Opt pentru 2015

Din moment ce anul trecut nu am scris mai nimic (nu mă judecați!), mă gândeam că ar fi frumos să fac o retrospectivă pentru 2015. La final am tras linia la opt titluri din totalul de 50 citite. Nu sunt în vreo ordine prestabilită, așadar nu este un top cu cele mai bune cărți, doar o serie de titluri care merită încercate.

sub pieleSub piele

Ciudat, interesant, plin de suspans și cu teme sociale care nu reies la prima vedere, romanul lui Michel Faber își are locul într-un top cu lucrări neconvenționale. Ca un bonus, ecranizarea e destul de diferită de produsul original, nu vă așteptați la aceeași mâncare de pește.

hartieFemeia de hârtie
Un adevărat reader’s novel așa cum romanele pentru adolescenți de tipul Book Thief nu vor fi niciodată (de fapt nici nu există comparație). Instantanee din viața unei femei trecute de prima tinerețe, o carte despre singurătate și fobiile sociale pe care le poate crea, o carte despre dragostea de citit (prezentată într-o manieră naturală), un comentariu despre greutățile vieții în Beirut și nu în ultimul rând, o carte despre fragilitatea zidurilor pe care încercăm să le construim în jurul nostru.

intunericUn om în întuneric
Cu ocazia asta am revenit la scriituri de mare calitate venite din partea domnului Paul Auster. Un om în întuneric este genul de poveste în poveste ce se deschide în fața cititorului într-o manieră subtilă și satisfăcătoare. Creația care trebuie să își ucidă creatorul. Povestea care prinde rădăcini în realitate. O realitate învăluită în întuneric.

jurnalulJurnalul ascuns
Prima carte semnată de Sebastian Barry pe care am citit-o, luată mai mult la nimereală de pe raftul librăriei. Astea fiind spuse, am descoperit o scriitură de mare calitate a unui autor ce își zugrăvește cu mare grijă cadrele și personajele. Jurnalul cu pricina aparține lui Roseanne McNulty, rezidentă de cincizeci de ani a spitalului de psihiatrie din Roscommon. Un roman al perspectivelor și un roman despre singurătate (din nou, dar aici ca un zid în fața unei sorți nedrepte).
Tot de Sebastian Barry am citit anul acesta Calea cea lungă, relatare a situației în care s-au aflat membrii armatei irlandeze în Primul Război Mondial. La fel de plăcut impresionat ca și în cazul Jurnalului ascuns, de fapt Barry ar putea fi cel mai bun autor descoperit in 2015.

Iulian
Romanul lui Gore Vidal este probabil cel mai ‘ușor’ de pe lista prezentă, însă rămâne o lucrare incredibil de bine documentată. Deși eu am o slăbiciune pentru istorie și romanele de inspirație istorică, Iulian mi-a plăcut în mod special datorită perspectivei oferite. Cu toții știm despre persecuțiile suferite de primii creștini din partea romanilor. În cele din urmă și asta este o istorie scrisă de învingători, iar Iulian propune viziunea ultimului împărat roman care a văzut Creștinismul ca pe un cult agresiv și a încercat să oficializeze vechile credințe. Vizionar sau tiran? Asta trebuie să decidă cititorul.

Viața e în altă parte
Milan Kundera prezintă în manieră tipică viața poetului Jaromil, iubitor de patrie și de mamă, protector al valorilor comuniste, naiv protagonist al unui destin tragic încadrat într-o farsă. Kundera realizează o analiză a tehnicii romanești in partea a șasea a cărții, care contrapunctează viața poetului Jaromil (un punct culminant grozav pentru un roman excelent).

„Dar fiecăruia îi pare rău de a nu avea posibilitatea să trăiască alte vieți decât această singură și unică existență; și dumneavoastră ați vrea să vă trăiți toate virtualitățile neîmplinite, toate viețile posibile. Romanul nostru e asemenea domniilor voastre. Și el ar vrea să fie alte romane, cele care ar fi putut fi și n-au fost.”

Ultima ispită a lui Hristos

Unul din romanele de bază ale lui Nikos Kazantzakis și probabil cel mai personal, în sensul efortului depus la scrierea sa. Fluxul narativ al unui Hristos care trebuie să se confrunte cu condiția umană înainte de a putea atinge divinitatea rămâne unul greu de egalat.

Homage to Catalonia
Poate cea mai bună carte pe care am citit-o în 2015 este, în mod curios, o cronică nonficțională. Omagiul adus Cataluniei de George Orwell este probabil lucrarea definitivă a experiențelor trăite în războiul civil spaniol, un moment istoric tare ciudat și încâlcit (serios, vă invit să citiți puțin despre el pe Internet dacă nu cunoașteți detalii). Autorul pleacă ca jurnalist de război, se lasă purtat de valul revoluționar și se înrolează, iar pe parcurs relatarea sa devine una anti-război, una dedicată prezentării adevărului. Din păcate, cronica lui Orwell este mult mai puțin cunoscută decât romanele lui Ernest Hemingway pe același subiect, deși realismul lui Orwell e superior viziunii romantice a lui Hemingway.

