refrenului. Albumul nu e la fel de bine inchegat ca Yankee Hotel Foxtrot, si unele piese sunt prea taraganate, dar e o muzica buna pentru zilele mai depresive de iarna.

3. The White Stripes – Icky Thump

Are un cimpoi in Re minor pe doua piese – mai trebuie sa adaug ceva? Rag and bone e una dintre piesele mele favorite de la White Stripes, Jack si Meg jucand doi colectori de fiare vechi. Piesa este vorbita, nu cantata, intr-un mod satiric, peste o linie de bass minimalista: Look at all this stuff? Are they gonna give it to us? Meg, don’t be rude!

2. Burial – Untrue

Aparitia acestui album aici e surprinzatoare, din moment ce nu am mare experienta in domeniul dubstep-ului. Muzicianul londonez anonim combina o muzica electronica venita din alt univers cu voci placute si melodice, care in final devin la fel de stranii si indepartate ca muzica. Piesele se succed hipnotizant, explorand lumea de nepatruns din care a venit si intorcandu-se in ea la final.

1. Radiohead – In Rainbows

L-am asteptat cu sufletul la gura, l-am laudat, l-am ascultat, si isi merita pe deplin locul in top. Radiohead a plecat in spatiu cu Kid A, dar s-a intors inapoi pe pamant cu In Rainbows. Albumul e plin de chitara acustica si pian, transformand Reckoner in ceva hipnotizant; Phil e in drum machine mode pe Weird Fishes, iar vocea lui Thom e mai impresionanta ca niciodata pe Nude si All I Need. Sunt convins ca o sa-l mai ascult multa vreme de acum incolo.

Asta a fost marea mea lista pe 2007, si sunt convins ca o sa-mi petrec anul urmator recuperand tot ce am ratat anul acesta, sau ascultand mai mult The Smiths, sau scriind toate recenziile alea muzicale pe care am tot zis ca le scriu, sau… noi sa fim sanatosi!

La anul si la multi ani! Nu beti prea mult si nu aruncati cu sticle de sampanie!
Cristi

the winds of change

over the rainbowRadiohead si-au terminat noul album, si se pregatesc sa-l lanseze pe 10 octombrie.

L-au numit In rainbows, si eu cred ca e o idee minunata. Incepe cu 15 step si se termina cu Videotape, melodie despre care am postat si eu, acum ceva vreme.

Dar lucrul cu adevarat remarcabil e ca puteti sa platiti cat vreti pentru el. Nici macar nu glumesc. Trupa nu mai are contract cu EMI de ceva vreme, asa ca pot sa faca tot ce vor cu muzica lor. Si s-au gandit sa o dea pe gratis.

Lasati-ma sa citez de aici:
“You just pay the band however much you think the downloads are worth and they’ll be happy. But that’s not all (though, that’s what most folks are focused on). Rather than just offering up the content, they’re also trying to give people a reason to actually buy something else. In this case, it’s a “discbox,” which will include the new album on both CD and vinyl, as well as an additional CD of seven extra songs and photos, artwork and lyrics. The whole thing will be packaged in a nice container.”

Practic nu mai vand muzica, ci postere, viniluri, si artwork. Ca sa citez un comentariu la articolul precedent “of the $19.99 you spend for a music CD the band only gets about 72 cents. The rest goes to the record label. So from the perspective of the band, CDs are really only good for publicity. The majority of their money comes from shows, and if they’re really good, endorsements.”

Faceti si voi calculele. As prefera sa le dau celor de la Radiohead 20 de dolari, decat sa dau aceeasi bani unei case de discuri. Adevarul e ca Thom Yorke nu are nevoie de banii mei, sau banii vostrii. A facut destui cu ultimele albume. Thom Yorke si Radiohead fac asta pentru ca pot, si pentru ca vor sa transmita un mesaj.

Acum cateva luni Yorke spunea intr-un interviu ca nu are de gand sa distribuie digital urmatorul album al trupei. Ma bucur ca s-a razgandit. Si ma bucur ca epoca marilor case de discuri se afla la final. Poate intr-o zi o sa pot deschide radioul fara sa aud doar Britney Spears, Akon sau cine stie ce alti figuranti lipsiti de talent.