Lecturi de iulie

La inceput m-am gandit sa scriu cateva cuvinte despre una din cartile pe care le-am citit luna asta, insa am fost constrans si convins prin diferite tipuri de torturi medievale de catre cineva (Hi Slim!) sa scriu despre toate cartile citite in iulie. Asadar rezultatul obtinut (dupa ce mi-am revenit) il puteti citi in continuare.

Alte glasuri, alte incaperi
(sau cum sa faci o semi-biografie din primul tau roman publicat)

M-au fascinat toate lucrarile lui Capote pe care le-am citit pana acum, insa asta cred ca este cel mai sincer roman al sau. Publicat cand avea 24 de ani, adica pe cand nu intrase inca in acea lume mondena a aparentelor de prin orasele mari ale Americii, romanul urmareste povestea unui tanar trimis sa locuiasca intr-un orasel mic si ciudat impreuna cu tatal pe care nu il cunoscuse vreodata. Dincolo de tema evidenta a cautarii, autorul ne capteaza imaginatia prin atmosfera oraselului mic si prafuit, aflat parca undeva la limita realitatii. Alte teme surprise in roman cuprind acceptarea sinelui, acceptarea maturizarii si nu in cele din urma, intelegerea oamenilor din jur (sunt niste istorii tare interesante ale personajelor secundare, separate de povestea centrala).
Capote a spus ulterior despre acest roman ca a fost o incercare de exorcizare a demonilor tineretii, si deci ca nu si-a dat seama de tenta autobiografica din ea in timp ce o scria. Dar nu cred ca se supara nimeni pentru asta.

Continue reading “Lecturi de iulie”

Book of Illusions

Autor: Paul Auster

Paul Auster îşi bazează Cartea Iluziilor pe o întrebare filozofică: dacă un om trăieşte o viaţă plină de însemnătate, însă pe care nimeni nu o cunoaşte, atunci am putea atesta asupra faptului ca acesta a trăit cu adevărat? Este o poveste mai apropiată de adevăr atunci când este văzută şi povestită ori se transformă într-o iluzie a percepţiei ascultătorului?

Punctul de vedere al personajului narator al Cărţii Iluziilor este însă unul pragmatic: “If I never saw the moon, then the moon was never there.” Poate acest lucru face din această carte una dintre cele mai realiste lucrări ale lui Auster. Personajele sunt palpabile datorită faptului ca sunt influenţate de propriul punct de vedere asupra lucrurilor şi, în mod paradoxal, pentru că sunt văzute undeva la limita dintre realitate şi iluzie.

Continue reading “Book of Illusions”

În ţara ultimelor lucruri

Autor: Paul Auster

În ultimele dăţi în care am scris despre Paul Auster am făcut diferite referiri asupra faptului că în stilul său, povestea în sine este mai importantă decât mesajul. În ţara ultimelor lucruri, aşa cum pare şi normal, povestea este mai importantă decât premisele ei.

Spre deosebire de alte lucrări ale sale unde graniţa dintre realism şi iluzie este una subtilă, acest roman este o distopie care se detaşează de lumea reală, cel puţin la prima vedere. Poate din acest motiv, această carte pare să se distanţeze de stilul obişnuit al lui Auster, ceea ce este oarecum adevărat.

Romanul ia forma unei scrisori din partea unei tinere către un prieten din copilărie în care îşi confesează experienţele trăite într-un oraş lipsit de nume. Deşi nu cunoaştem locul în care există acest oraş, el preia forma unei versiuni post-apocaliptice a New York-ului, un oraş dominat de haos. Interesant aici este faptul că nu ştim ce s-a întâmplat cu oraşul lipsit de nume, ce evenimente au dus la degradarea sa, însă aceste detalii sunt total irelevante pentru locuitorii săi.

Continue reading “În ţara ultimelor lucruri”

Moon Palace

Autor: Paul Auster

Am citit Moon Palace la scurtă vreme după ce am terminat The Book of Illusions fiindcă sunt un mare fan al stilului acestui autor. Prima întâlnire cu romanele lui Auster a fost prin Trilogia New York-ului, un roman poliţist care mi s-a părut excelent, deşi nu sunt un fan al acestui gen. Stilul lui Auster m-a atras încă de la început, prin modul în care reuşeşte să lege cele trei povestiri şi prin temele generale ale căutării identităţii şi înstrăinarea faţă de societate, teme ce se regăsesc şi în celelalte romane ale sale pe care le-am citit.

Ca şi Trilogia New York-ului, Moon Palace nu încearcă să fie un roman subtil, ci se axează pe firul narativ şi pe legăturile din cadrul acestuia. Aceste legături neaşteptate şi uşor neverosimile care apar între personaje distanţează romanul de literatura realistă obişnuită. De fapt, stilul lui Auster este dificil de pus într-o anumită categorie – poate traversa graniţa realismului în aşa fel încât este greu să ne dăm seama, aşa cum o face aici, sau poate crea distopii aşa cum o face în romanul În ţara ultimelor lucruri.
Continue reading “Moon Palace”