Radio… Radiohead. Get it?

Cristi

annoying ppl


Piesa lui James Blunt – “You’re Beautiful” a fost votata cea mai enervanta melodie a tuturor timpurilor, intr-un sondaj online realizat de site-ul onepoll.com. Balada a urcat pe prima pozitie a clasamentelor muzicale in peste 10 tari, inclusiv Marea Britanie.

Sunt cat se poate de acord. Tipul asta se lamenteaza in melodiile lui mai ceva ca fi-su lui Julio Iglesias.

Alin

Nothing really matters to me

Edgar Cruz este un tip care a castigat o multime de concursuri pentru interpretari, in special la chitara clasica. Ca sa fiu sincer, nu auzisem pana acum de el si de faptul ca are destule albume de classical/spanish guitar la activ.
Ceea ce m-a facut sa-i caut numele pe Google a fost cover-ul sau pentru o melodie de la Queen pe care foarte multa lume o cunoaste sau a ascultat-o cel putin odata in viata.
E clar, vocea lui Freddie e mai buna decat orice riff de chitara, dar totusi..

Edgar Cruz – live cover

Alin

The Gallagher(s)

Da, stiu ca acuma Cristi o sa zica despre mine ca am un fix cu Noel Gallagher, dar ca sa fiu sincer, am un oarecare fix pentru reprezentatiile sale live, care parca sunt din ce in ce mai bune (mai ales alea pe care as putea sa le fac si eu).

Initial nu am vrut sa pun videoul asta aici (concertul e filmat la Moscova iar rusii aia nu stiu sa-si tina gura in timpul concertului), dar m-a convins ce a spus intr-un interviu la o emisiune din Franta, in care un tip care vorbea numai prostii ii punea tot felul de intrebari prost gandite. In fine, Noel spunea despre The Smiths ca a fost una din primele trupe care i-au influentat muzica (pe langa Beatles – la un moment dat vorbea in acelasi interviu despre Ringo Starr pe care l-a intalnit la un concert in Londra, francezul care era gazda tinea neaparat sa afle daca a fost impresionat de intalnirea cu el – data viitoare sa-si regizeze intrebarile inainte de show).

Acuma nu poti sa spui ca Noel canta mai bine melodiile lui Morrissey mai bine decat Morrissey, dar nu suna deloc rau (pacat de calitatea inregistrarii, cam lasa de dorit)

Noel Gallagher – There Is A Light That Never Goes Out (cover)

Alin

and I shot Ferdinand

La recomandarea lui Terry Pratchett si Neil Gaiman, am luat albumul 69 Love Songs, a celor de la The Magnetic Fields.

Tema centrala a albumului este dragostea (duh), si chiar are 69 de cantece, care variaza de la pop, la jazz, sau soft rock. Varietatea de instrumente folosite, cei trei solisti, si versurile poetice (chiar imi place sa cred ca e poezie pe muzica, in anumite momente) il fac interesant, chiar daca nu te prinde imediat.

In The Death of Ferdinand de Saussure, naratorul (cantaretul, sau sa-i zicem “eul liric”), il impusca pe lingvistul elvetian (despre care am studiat si eu la facultate, pana mi-a ajuns), in numele trioului Holland – Dozier – Holland (niste americani care scriau cantece prin ’60; vizibili in poza din fundal pe la 1:19), pentru ca a spus (in cantec, poate si in viata reala, nu sunt sigur) ca nu stim nimic despre dragoste (probabil despre legatura dintre cuvantul dragoste si sentimentul in sine, din moment ce Saussure a fost fondatorul pragmatismului; dar asta e alta poveste).

The Magnetic Fields – The Death of Ferdinand de Saussure

Imi place ca atunci cand ajunge la versul “and I shot Ferdinand”, omul verde scoate o camera de filmat, nu un pistol.

PS: Acuma mi-am dat seama ce cauta cavalerul de la inceput in video. Primele versuri sunt “I met Ferdinand Saussure/ On a night like this”, si Saussure sta la inceput pe un cavaler (knight). Hahahah… Grozav.

Cristi